Pastele ca o invatatura

Cand ma gandesc la Paste imi navalesc in minte o multime de amintiri cu mine si sora mea in copilarie ajutand sau  incurcand de cele mai multe ori pregatirile pentru sarbatoare. Mie imi placeau cel mai mult pregatirile din bucatarie, asa ca biata mamaie se incurca de mine incercand sa framante cozonacii si sa imi raspunda la muuulte intrebari. In cele din urma isi pierdea rabdarea si ma trimitea sa ajut la treburile de afara. Tata imi dadea pensula si galetusa cu var si cateva ceasuri scapau de mine fiindca aveam o multime de pomi care isi asteptau “inoirea”. Lucram cu totii de dimineata pana seara, iar mama ramanea pana dimineata sa termine pregatirile uneori.  In ziua de Pasti eram cu totii obositi, tristi si plictisiti. Pe atunci nu intelegeam de ce fiindca participam ici-colo, fara prea multa obligatie, acum insa am inteles.

 Anul acesta a fost primul Paste cu Andrei si, bineinteles, am incercat sa pregatesc totul ca odinioara fara sa iau in calcul ca timpul “mamei e comprimat”. Ca din 10 ore trebuia sa scad timpul de alaptat, plimbarea, joaca, schimbatul si somnul lui Andrei  si uite asa raman cateva minute trase de par pe zi pentru toate pregatirile. Nu-i bai, vine mama! mi-am spus si m-am apucat de treaba. Intre timp lui Andrei i s-a inflamat gingia, asa ca noptile au fost pline de treziri si zilele presarate cu “maraieli”. Dar nu, nu am renuntat: facem curatenie, cumparaturi, oua rosii, cozonaci, tiramisu cu capsuni, ciorbita si ceva mancare la cuptor! Am reusit totul, mai putin ciorbita si mancarea. Dar cum? Alergand din bucatarie (unde era prea cald pentru copil) la Andrei caruia ba ii era foame, somn si “nu vrea cu mine”(mamaie sau tata), ba “nu stiu ce are!!”. In ziua de Paste mama a plecat acasa cu treburi, sotul la serviciu, tataie la biserica, asa ca am ramas doar noi doi, eu lipsita de puteri si aproape racita si Andrei care, influentat de starea mea, a devenit si el destul de agitat. As fi stat sa zac asa, toata ziua, dar cum langa mine omuletul se “plangea” de plictiseala mi-am adunat cele cateva puteri si ne-am reluat rutinele cu joaca, papat, schimbat, plimbat pana seara cand ni s-a alaturat si tati. Ne-au trebuit cateva zile sa ne revenim si m-am convins ca aceste “iesiri din ritm” nu ne fac prea bine si am tras si niste invataturi pe care vreau neaparat sa le scriu, nu cumva sa le uit.

  • Nu ma apuc de prajituri daca sunt obosita. Chestiunile astea dulci “simt” oboseala si starea de spirit si cand ai mai mare nevoie, nu “ies”.
  • Nu ma mai apuc de doua sau mai multe treburi deodata! Ori nu iese nimic, ori iese doar una!
  • Nu mai pregatesc atat de multe cand stiu prea bine ca suntem cativa sau doar noi doi. Aruncam prea multe!
  • Nu ma mai supar cand nu reusesc sa fac tot ce am pus pe lista. Supararea face riduri!
  • O sa ma concentrez asupra a ceea ce conteaza: o stare buna fizica si psihica, momentele cu cei dragi, iubirea, zambetele!!!
  • Si, cel mai important,  ma voi concentra asupra adevaratei semnificatii a acestor sarbatori. Fara complicatii!

Stiu ca exista gospodine desavarsite care fac prajituri minunate, mancaruri alese si o curatenie exemplara singure si nu ma astept sa inteleaga. E un articol pentru noi, cei imperfecti, care incercam, gresim, reluam si invatam.♡😊

Andrei
Baby Bunny
Advertisements

Portret si Autoportret

Dragul meu,

M-am trezit de dimineata fiindca te foiai foarte tare si, desi tare as mai fi dormit, m-am trezit. Stii, cand erai mic, adoram sa te privesc dormind. Emanai liniste si gingasie si imi placea sa ma umplu de ele. Te mai privesc si acum, dar de ceva vreme imi place sa te privesc treaz. Sa iti analizez fiecare miscare, fiecare gest. Esti delicios!

Cu obrajii grasalani si bucalati care inconjoara nasul mic si carn, cu gurita mica desenata perfect care se tuguie de fiecare data cand te uiti atent desenele de pe bluzele mele, aceeasi gurita se intinde larg descoperind gingiile stirbe sau se arcuieste in jos de suparare facandu-se una cu barbita mica. Iar ochii… ochii sunt plini de viata si scantei. Se umplu de lumina cand esti vesel si de lacrimi mari cand ma iau cu cate-o treaba si intarzii la chemare. Mi se face inima mica si iti cer iertare de fiecare data. Sprancenele tale, dragul meu, au cele mai expresive miscari, martore ale atator zambete, uimiri si descoperiri. Toate miscarile stangace se contureaza din ce in ce mai mult, iar manutele grasalane si delicioase se indeasa curioase in fiecare obiect care se intrezare in fata ta. Le prinzi cu o curiozitate aproape egala unui om de stiinta si imediat si trimiti la centrul de control: gurita. Toata fatuca mica si expresiva e inconjurata de o gramada de par. O parte din el ti-a cazut asa ca te-ai ales cu o frizura de punk-ist(cum zice tataie😊) si cea mare placere al lui tati e sa te “coafeze” dupa fiecare baita. Fiecare frizura noua e apoi imortalizata in cateva zeci de fotografii de care ne amuzam copios de fiecare data. Cele mai active sunt insa piciorusele. Ca “fac bicicleta”, “alergi sau pur si simplu impingi vreun obiect la care reusesti sa ajungi”, grasalanele au o viteza uimitoare. Esti delicios de frumos si dragalas si azi, zau, daca nu esti mai dulce decat tortul aniversar! Te ador, puiul meu!❤

Cu toata dragostea,

Mama👧

Azi e si ziua mea si m-am tot gandit cum va fi prima mea aniversare ca mamica…Ei, bine, ziua a inceput cu rutinele noaste din fiecare dimineata, dar cu acelasi sentiment placut ca in fiecare an. Mie imi plac aniversarile pentru ca dincolo de numarul care creste dupa ciclul firesc al vietii, aniversarea e despre mine si toti oamenii mei dragi si minunati care se gandesc la mine si ma surprind in fiecare an. Cum arat la 27 de ani msmica fiind? Desi e pranzul inca sunt in pijama! Nu stiu cum am facut,  dar nu am reusit sa ma schimb.😄E normal, in ultima vreme. Am ochii incojurati de cearcane mari, sunt nepensata, nemachiata, nepieptanata. Bine ca am reusit sa ma spal pe dinti si pe fata!Par nu prea mai am, cade cu duiumul in fiecare zi, desi ma straduiesc sa opresc procesul. Alaptez inca, deci sanii nu prea vor sa sfideze gravitatia si se indreapta cu repeziciune spre abdomenul brazdat de vergeturi adanci. Mda, nu fac parte din norocoasele care nu au nicio urma!Probabil de acum voi purta costum de baie dintr-o singura piesa! Sunt si neepilata! Am incercat sa fac operatiunea asta aseara, dar Andrei dormea deja de 2 ore si am zis sa prind si eu ceva somn, asa ca nu am mai pierdut vremea cu epilatul. E si asa destul de frig si nu o sa port fusta prea curand. Mai era ceva? Aaaa…nu m-am dat cu parfum, miros destul de puternic a lapte! Mi-a ramas ceva din anii trecuti: zambetul! Acelasi zambet larg de care cu gura pana la urechi fiindca omuletul meu ma face sa zambesc de multe ori pe zi si ii multumesc si azi mai mult ca ieri si mai putin ca maine!😊

Ce m-a invatat fiul meu inainte de a veni pe lume?

Intr-o mare de trairi si intamplari a venit un sufletel care a dat un nou sens intregului drum si e atat de frumos!

Nasterea  ca proces aduce pe lume doua fiinte: copilul si mama. Caci in momentul in care se naste copilul, pe lume apare si mama. E un proces ireversibil care schimba tot ceea ce te definea inainte.

In realitate transformarea incepe cu 9 luni inainte, iar momentul nasterii este cheia care elibereaza fiinta care s-a format in tine:Mama. Cum m-am transformat eu in aceste aproape 9 luni? In cele ce urmeaza voi incerca sa cuprind o parte “invataturile” pe care le-am primit de la fiul meu chiar inainte de a veni pe lume.img_20160910_124711

  • In primul rand, am invatat ca pentru a primi un “cadou” atat de frumos din partea lui Dumnezeu trebuie sa astept. Rabdarea nu a fost nicidecum o trasatura care sa ma caracterizeze. Intotdeauna am stiut “ce voi face peste 5 ani”-:) si nu am acceptat sa aman ceea ce imi planificasem si vizualizasem ca se va intampla.(in ceea ce priveste aspectele importante) Ei bine, cand am simtit ca suntem pregatiti sa avem un copil, lucrurile nu au stat chiar atat de usor si oricat de nerabdatoare si indignata am fost uneori, a trebuit sa invat sa astept si sa am incredere ca la momentul potrivit, bebe isi va face aparitia.
  • Sa imi ascult instinctele. Da, indiferent de cat de mult obisnuiam sa analizez si sa filtrez ceea ce vedeam sau auzeam, in timpul sarcinii am invatat sa ma bazez mai mult pe ceea ce inregistreaza simturile in mod primar si, surprinzator, am descoperit ca astfel am economisit energie si timp in multe cazuri pe care altfel le-as fi analizat indelung.
  • Sa imi accept corpul cu multe kg in plus. Stiu sunt femei care iau si mai multe de kg pe parcursul sarcinii, dar pentru mine schimbarea a fost radicala trecand in cateva luni de la XS la XL si, desi mi-a fost greu la inceput, pe masura ce bebe a crescut si a inceput sa isi faca simtita prezenta, am invatat sa accept si chiar sa imi placa fiecare modificare aparuta.Aici as adauga si curajul de a iesi din casa fara pic de machiaj fara sa imi doresc sa ma ascund cand dau ochii cu cineva cunoscut de teama ca ma considera “neingrijita”. Cu alte  cuvinte, am invatat sa ma accept asa cum sunt.
  • Sa ma bucur de o zi ploiasa in loc sa fiu irascibila, deprimata ca mai mult ca sigur vor fi ambuteiaje pe drum, daca nu cumva si vreo doua accidente, ca iarasi strazile vor fi pline de apa si o sa ma ud leoarca, daca nu cumva intre timp ma stropeste vreo masina care trece cu viteza fix in dreptul baltoacelor. Nu, nu ma mai gandit deloc asa, dimpotriva, m-am bucurat ca pot respira aer curat, ca nu am fost nevoita sa imi schimb trei tricouri pana seara, ca am asa o stare de bine de parca as fi fost din nou copil.
  • Sa ma bucur de o vacanta la mare fara sa stau la plaja, fara sa fac baie, fara sa ma prinda rasaritul pe plaja, fara excursii de o zi in locuri nemaivazute pana atunci, fara sa degust mancaruri speciale, fara sa ies in club. O vacanta cu plimbari scurte pe malul marii, dimineata la rasarit sau seara la apus, cu stat pe plaja in zone fara muzica si galagie, cu mese simple si sanatoase, cu admiratul pescarusilor si al valurilor; o vacanta in care m-am relaxat si mi-am umplut sufletul de frumos cum nu s-a intamplat niciodata.
  • Sa pun pe altcineva mai presus de tot si de toate. Sa cantaresc cu atentie fiecare decizie pe care o iau, de la meniul zilnic pana la dezvoltarea personala in care am investit cea mai mare parte din timp si energie, toate aspectele au fost recalculate si reasezate din prima clipa in care am aflat ca sunt insarcinata.
  • Sa tratez fara medicamente. Prima mea grija cand aveam vreo durere era sa iau ceva, analgezic sau antiinflamator, preventiv fiindca nu am suportat durerea nicicand. Nu spun ca am invatat sa traiesc cu durerea, ci am cautat alte remedii pentru raceli sau alte dureri si am trecut la fel de bine peste ele. E drept ca pentru mine sarcina a insemnat o intarire a sistemului imunitar si atenuarea migrenelor care altadata imi dadeau de furca.
  • Sa privesc increzatoare viitorul.Pe parcursul sarcinii am trecut prin multe etape si stari, iar una dintre ele a fost teama. Teama ca nu ne vom descurca financiar, ca nu voi reusi sa rezist prea mult timp acasa fara nebunia zilelor de serviciu, ca nu voi reusi sa fiu o mama buna. Atat de tare ma cuprinsese teama, incat am inceput sa calculez, sa ma documentez si sa caut solutii pentru posibile probleme. In timp am realizat insa ca cel mai important este ca suntem sanatosi, iar bebe se dezvolta asa cum trebuie si, cand a fost nevoie, ajutorul nu a intarziat sa apara.

Am invatat multe lucruri in aceste cateva luni si sunt sigura ca ma asteapta multe alte invataturi in cele ce urmeaza. Uneori imi vine sa rad cand ma gandesc cat de atotstiutoare ma consideram inainte si cat de putin traisem. Acum realizez ca de fapt doar am trecut prin niste intamplari din care am invatat, dar care nu m-au schimbat in esenta, nici cele mai dramatice intamplari nu si-au pus atat de mult amprenta asupra sufletului meu.