Ce m-a invatat fiul meu inainte de a veni pe lume?

Intr-o mare de trairi si intamplari a venit un sufletel care a dat un nou sens intregului drum si e atat de frumos!

Nasterea  ca proces aduce pe lume doua fiinte: copilul si mama. Caci in momentul in care se naste copilul, pe lume apare si mama. E un proces ireversibil care schimba tot ceea ce te definea inainte.

In realitate transformarea incepe cu 9 luni inainte, iar momentul nasterii este cheia care elibereaza fiinta care s-a format in tine:Mama. Cum m-am transformat eu in aceste aproape 9 luni? In cele ce urmeaza voi incerca sa cuprind o parte “invataturile” pe care le-am primit de la fiul meu chiar inainte de a veni pe lume.img_20160910_124711

  • In primul rand, am invatat ca pentru a primi un “cadou” atat de frumos din partea lui Dumnezeu trebuie sa astept. Rabdarea nu a fost nicidecum o trasatura care sa ma caracterizeze. Intotdeauna am stiut “ce voi face peste 5 ani”-:) si nu am acceptat sa aman ceea ce imi planificasem si vizualizasem ca se va intampla.(in ceea ce priveste aspectele importante) Ei bine, cand am simtit ca suntem pregatiti sa avem un copil, lucrurile nu au stat chiar atat de usor si oricat de nerabdatoare si indignata am fost uneori, a trebuit sa invat sa astept si sa am incredere ca la momentul potrivit, bebe isi va face aparitia.
  • Sa imi ascult instinctele. Da, indiferent de cat de mult obisnuiam sa analizez si sa filtrez ceea ce vedeam sau auzeam, in timpul sarcinii am invatat sa ma bazez mai mult pe ceea ce inregistreaza simturile in mod primar si, surprinzator, am descoperit ca astfel am economisit energie si timp in multe cazuri pe care altfel le-as fi analizat indelung.
  • Sa imi accept corpul cu multe kg in plus. Stiu sunt femei care iau si mai multe de kg pe parcursul sarcinii, dar pentru mine schimbarea a fost radicala trecand in cateva luni de la XS la XL si, desi mi-a fost greu la inceput, pe masura ce bebe a crescut si a inceput sa isi faca simtita prezenta, am invatat sa accept si chiar sa imi placa fiecare modificare aparuta.Aici as adauga si curajul de a iesi din casa fara pic de machiaj fara sa imi doresc sa ma ascund cand dau ochii cu cineva cunoscut de teama ca ma considera “neingrijita”. Cu alte  cuvinte, am invatat sa ma accept asa cum sunt.
  • Sa ma bucur de o zi ploiasa in loc sa fiu irascibila, deprimata ca mai mult ca sigur vor fi ambuteiaje pe drum, daca nu cumva si vreo doua accidente, ca iarasi strazile vor fi pline de apa si o sa ma ud leoarca, daca nu cumva intre timp ma stropeste vreo masina care trece cu viteza fix in dreptul baltoacelor. Nu, nu ma mai gandit deloc asa, dimpotriva, m-am bucurat ca pot respira aer curat, ca nu am fost nevoita sa imi schimb trei tricouri pana seara, ca am asa o stare de bine de parca as fi fost din nou copil.
  • Sa ma bucur de o vacanta la mare fara sa stau la plaja, fara sa fac baie, fara sa ma prinda rasaritul pe plaja, fara excursii de o zi in locuri nemaivazute pana atunci, fara sa degust mancaruri speciale, fara sa ies in club. O vacanta cu plimbari scurte pe malul marii, dimineata la rasarit sau seara la apus, cu stat pe plaja in zone fara muzica si galagie, cu mese simple si sanatoase, cu admiratul pescarusilor si al valurilor; o vacanta in care m-am relaxat si mi-am umplut sufletul de frumos cum nu s-a intamplat niciodata.
  • Sa pun pe altcineva mai presus de tot si de toate. Sa cantaresc cu atentie fiecare decizie pe care o iau, de la meniul zilnic pana la dezvoltarea personala in care am investit cea mai mare parte din timp si energie, toate aspectele au fost recalculate si reasezate din prima clipa in care am aflat ca sunt insarcinata.
  • Sa tratez fara medicamente. Prima mea grija cand aveam vreo durere era sa iau ceva, analgezic sau antiinflamator, preventiv fiindca nu am suportat durerea nicicand. Nu spun ca am invatat sa traiesc cu durerea, ci am cautat alte remedii pentru raceli sau alte dureri si am trecut la fel de bine peste ele. E drept ca pentru mine sarcina a insemnat o intarire a sistemului imunitar si atenuarea migrenelor care altadata imi dadeau de furca.
  • Sa privesc increzatoare viitorul.Pe parcursul sarcinii am trecut prin multe etape si stari, iar una dintre ele a fost teama. Teama ca nu ne vom descurca financiar, ca nu voi reusi sa rezist prea mult timp acasa fara nebunia zilelor de serviciu, ca nu voi reusi sa fiu o mama buna. Atat de tare ma cuprinsese teama, incat am inceput sa calculez, sa ma documentez si sa caut solutii pentru posibile probleme. In timp am realizat insa ca cel mai important este ca suntem sanatosi, iar bebe se dezvolta asa cum trebuie si, cand a fost nevoie, ajutorul nu a intarziat sa apara.

Am invatat multe lucruri in aceste cateva luni si sunt sigura ca ma asteapta multe alte invataturi in cele ce urmeaza. Uneori imi vine sa rad cand ma gandesc cat de atotstiutoare ma consideram inainte si cat de putin traisem. Acum realizez ca de fapt doar am trecut prin niste intamplari din care am invatat, dar care nu m-au schimbat in esenta, nici cele mai dramatice intamplari nu si-au pus atat de mult amprenta asupra sufletului meu.

 

Advertisements