Mar, scortisoara si stafide

Cand ma gandesc la iarna, imi place sa imi imaginez o camera calda, mirosind a ceai de fructe si prajituri, o carte buna si o stare de bine. Imi place foarte mult sa mananc si, in egala masura, sa gatesc. Nu o data mi s-a intamplat sa se mire colegele sau prietenii de apetitul me, desi intotdeauna am fost cel putin slaba, daca nu foarte slaba. Cu toate acestea, nu m-am sfiit niciodata sa comand feluri de mancare sau prajituri noi si cu muulte calorii, desi comesenele se limitau la o salata light si apa plata cu lamaie. Ma amuza foarte tare situatia, mai ales ca nu am ezitat niciodata sa imi manifest incantarea fata de minunatia de gusturi, miros si texturi.

Cand am ramas insarcinata insa, apetitul meu minunat si-a pus amprenta destul de mult asupra siluetei, dar chiar si asa nu m-am lasat intimidata si nu m-am abtinut deloc. Nu va grabiti sa ma judecati! Fiecare stie ce face si de ce, iar eu imi cunosc organismul si stiu ca ma va ajuta sa revin la o silueta acceptabila; bineinteles ca ma voi stradui si eu.

Azi mi-am amintit ca urmeaza mult-asteptatul weekend si cum in ultima perioada mi-am petrecut timpul in marea majoritate in bucatarie sau citind, m-am gandit sa dedic ziua de azi unui desert minunat cu ingrediente pe care le asociez cu anotimpul rece: mar, scortisoara si stafide. Ador scortisoara! Mi se pare cel mai placut condiment din cate cunosc! Acum ceva timp am gasit o reteta care mi-a starnit atentia si am pus-o in lista “to do”; este o reteta de placinta cu mere, scortisoara si stafide impletita. Placinta cu mere mai facusem, dar nu incercasem impletita, plus ca ideea de aluat dospit mi-a dat intotdeauna emotii. In sfarsit, mi-am luat inima in dinti si burtica in brate si am purces la lucru. In cateva minute sufrageria a fost invadata(acolo mi s-a parut cel mai cald si potrivit sa las aluatul sa creasca) de un puternic miros de cozonac.:-)brusc m-am trezit invadata de o multime de franturi de amintiri cu mamaie care tot timpul iernii framanta coca pentru cozonac sau gogosi triunghiulare pe care le impartea tuturor celor ce ii treceau pragul. Eram mica si ma furisam pe un pat de lemn sa vad ce face coca si sa adulmec mirosul de lapte, oua si coaja de lamaie care se distingeau cel mai bine. Ma trezeam cu mamaie in spate suparata nevoie mare ca “ii da coca inapoi” daca o deranjez, asa ca ma pitulam la locul meu unde asteptam cuminte pana sfaraiau gogosile sau se coceau cozonacii. Asa de tare m-a cuprins melancolia, ca m-am trezit cu lacrimi in ochi si cu un dor imens de copilarie. Cel mai frumos moment din pregatirea acestei placinte a fost pregatirea merelor care au parfumat casa cum nu s-a mai intamplat demult. Bineinteles ca bebe a fost foarte activ in tot acest timp, iar tati al lui mai baga din cand in cand capul pe usa, convins fiind ca nu e potrivit sa stau atat in picioare si sa verifice daca “suntem bine”, dar si imbiat de mirosul puternic de mar si scortisoara. Un singur lucru mi-a umbrit fericirea: am uitat cuptorul pe treapta mare de coacere(potrivit sa il incinga), asa ca placintica era gata, gata sa fie pierduta. Noroc cu simturile de viitoare mamica ce au reusit sa previna o adevarata tragedie. Totul e bine cand se termina cu bine, placinta s-a copt frumos si  ne-a starnit apetitul atat de tare, ca atat eu, cat si tati ne-am infruptat cu pofta dintr-o bucata zdravana, evident, calda fiind.

img_20161021_171655

Ps: Va las linkul retetei video si astept pareri daca va incumetati sa o incercati!

Ce m-a invatat fiul meu inainte de a veni pe lume?

Intr-o mare de trairi si intamplari a venit un sufletel care a dat un nou sens intregului drum si e atat de frumos!

Nasterea  ca proces aduce pe lume doua fiinte: copilul si mama. Caci in momentul in care se naste copilul, pe lume apare si mama. E un proces ireversibil care schimba tot ceea ce te definea inainte.

In realitate transformarea incepe cu 9 luni inainte, iar momentul nasterii este cheia care elibereaza fiinta care s-a format in tine:Mama. Cum m-am transformat eu in aceste aproape 9 luni? In cele ce urmeaza voi incerca sa cuprind o parte “invataturile” pe care le-am primit de la fiul meu chiar inainte de a veni pe lume.img_20160910_124711

  • In primul rand, am invatat ca pentru a primi un “cadou” atat de frumos din partea lui Dumnezeu trebuie sa astept. Rabdarea nu a fost nicidecum o trasatura care sa ma caracterizeze. Intotdeauna am stiut “ce voi face peste 5 ani”-:) si nu am acceptat sa aman ceea ce imi planificasem si vizualizasem ca se va intampla.(in ceea ce priveste aspectele importante) Ei bine, cand am simtit ca suntem pregatiti sa avem un copil, lucrurile nu au stat chiar atat de usor si oricat de nerabdatoare si indignata am fost uneori, a trebuit sa invat sa astept si sa am incredere ca la momentul potrivit, bebe isi va face aparitia.
  • Sa imi ascult instinctele. Da, indiferent de cat de mult obisnuiam sa analizez si sa filtrez ceea ce vedeam sau auzeam, in timpul sarcinii am invatat sa ma bazez mai mult pe ceea ce inregistreaza simturile in mod primar si, surprinzator, am descoperit ca astfel am economisit energie si timp in multe cazuri pe care altfel le-as fi analizat indelung.
  • Sa imi accept corpul cu multe kg in plus. Stiu sunt femei care iau si mai multe de kg pe parcursul sarcinii, dar pentru mine schimbarea a fost radicala trecand in cateva luni de la XS la XL si, desi mi-a fost greu la inceput, pe masura ce bebe a crescut si a inceput sa isi faca simtita prezenta, am invatat sa accept si chiar sa imi placa fiecare modificare aparuta.Aici as adauga si curajul de a iesi din casa fara pic de machiaj fara sa imi doresc sa ma ascund cand dau ochii cu cineva cunoscut de teama ca ma considera “neingrijita”. Cu alte  cuvinte, am invatat sa ma accept asa cum sunt.
  • Sa ma bucur de o zi ploiasa in loc sa fiu irascibila, deprimata ca mai mult ca sigur vor fi ambuteiaje pe drum, daca nu cumva si vreo doua accidente, ca iarasi strazile vor fi pline de apa si o sa ma ud leoarca, daca nu cumva intre timp ma stropeste vreo masina care trece cu viteza fix in dreptul baltoacelor. Nu, nu ma mai gandit deloc asa, dimpotriva, m-am bucurat ca pot respira aer curat, ca nu am fost nevoita sa imi schimb trei tricouri pana seara, ca am asa o stare de bine de parca as fi fost din nou copil.
  • Sa ma bucur de o vacanta la mare fara sa stau la plaja, fara sa fac baie, fara sa ma prinda rasaritul pe plaja, fara excursii de o zi in locuri nemaivazute pana atunci, fara sa degust mancaruri speciale, fara sa ies in club. O vacanta cu plimbari scurte pe malul marii, dimineata la rasarit sau seara la apus, cu stat pe plaja in zone fara muzica si galagie, cu mese simple si sanatoase, cu admiratul pescarusilor si al valurilor; o vacanta in care m-am relaxat si mi-am umplut sufletul de frumos cum nu s-a intamplat niciodata.
  • Sa pun pe altcineva mai presus de tot si de toate. Sa cantaresc cu atentie fiecare decizie pe care o iau, de la meniul zilnic pana la dezvoltarea personala in care am investit cea mai mare parte din timp si energie, toate aspectele au fost recalculate si reasezate din prima clipa in care am aflat ca sunt insarcinata.
  • Sa tratez fara medicamente. Prima mea grija cand aveam vreo durere era sa iau ceva, analgezic sau antiinflamator, preventiv fiindca nu am suportat durerea nicicand. Nu spun ca am invatat sa traiesc cu durerea, ci am cautat alte remedii pentru raceli sau alte dureri si am trecut la fel de bine peste ele. E drept ca pentru mine sarcina a insemnat o intarire a sistemului imunitar si atenuarea migrenelor care altadata imi dadeau de furca.
  • Sa privesc increzatoare viitorul.Pe parcursul sarcinii am trecut prin multe etape si stari, iar una dintre ele a fost teama. Teama ca nu ne vom descurca financiar, ca nu voi reusi sa rezist prea mult timp acasa fara nebunia zilelor de serviciu, ca nu voi reusi sa fiu o mama buna. Atat de tare ma cuprinsese teama, incat am inceput sa calculez, sa ma documentez si sa caut solutii pentru posibile probleme. In timp am realizat insa ca cel mai important este ca suntem sanatosi, iar bebe se dezvolta asa cum trebuie si, cand a fost nevoie, ajutorul nu a intarziat sa apara.

Am invatat multe lucruri in aceste cateva luni si sunt sigura ca ma asteapta multe alte invataturi in cele ce urmeaza. Uneori imi vine sa rad cand ma gandesc cat de atotstiutoare ma consideram inainte si cat de putin traisem. Acum realizez ca de fapt doar am trecut prin niste intamplari din care am invatat, dar care nu m-au schimbat in esenta, nici cele mai dramatice intamplari nu si-au pus atat de mult amprenta asupra sufletului meu.