La multi ani, Martisorul meu!

Primavara, din ce rai, nevisat de pamanteni, vii cu mandrul tau alai, peste campuri si poieni?

Primavara a venit mai devreme anul acesta, mai exact de saptamana  trecuta tot inceraca soarele sa razbata frigul iernii. Pentru mine primavara este cel mai frumos anotimp, are o vibratie aparte care ma invaluie de fiecare data cand se instaleaza. Azi insa mi s-a parut ca zambeste mai frumos ca niciodata. Andrei mi-a dat desteptarea de mai multe ori in noaptea asta (la noi puseul de crestere de trei luni a inceput mai  devreme si ne incearca tot felul de stari, dar asta e alta poveste), dar cand a rasarit soarele, un zambet si-afacut aparitia printre cearcanele inconjurate de parul ciufulit, bineinteles ca omuletul m-a observat si mi-a zambit si el la fel de adormit si, molicel asa cum era, mi s-a parut de o frumusete ingereasca. Ce sa mai cer? Am primit martisorul inainte de a-l astepta! Dimineata am petrecut-o in pat, eu incercand sa recuperez intreruperile din timpul noptii, el  dormind  in reprize. Intr-un final am renuntat sa incerc sa mai adorm caci oricum nu faceam decat sa atipesc si sa visez cine stie ce pana cand zvarcolirile lui Andrei ma trezeau din nou. In afara de faptul  ca i-am pazit pe cei doi somnorosi (tati a venit de la schimbul trei si recupereaza), gandurile mi-au zburat intr-o rememorare a ultimelor trei luni din viata noastra si mi-am amintit cu mult drag fetele dragalase pe care le avea Andrei cand adormea, de zambetele-reflex care imi umpleau inima de duiosie si de toate grimasele lui. Mi-am amintit si orele in care il priveam cand dormea si nu imi venea sa adorm de atata drag…Parca au zburat trei luni si la fiecare luna aniversara rememorez cu drag toate achizitiile lui si ma bucur de fiecare  de parca am fi la olimpiada. Saptamana trecuta, de exemplu, am simtit ca o sa imi sara inima din piept cand Andrei a prins, pentru prima, data o jucarie si a miscat-o singur, stangaci ce-i drept, dar a facut-o. Creste puiul meu frumos si odata cu el cresc si eu, devin mai intelegatoare, mai iubitoare si, as vrea sa cred, mai inteleapta caci dintre toate lucurile pe care le-am facut pana acum niciunul nu m-a emotionat, responsabilizat si implicat atat ca rolul de mamica. E si greu, dar, iata, dupa dupa trei luni nu mi-au ramas in minte noptile cu ore nesfarsite de colici, nici macar perioada grea in care a fost racit, ci mocutele lui haiose, zambetele, gangurelile(auu, gggg, iii si mai nou mmmm) si cred ca la fel se va intampla si cu restul lunilor si anilor ce vor urma. La multi ani, puiul meu!

bebe 3 luni

Iar tie, draga primavara, ce sa iti urez? Imi vin in minte doua versuri pe care le stiu de cand eram mica: Salutare, primavara! Timp frumos, bine-ai venit!

 

De azi sa imi spuneti Andrei David

Multumim! Multumim celor mai buni si iubitori nasi si celui mai inimos nasic, David Mihail, multumim bunicilor, matusilor, unchilor, verisorului, matusii Ramona, prietenilor nostri Luminita si Adrian si viitorilor prieteni ai lui Andrei, Luciana si Eric, parintilor, surorii si cumnatul nasei noastre dragi ca ati fost alaturi de noi intr-un moment atat de important si frumos! Multumi, dragilor!

Duminica trecuta, pe un ger destul de ascutit a fost randul baiatului meu scump sa fie crestinat. Cum m-am simtit? Offf…emotii am avut din clipa in care am stabilit data botezului si pe masura ce ne-am apropiat de ziua stabilita am inceput sa resimt tot mai mult senzatia de gol in stomac. Cu o zi inainte de botez, dimineata, inainte ca bebe sa se trezeasca mi-am adunat gandurile si am retrait toate momentele frumoase petrecute impreuna: prima privire, prima grimasa, primul zambet… Urma al doilea mare moment din existenta lui, botezul, si aveam atatea emotii…Tindem sa comparam botezul cu nunta, desi ele sunt momente total diferite ca semnificatie, ritual bisericesc, emotii, etc. si tocmai din aceasta comparatie a iesit si “planul” botezului lui bebe. Am ales ca ceremonia si petrecerea sa se desfasoare in cadru restrans, cu oamenii foarte apropiati noua care ne-au fost alaturi mereu si care s-au bucurat impreuna cu noi inca de la aflarea vestii ca vom avea un copil, au asteptat cu nerabdare venirea lui pe lume, iar acum erau nerabdatori sa asiste la crestinarea lui cu aceeasi emotie. De ce am ales asa? Pentru ca am vrut sa fim “ai lui” cu totul; nu am vrut sa fiu in vreun fel distrasa de “politeturi” si teama ca vreun invitat nu se simte bine, nu e asezat unde doreste, etc…Nu! Gandurile mele, sentimentele si toata atentia mea au fost catre baiatul meu frumos care era acum in bratele parintilor spirituali, ale dragilor nostri nasi care l-au primit cu toata dragostea pe finutul lor, si care urma sa fie botezat. A stat cuminte in bratele nasicului si a privit peretii pictati cu fete sfinte pana cand a fost dezbracat. Abia atunci am realizat, emotiile imi anulasera simturile, ca in biserica era extrem de frig si ca puiul meu mic si firav urma sa fie scufundat in apa, in timp ce noi tremuram imbracati fiind. Gandurile insa mi-au zburat haotic si am reusit sa ma pierd in hainute si incalzirea lor, astfel ca am ratat momentul “imbaierii”  si m-am trezit cand bebe plangea extrem de suparat si toata lumea era preocupata sa il acoperim cat mai bine. Celelalte momente in care a fost nevoie sa il descoperim s-au lasat cu plansete triste insotite de “meeee, meee”(in traducere “Ajutor, mami!”). Mi s-a rupt sufletul si abia asteptam sa il pot lua in brate si sa il alin si nu am fost singura; mamica lui spirituala, nasa, i-a vorbit cald si l-a leganat usor, iar bunicul si bunica ii trimiteau incurajari din spate, la fel si matusile si unchii, iar taticul lui intindea mereu mana sa il asigure ca suntem langa el.

Sentimentele pe care le traieste o mama in timpul botezului propriului copil greu pot fi descrise in cuvinte; pot sa spun doar ca lacrimile mi-au stat sa curga de cum am iesit pe poarta pana cand ne-am reintors acasa, obositi, plini de drag si binecuvantare cu micul crestin in brate.

Momentul in care am lasat lacrimile sa curga a fost acela in care nasa mi-a pus in brate crestinul Andrei David. Am simtit ca atatea sentimente imi vor sparge pieptul, dar cand l-am avut in brate a disparut tot. Eram din nou impreuna si echilibrul fusese restabilit. Petrecerea, daca ii putem spune asa caci nu am avut aranjamente deosebite, meniu pretentios sau lautari recunoscuti, ne-a relaxat pe toti. Am povestit, am ras, am mancat bine si ce a dorit fiecare, am facut poze, iar micul Andrei a fost  alaturi de noi tot timpul, o parte din timp a dormit, a papat si ne-a privit curios pe toti. Finalul adus in prim plan cel mai delicios tort(multumiri cofetariei Acapulco) in cinstea lui Andrei David, un crestin cuminte, frumos si iubit. Fii binecuvantat, dragul nostru Andrei David! Te iubim!

Iata si cateva fotografii, pe restul le pastram pentru noi.:-)botez-dragomir-2017-161botez-dragomir-2017-218botez-dragomir-2017-219botez-dragomir-2017-247botez-dragomir-2017-250botez-dragomir-2017-267botez-dragomir-2017-283botez-dragomir-2017-309img-20170212-wa0007img-20170212-wa0016botez-dragomir-2017-245botez-dragomir-2017-29520170212_162845

Fericirea mea are chipul tau.2 luni

Dragul meu copil frumos,

20170127_224232

Azi se implinesc doua luni de cand tu ai venit pe lume, iar eu am devenit mama si ma declar cea mai mare admiratoare a ta. Inainte de venirea ta pe lume te-am visat in repetate randuri, dar niciunul dintre vise nu mi te-a infatisat atat de frumos precum esti. A fost dragoste la prima vedere, e clar, si fiecare minut petrecut alaturi de tine a inmultit de mii de ori iubirea asa ca uneori imi e chiar teama de atatea simtiri pe care sufletul meu le poate gazdui. Sa stii ca te-ai schimbat in aceste doua luni de cand ne cunoastem! Nu mai esti atat de mic, ai crescut vazand cu ochii(mamele inteleg cel mai bine expresia) si cu fiecare zi am vazut cu ti se schimbat plansul, cum zambetele tale incep sa aiba destinatar, si de cele mai multe ori eu sunt acela, cum fericirea ta se manifesta in miscari si grimase din ce in ce mai “complexe” si, slava cerului, si somnul ti s-a schimbat. Incepi sa prinzi contur, puiul meu, si uneori ma regasesc pe mine-copil in zambetele tale, iar alteori imi pari leit tatal tau.Cel mai mult m-am bucurat cand ai inceput sa ne “vorbesti”:”guuu”, “auu” si chicotele din ce in ce mai indraznete imi alunga si cei mai negri nori si ma urca pe culmi de fericire si implinire. Sa iti fiu mama imi e cel mai drag!  Sa imi traiesti sanatos, copilul meu, sa avem parte de zile senine, zambete cu gura pana la urechi, iubire pana la luna si dincolo de ea, armonie si putere sa trecem peste toate cate ne-or fi date!

Cu toata dragostea,

Mama

Ps:Tata, sufletul nostru drag, are si el cateva ganduri sa iti transmita, dar o va face personal!:-)

Alaptarea intre mit si realitate. Cum am reusit sa alaptez

Alaptarea este un subiect sensibil despre care se vorbeste prea putin si de cele mai multe ori in termeni mistici, cu sfaturi si argumente fara fundament stiintific.Ne aflam sub un nor de nestiinta sau stiinta lacunara in ceea ce priveste alaptarea, mai ales personalul din maternitati, in plus mamele se simt vinovate daca  nu reusesc sa alapteze si evita sa discute despre acest subiect. Ma bucur enorm ca in timp ce ma documentam despre ingrijirea copilului am gasit pe un blog(chiar nu imi amintesc al cui ca tare i-as multumi) recomandata cartea “Ghidul de alaptare al doctorului Jack Newman”, carte pe care o consider “biblia alaptarii” din multe motive. Primul ar fi ca este scrisa de un doctor, specialist in alaptare, care a infiintat prima clinica de consultanta in alaptare din Canada, lider La Leche League Canada mai multi ani, iar al doilea motiv ar fi ca este cel mai complet ghid in alaptare, folosit chiar si de specialisti din toate tarile. Recunosc, s-a dovedit o adevarata provocare citirea cartii fiind destul de stufoasa si cu foarte multe informatii medicale si practice, dar a meritat pe deplin. Cu ce m-a ajutat cartea?

ghidul-pentru-alaptare-al-doctorului-jack-newman-informatii-complete8094938

In primul rand, m-a ajutat sa constientizez importanta alaptarii pentru mine si bebe. Stiu, scrie si pe net, dar nu cu argumente medicale solide ale unui specialist, cu marturii ale pacientelor, studii de caz si fotografii reale. Ghidul este unul complex; nu doar multumita experientei autorilor, Jack Newman si Teresa Pitman, ci pentru ca abordeaza toate problemele care privesc alaptarea cu solutii concrete, testate de-a lungul timpului.In cele ce urmeaza am sa descriu ce anume recomanda ghidul si ce am aplicat eu.

Primele zile. Jack Newman pune accentul pe nasterea naturala. Cat mai putine interventii medicale si, implicit medicamente pentru ca fluidele administrate pentru usurarea nasterii interfereaza cu alaptarea creand deseori probleme mari, iar una dintre ele este angorjarea sanilor si de aici sirul problemelor continua:dureri in timpul alaptarii, introducerea suplimentarii cu lapte praf, confuzia mamelomului, etc. In plus, in prima ora de la nastere este esentiala pentru un bun start in alaptare ca bebelusul sa fie lasat in contact piele-pe-piele cel putin o ora, ora magica, linistit, pentru ca singur sa se tarasca si sa se auto-ataseze la san beneficiind astfel din primele minute de viata de colostru. Contactul piele-pe-piele stimuleaza producerea de oxitocina, hormonul dragostei, care stimuleaza lactatia. In plus copilul se linisteste, are o temperatura constanta, ritmul cardiac si respirator se regleaza, nivelul de zahar din sange se echilibreaza. Si, pentru ca laptele “sa vina” este nevoie ca mama si copilul sa stea in aceeasi camera, rooming-in, pentru ca acesta sa fie pus la san cat mai des; colostrul fiind in cantitati mici este important ca bebe sa fie hranit des.

Experienta mea. Dupa cum scriam in articolul anterior, am nascut prin cezariana si contactul pe care l-am avut cu bebe a constat intr-un minut in care i-am atins obrajorul si l-am pupat, apoi bebe a fost dus in camera bebelusilor , iar eu la terapie intensiva si l-am alaptat abia a treia zi, timp in care el a fost hranit cu lapte praf. Rezultatul? Am avut norocul ca bebelusul meu sa accepte sanul, desi fusese hranit cu biberonul, iar eu aveam colostru chiar cu o zi inainte sa nasc, deci a beneficiat de bogatia de nutrienti si anticorpi din acest laptic. DAR, avand in vedere ca el avea deja 3 zile de viata, evident ca nu a fost suficient colostrul sa isi potoleasca foamea si, cum eu insistasem sa nu mai primeasca lapte praf, rezultatul a fost ca ziua urmatoare copilul meu urla de foame. Din fericire s-a intamplat ca in ziua aceea sa fie de garda o asistenta care si-a dat silinta sa ma ajute si mi-a sugerat sa reluam suplimentarea cu lapte praf pentru ca bebe facuse si icter, iar deshidratarea il punea in pericol. Tot ea mi-a sugerat sa folosesc pompa de san ca sa deschid toate canalele doar doua fiind deschise atunci. In mod normal ar fi fost suficient sa pun bebelusul cat mai des la san, dar cum mergeam la alaptat o data la 3 ore, procesul a fost intarziat. Am plecat plangand de necaz. Nu doar ca ratasem startul, dar riscam sa stric si picul de noroc pe care il aveusesem, plus ca bebe era nemancat ceea ce era de nesuportat. Un ajutor important a fost ceaiul pentru stimularea lactatiei pe care am inceput sa il beau chiar a doua zi dupa operatie, dar nu plicuri, ci plante:anason, chimion si fenicul pe care le-am infuzat impreuna si am baut pana cand “a venit laptele”. Am folosit si pompa de san, desi nu ieseau decat cateva picaturi, iar ziua urmatoare m-am trezit cu sanii plini, insa am facut ceea ce se numeste “furia laptelui”, adica sani angorjati, durerosi si, in cazul meu, o stare de subfebrilitate. Partea buna era ca de data asta copilul satura si nu a mai fost nevoie de lapte praf.

Recomnadarile lui Jack Newman .In capitolul “Mameloane dureroase” Newman indeamna mamele ca in primul rand sa corecteze pozitia la san pentru ca mameloanele dureroase nu sunt deloc normale, cu alte cuvinte sa tratam cauza mai intai, iar ca tratament este recomandata lanolina. Apoi, ca solutii pentru sanii angorjati ar fi ca inainte de a alapta sa se scoata, manual sau cu pompa, suficient lapte penrtu a detensiona sanul si aplicarea unei presiuni inverse pentru a “inmuia mamelonul”, iar beblusul sa se poata atasa la san. O alta posibila solutie ar fi comprezele cu frunze de varza zdrobite usor, dar nu exista explicatii stiintifice pentru efectul lor.

Experienta mea. Am cerut ajutorul unei asistente pentru ca sanii se angorjasera mai tare, simteam o multime de noduli si erau foarte fierbinti, iar ea mi-a spus ca trebuie sa golesc sanii si mi-a dat pompa electrica. De data asta chiar iesea lapte, dar mi-a facut rani adanci la ambii sani ceea ce mi-a ingreunat foarte mult alaptarea. Ranile erau adanci si strigam inabusit de durere de fiecare data cand alaptam. Pentru ragade in maternitate ni s-a indicat Garmastan sau Bepanten, dar dupa folosirea ambelor unguente este necesara spalarea mamelonului cu apa si sapun. Am folosit si eu Garmastan pe care il primisem de la o prietena, dar l-am alternat cu lanolina, iar dupa cateva zile am ramas doar cu lanolina care s-a dovedit foarte eficienta, mai ales ca nu mai pierdeam timp cu spalatul(bebe papa din ora in ora, practic era tot un du-te-vino). M-am straduit mult sa corectez pozitia la san si s-a dovedit a fi mai greu decat ma asteptam, bebe nu avea rabdare de fiecare data, plangea, se agita si tragea si mai tare de san, iar fara ajutorul sotului meu care il linistea de fiecare data inainte de a-l pune la san, ar fi durat foarte mult.

Sanii angorjati si durerosi mi-au dat mult de furca, mai ales ca fiind atat de inflamati, cu greu puteam sa il atsez pe bebe, asa ca am  incercat mai tot: am muls putin inainte de alaptat sa detensionez sanul, dar a fost destul de greu pana am deprins “miscarea” si, evident pana reuseam eu sa detensionez sanul, bebe era deja mai mult decat tensionat. Cel mai mult m-au ajutat insa dusurile calde-fierbinti inainte de fiecare alaptat, sfatul pe care l-am primit de la cumnata mea si ii sunt foarte recunoscatoare. Nu numai ca dreneaza laptele si dupa dus incepea sa curga singur, dar ma si relaxa si ma inviora in acelasi timp(aveam restante mari la capitolul somn). Am mai primit si sfaturi care m-ar fi putut “scapa de lapte”: dusurile reci dupa alaptat(indicate  pentru intarcat) sau golirea sanului dupa alaptat. Alaptatul e ca la piata:cat se cere, atat se produce, bebe nu reusea(si nici acum nu reuseste) sa goleasca sanul pentru ca dupa 10 minute de supt obosea si adormea; daca as fi golit sanul manual sau cu pompa rezultatul ar fi fost un san la fel de plin in urmatoarea ora, asa ca as fi “muncit” in zadar; fluxul de lapte se regleaza in timp.

Un alt sfat care m-a ajutat pe mine, nu se regaseste in ghid, a fost ca la 5 minute sa schimb sanul pana cand bebe se satura. Rezultatul a fost ca sanii se echilibrau, in plus de fiecare data cand schimbam sanul bebe se trezea si, incet,  incet, a inceput sa manance mai mult si, bineinteles, sa doarma mai mult.

Din categoria sfaturilor “periculoase” este si acela  de a bea ceai de anason, chimion si fenicul pentru a diminua colicile bebelusului. Cum ideea de colici ma ingrozea de dinainte de a naste, auzisem povesti cu plans neconsolat timp de 3 ore, m-am pus numaidecat de baut ceai, acelasi ceai care stimuleaza lactatia folosit si pentru a mari cantitatea de lapte acolo unde este cazul. Bineinteles, a doua zi m-am trezit cu o noua “furie a laptelui” de data aceasta si mai urata: febra 39.5, frison, dureri in tot corpul, sani mult mai durerosi ca prima data. Recunosc, a fost un moment in care am fost la un pas de depresie si doar dorinta foarte mare de a alapta si sprijinul sotului m-au facut sa merg inainte si sa nu ii dau lapte praf. Stiu, suna urat, dar imaginati-va ca de fiecare data cand copilul plangea de foame sau manca, eu plangeam de durere. Sunt foarte recunoscatoare tuturor celor care m-au sprijinit, mai ales sotului meu, fara de care nu as fi reusit sa alaptez exclusiv, din ziua in care am plecat din maternitate pana in prezent si sper din suflet sa dureze cat mai mult pentru ca, trecand peste toate durerile si greutatile, alaptarea este una dintre cele mai frumoase experiente din viata de mamica. Legatura dintre noi doi este unica si sentimentul de siguranta si iubire pe care il oferi bebelusului in timpul “mesei” este inegalabil, plus toate beneficiile pentru sanatatea amandurora pe care nu cred ca e cazul sa le amintesc. Incurajez cat mai multe viitoare mamici sa se informeze si sa se inarmeze cu rabdare de fier si perseverenta pentru ca efortul merita deplin, nu exista formula de lapte praf care sa egaleze laptele mamei, in plus timpul petrecut cu sterilizatul biberoanelor si prepararea laptelui il puteti folosi in alt scop.

Accesorii care m-au ajutat. In primul rand pompa de san manuala m-a ajutat pe mine, dar cunosc si persoane care s-au descurcat foarte bine cu pompa electrica, insa nu va grabiti sa dati sume mari pe ele, exista si variante mai putin costisitoare.

In al doilea rand, cred ca cea mai buna investitie au fost camasile de noapte si sutienul speciale pentru alaptat. Cine le-a inventat merita un premiu! Am cautat si pijamale si sutien de alaptat in multe magazine si nu am gasit mare lucru, iar preturile mi s-au parut mari. Intamplator am gasit siteul mamialapteaza.ro si pentru prima data am comandat haine online si am fost foarte multumita de produse. In maternitate nu am putut sa le folosesc fiind obligata sa port camasa lor la alaptat, dar acasa s-au dovedit extrem de utile. La capitolul accesorii trec si absorbantele de san pe care le folosesc si azi pentru ca fluxul de lapte nu s-a reglat inca si daca bebe doarme mai mult ma trezesc cu hainele ude de lapte ceea ce nu e tocmai placut, sa nu mai vorbim de iesirile la cumparaturi, medic, etc. unde e neaparat nevoie de ele.  Eu am cumparat si protectiile de mameloane, desi in ghid nu sunt deloc recomandate, dar am zis sa fiu pregatita, insa mi-a fost teama sa le folosesc, asa ca stau bine in cutie.

“Ghidul pentru alaptare al doctorului Jack Newman ” abordeaza insa mult mai multe probleme si capitole legate de alaptare, dar eu m-am rezumat strict la problemele de care eu m-am lovit si solutiile care mai ajutat pe mine, atat cat s-a putut in contextul unei nasteri intr-o maternitate de stat din Romania care, culmea, are titlul de “Spital prieten al copilului” care respecta cei 10 pasi in alaptare. Ce ironie, nu? In sfarsit, mai jos am pus o fotografie a cuprinsului ca sa va faceti o idee despre ghid.

img_20170112_181727

Cam aceasta este povestea mea cu alaptatul si, dupa cum spuneam si mai sus, imi doresc sa continue mult timp pentru ca beneficiile sunt multiple, atat pentru bebe, cat si pentru mine si mi-am dorit mult sa scriu despre ea pentru ca, din pacate, multe mame renunta sa alapteze din cauza greutatilor intampinate pentru ca nu stiu unde sa ceara ajutor, iar daca au unde, de multe ori sfaturile primite nu sunt tocmai folositoare. Este foarte importanta informarea inainte de a naste si sustinerea din partea celor din jurul nostru.  Pe youtube sunt multe filmulete care va pot ajuta, insa eu le recomand pe cele de pe siteul breastfeedinginc.ca care aplica ideile dr.Jack Newman. O alta modalitate, mai putin cunoscuta, de a obtine ajutor, este din partea consultantilor in alaptare, Mara Popescu fiind unul dintre cei mai cunoscuti. Sper sa fie de ajutor sfaturile din experienta mea si urez mult succes tuturor mamicilor! Sa aveti pitici  sanatosi si voinici!

Good bye, my sweet December!

Au mai ramas doar cateva ore din luna decembrie, ultima din acest an si cred ca fiecare om isi face un bilant in care aduna lucrurile bune, le inmulteste cu micile momente extraordinare pentru ca la final sa scada dezamagirile, frustrarile si tot ce l-a nemultumit in timpul anului si decide daca anul i-a fost bun sau nu.Pentru mine, anul acesta este fara indoiala cel mai frumos pentru ca in prima zi din luna Decembrie am primit un dar nepretuit la care am visat multa vreme si care s-a lasat asteptat mai mult decat credeam: fiul meu. Si, pentru ca vorbim despre Decembrie, luna magiei, a povestilor, a miracolelor, si beblusul meu a tinut sa fie in ton cu atmosfera, asa ca venirea lui pe lume este o adevarata poveste care incepe asa:

A fost odata ca niciodata o familie fericita formata din doi oameni care asteptau sa vina pe lume puiul lor. Era saptamana 41 si fiecare zi parea ca va aduce “momentul”, dar toate semnele prevestitoare se stingeau inainte de a iesi cu bagajul pe usa. Era 1 Decembrie si dimineata aceea nu am sa o uit niciodata: mic dejun luat ca in fiecare dimineata plus cafea cu lapte caci nu se putea altfel. Lacrimi de frustrare, griji, posibile scenarii care se lasa cu alte lacrimi, drumul incredibil de liber pana la maternitate. Acolo puteai sa tai din usa aerul de vacanta si, implicit dezgustul asistentelor cand ne-au vazut. Eram primii si singurii pacienti la ora aceea si cred ca ar fi fost mai blanda o palma decat privirea pe care mi-a aruncat-o asistenta de garda. Trecem peste toate detaliile, asteptam medicul care isi face aparitia dupa o ora si jumatate, intre timp apar si alte paciente care nu avusesera alta treaba de 1 Decembrie decat sa intre in trevaliu.Dupa control medicul imi spune ferm:”Nu are capul fixat inca. Asta e, domna Dragomir, nu a sunat ceasul biologic!”. Aproape am izbucnit in plans cand am auzit, dar m-am abtinut si cu greu am reusit sa ii spun ca sunt ingrijorata, ca trebuia sa facem o ecografie si ca spatele ma durea aproape insuportabil. Ecografia se face, bebe e bine, sanatos cu “colierul” in jurul gatului pe care il avea din trimestrul doi. Se hotaraste sa ceara a doua parere dupa operatia pe care o avea programata. In discurs sugerase ideea de cezariana, dar cum insistasem cu nasterea naturala de la inceput nu a insitat, iar eu nu m-am grabit sa aprob, inca speram. Trece o ora, ne consultam, alte plansete, alte frustrari…Cand sa spun ce am hotarat noi, imi pune ca imcercam nasterea naturala cu declansare, dar exista riscuri si daca nu merge bine, operatie. Aprob! Bun, acum aduceti bagajul! Toata lumea ma grabeste ca vezi dom’le, asa vrea domnu’ doctor. Nu apuc sa iau tot, sa imi adun gandurile sau sa ii explic sotului. Pornim! Sala de nasteri…imi bate inima asa tare ca o aud in cap si toate indicatiile unei asistente-robot trec pe langa mine, aud doar atat:”Mergeti la baie si umpleti asta cu urina! si imi intinde o pipeta.” Trece  jumatate de ora, mi se rup membranele, incepe travaliul. E ca la examen:stiu ca vine contractia, numar pana la 20, respir si trece. Durerile se intensifica si cand apare medicul ii reamintesc de epidurala. “Sigur, dar inca nu putem monta cateterul, trebuie sa asteptam putin, daca nu merge bine, facem operatie. Vedem la 5. Daca aveti dureri prea mari, spuneti doamnelor si vi se face un calmant!”Era 3 si 15 si eram in travaliu de la 1, mai aveam putin. Plus ca doamnele impodobeau braduti artificiali si se consultau in alegerea culorilor pe fundal de colinde, iar din cand in cand una din ele striga la o “colega” din camera de alaturi care se vaita de mi se facuse frica. O auzeam  de la 12 jumatate cand intrasem in sala de nasteri:”Nu mai tipa asa! Respira, ti-am zis!” La 3 jumatate din sala de alaturi se aude un scancet. A nascut! Norocoasa! Si un zambet imi lumineaza fata de parca era copilul meu. Alte 10 minute si o aud din nou. De data asta urla. Mi se face frica, mai ales ca fiecare contractie incepe sa vina la pachet cu un fior rece care imi trece prin tot corpul. Vine si moasa si ma intreaba cum imi e, asa cum vorbesti cateodata singur, nu apuc sa raspund ca se intoarce la usa. Vine si ora 5 si intra medicul care dupa ce verifica inregistrarea contractiilor si ma consulta hotaraste ca e timpul sa ne oprim. Va luati bagajul si ne vedem in sala de operatii! “Ha, am scapat de voi, imi venea sa strig in timp ce ieseam din sala!” Si ma indrept cu pasi mai repezi decat puteam eu catre cel mai asteptat moment: aveam sa imi cunosc puiul si fiecare pas pe care il faceam imi umplea inima de bucurie si ochii de lacrimi. Agitatie, frig, semnaturi, glume la care rad sec, iarasi imi aud inima in cap! Nu am avut niciodata senzatia asta si cred ca doar ea m-a scapat de o teama cumplita cand am intrat intr-o sala plina de medici, asistente, infirmiere. A urmat anestezia, cea mai grea parte. Trei intepaturi, amenintari ca imi face anestezie totala si o sa il vad pe bebe dupa 5 zile pe motiv ca nu stau suficient de relaxata. E drept, aveam emotii de imi crapa capul, o asistenta ma tinea intr-o pozitie extrem de incomoda si mai era si burta care ramasese suficient de mare cat sa ma incomodeze sa stau cu umerii aplecati. Cere muzica, poate ma relaxez, muzica intarzie, se enerveaza si striga la sistenta: “Unde e muzica aia?” . Vine si muzica, Magic FM. In sfarsit, reuseste si toata lumea se grabeste sa recupereze timpul pierdut cu anestezia. Nu am timp sa reactionez, pe fundal se aude Jingle bells rock si in 5 minute ma anunta ca o sa simt o apasare pe stomac si gataaaa. Inainte sa termine propozitia simt o durere cumplita in stomac si inainte sa strig de durere aud cel mai frumos sunet pe care l-am auzit in viata mea, ceva care seamana un mieunat si un scancet in acelasi timp. In urmatoarele secunde imi curgeau lacrimile si sufletul imi era coplesit de emotie, iubire si caldura. O asistenta mi l-a aratat pe bebe asa, nespalat si atunci am simtit ca zbor, iar dupa alte cateva minute mi l-a adus infasat si i-a lipit obrajorul de obrazul meu. Era cald si toata fiinta mea a simtit nevoia sa il stranga in brate si, cum eram tintuita acolo si primisem indicatii clare sa nu ma misc, m-am limitat la a-i pupa obrajorul cat timp l-am avut langa mine, adica aproape un minut, dar a fost cel mai frumos  si mai intens minut din viata mea. Nu am rezistat sa spun tare “Ce frumos e!” pentru ca intr-adevar era cea mai frumoasa fiinta pe care o vazusem. Am intrebat daca e bine, daca are tot ce ii trebuie si apoi am intrat intr-o bula de fericire din care nu am iesit nici azi. Nimeni si nimic nu mai conta, vroiam doar sa pot sa ma ridic sa imi strang puiul in brate, nici macar vestea ca dupa doua zile aveam sa il vad nu mi-a clintit fericirea. Stiam ca timpul va zbura atata timp cat ma voi gandi la el si asa a fost.

Trebuie sa spun ca doar gandul la bebe m-a ajutat sa trec peste dureri care s-au dovedit a fi cumplite. Cand am inceput sa imi simt picioarele a inceput cu adevarat durerea pe care o pot asemana cu un cutit fierbinte pe care il ai in burta, plus celelalte dureri. Cred ca cei care spun ca nasterea naturala are cele mai cumplite dureri ar trebui sa recalculeze toate variabilele, iar cea mai importanta ar fi durata durerilor. A treia zi de la nastere, cand am mers in salon nu ma puteam descurca singura, abia ma tineam pe picioare si durerea de spate cu care am ramas de la anestezie si care m-a tinut aproape doua saptamani s-a dovedit a fi la fel de mare ca cea din cauza taieturii. Chiar asa, cu atatea dureri, m-am ridicat din pat, am cerut calmant si m-am pregatit pentru marea reintalnire. Au fost cele mai lungi minute pe care le-am trait si fiecare pas care ma apropia de camera bebelusilor imi umplea corpul de un tremur pe care il retraiesc de fiecare data cand imi amintesc de el. A fost cel mai minunat moment din viata mea sa imi tin puiul in brate, iar momentele urmatoarea, din trei in trei ore caci asa mergeam la alaptat, au fost la fel de intense si de frumoase ca prima data. Camera bebelusilor mirosea puternic a dezinfectant si cand ma apropiam de usa cumva mirosul acela il asociam cu revederea noastra si de fiecare data cand il simteam pe holuri tresaream. E ceva ce nu pot explica prea mult, o legatura unica si preaputernica, un sentiment de iubire nemasurata si intensa care te implineste in asa fel cum niciun alt moment din viata ta de om mai mult sau mai putin implinit nu a facut-o si pentru asta si pentru multe altele care s-au intamplat si se vor povesti, my sweet December, ai fost cea mai frumoasa, intensa si plina de iubire luna din acest an si din toti care au trecut.

Iata cum, intr-o singura zi mi-am primit cadoul pentru Mos Nicolae, Mos Craciun, si toate ocaziile care sunt in luna Decembrie. Ce-mi doresc pentru 2017? E simplu: Sanatate! Pentru bebe, pentru mami, tati si toti cei dragi noua, pentru toti copiii din lumea intreaga, toti parintii si toti cei care au in grija lor un copil. Restul dorintelor le vom implini impreuna, sanatosi fiind!

sweet december

Emotiile unei viitoare mame

Luni dimineata in doi. Poate ultima luni in care ma trezesc si nu cobor din pat imediat, mai astept putin…M. s-a ridicat inaintea mea fiindca azi are in plan sa finalizeze o parte din modificarile pe care le-am gandit pentru sosirea lui bebe. Ma ridic si eu, cu greu, si incepem sa facem planuri pentru ziua de azi, pentru maine, pentru viitor. Pana acum eram singura care tot spunea ca “mai e foarte putin pana vine bebe”, acum, cand insusi medicul ne-a spus ca “e pe drum, ar fi cazul sa aveti bagajul pregatit!”, tresar si as vrea sa cred ca mai dureaza. Atatea nopti l-am visat, am vorbit cu el, ba chiar l-am strans in brate,in vis, a doua zi imi doream sa fie real si langa pat sa  fie patutul cu ghemotocul de om care scanceste. Parca m-am obisnuit sa il mangai din afara, sa imi dea ghionturi din interior si sa stiu ca e bine. “Acolo” ii e bine! Il stiu ferit de frig, de foame, de rau…ma ingrozeste gandul ca ar putea sa sufere. E asa un sentiment de nebunie pura, sa iti doresti sa iti tii puiul cativa centimetri mai jos de inima la nesfarsit. Suntem programate genetic sa reactionam la scancete, asa se spune. Am mers sa vad maternitea si intre explicatii si observatii s-au strecurat scancete convingatoare de pe un coridor lateral. Am avut o reactie de vampir care a simtit sange! Parca eram hiptnotizata. Nu stiam unde sa imi intorc privirea sa ii gasesc.”Acum sa vedem etajul 4!” am auzit parca din alt culoar al timpului. Si pe masura ce mergeam scancetele se auzeau mai infundat. Am plecat acasa si in vis mi s-au aratat bebelusii singuri si o asistenta cu care m-am certat pana la trezire. Ce o mai fi si asta? Proiectia temerilor, stiu, nu e cine stie ce filozofie. Intre timp am inceput sa impachetez hainute, pijamale, creme, sapun, prosoape, etc. Va povestesc dupa ce nasc ce am pus in bagaj si cat de utile mi-au fost. Acum sunt o bomba de hormoni care asteapta sa vina “momentul”. Ca imi e frica. Da, chiar imi este. Tuturor ne e. Doar ca unele avem curaj sa si recunoastem. O sa il pot strange in brate, in sfarsit. Si tatal lui il va simti pentru prima data real. Ma umplu de lacrimi numai cand ma gandesc. Ce vom face din el? ? Om. Asa cum ne vom pricepe noi mai bine. Si cand neuronii vor fi cu totii acasa am de gand sa ii scriu ce imi doresc pentru el, sa ramana scris si peste ani sa ii citesc si lui ce au gandit mami si tati pentru el.img_20161114_121709

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Conceptul continuum sau “lasa-l sa stea in brate!”

 

  „Mi-ar fi rusine să recunosc în faţa indienilor că acolo de unde vin, femeile nu se simt capabile să-şi îngrijească copiii până nu citesc instrucţiunile scrise de vreun străin într-o carte.”

…mie nu imi este rusine sa recunosc , in fata oricui, faptul ca m-am vazut nevoita sa caut informatii despre cresterea copilului. De ce? Simplu! Pana in momentul in care am hotarat ca vreau un copil, nu am dat prea multa atentie acestui aspect, desi meseria mi-a oferit nenumarate ocazii de a experimenta atributiile unei mame si ma simt foarte norocoasa din acest punct de vedere. Cu toate acestea, nu a fost suficient pentru ca ceea ce eu am experimentat a fost cu copii de peste 1 an, ori pana la 1 an e cale lunga si mamicile stiu despre ce vorbesc.:-) Plus ca intre a fi mama si a inlocui pe termen scurt prezenta mamei este o diferenta uriasa.

Asa se face ca din moment ce am ramas in concediu mi-am acordat timp sa ma antrenez pentru meseria de mamica. Cum puteam sa fac altfel decat citind si studiind probleme legate de cresterea copiilor. Asadar, am inceput prin a “scotoci” siteuri, bloguri, vloguri pana cand am realizat ca sfaturile era contradictorii: puteam fie sa am un program strict de masa, somn pentru copil, fie sa il hranesc la cerere si sa il las sa doarma cand va considera dansul, ba chiar as putea sa il leg de mine asa incat sa aiba acces nelimitat la tot ce i-as putea eu oferi. Una peste alta, ajunsesem sa ii dau dreptate bietului Nastratin cand a hotarat sa puna roti cuptorului sa il poata aseza dupa cum considera fiecare vizitator. Asa am ajuns sa caut  surse de informatii sa vad daca ma vor convinge cum anume sa procedez si prima pe care am studiat-o este  cartea “Conceptul continuum” de Jean Liedloff, o carte aparuta in 1975. Cartea are la baza experienta autoarei in jungla sud-americana si observarea directa a tribului de indieni Yekuana. Autoarea observa o diferenta majora in felul in care indienii isi ingrijesc si cresc copiii si modul in care acest aspect se reflecta in comportamentul copiilor. Femeile Yekuana isi poarta bebelusii in permanenta in brate, acestia avand posibilitatea de a se atasa la san atunci cand le este foame. Nefiind nevoiti sa planga pentru a fi alaptati, copiii sunt mereu linistiti, in timp ce mamele isi pot continua linistite activitatile zilnice. Acelasi lucru se intampla si atunci cand au nevoie sa fie dezmierdati: mama se opreste din taiat legume pentru mancare si isi alinta cu drag copilul de la primele semne evitand plansul plin de suparare al bebelusilor care de obicei impune minute in sir de leganat pentru a fi linistiti. Bebelusii dorm alaturi de parintii si fratii lor avand acces in permanenta la san si dezmierdarile mamei, iar parintii nu sunt nevoiti sa se trezeasca de tot pentru a linisti copilul de cate ori este nevoie. Rezultatul acestor practici este ca la finalul perioadei “in brate”, perioada careia fiecare copil ii pune capat atunci cand se simte pregatit sa exploreze lumea, copiii sunt linistiti, asculatori, in deplina armonie cu familia. Mai mult, luand parte, pasiv, la toate aspectele si practicile tribului, ei sunt pregatiti deja sa ia parte activ la acestea, atunci cand vine vremea. Exemplul cel mai bun in acest sens este al baietilor care de la varste fragede trag cu arcul fara sa se raneasca. Sau al copiilor care se joaca langa groapa adanca sapata de barbati fara sa cada in ea, iar parintii nu se tem pentru siguranta copiilor. Autoarea subliniaza importanta respectarii acestei perioade, “in brate”, ea fiind practic o continuare a vietii din uter a copilului care nefiind pregatit pentru viata din afara uterului are nevoie de mama lui, singura fiinta pe care a cunoscut-o “din interior”.

Fiecare terminaţie nervoasă de sub pielea lui proaspăt expusă tânjeşte dupa îmbrăţişarea aşteptată, întreaga lui fiinţă, specificul a tot ceea ce este el, conduce spre a fi purtat în braţe.

atentie-mamici-la-capcana-copiilor-care-cer-sa-fie-luati-in-brate-rasfatul-nu-este-doar-un-mit-specialistii-explica-de-ce-126317

Cartea vine ca raspuns al practicilor  din Anglia care promovau “plansul controlat”, copilul fiind lasat sa planga pana adoarme daca a fost hranit, schimbat si nu manifesta vreun simptom de boala. Consecinta acestor practici, de ignorare a plansului bebelusilor daca au primit toate ingrijirile, afectandu-le atat relatia cu parintii, copiii fiind neascultatori, agitati si irascibili de cele mai multe ori, cat si emotional, majoritatea manifestand probleme de comunicare si gestionarea emotiilor.

Atentie insa la toate aspectele!

  1. Femeile Yekuana isi continua activitatile zilnice in aceeasi masura ca si inainte de venirea bebelusului: fac mancare, spala haine, cara apa pe poteci abrupte, toate acestea cu bebelusii in brate.
  2. Bebelusul Yekuana are contact cu toti membrii familiei, vecinilor, rudelor, etc. De ce este important acest aspect? In contactul cu ceilalti membrii ai comunitatii bebelusul are parte in permanenta de experiente care il ajuta sa descopere lumea, iar membrii comunitatii la randul lor, au posibilitatea de a se obisnui cu noul membru, de a-l accepta si integra. Parintii raman persoane de referinta in viata copilului, dar si ceilalti contribuie cum pot la cresterea si educatia lui.

Am subliniat aceste aspecte pntru ca ideea acestei carti a fost gresit preluata si inteleasa de majoritatea parintilor, care au inteles ca perioada “in brate”, despre care vorbeste autoarea ,inseamna centrare pe copil si nimic altceva. Cu alte cuvinte copilul devine cel care ofera actiunea, iar parintii se bucura de acest aspect pasiv, pe rand:in timp ce unul ingrijeste copilul, celalalt se ocupa de treburi, iar rezultatul acestor practici este sintetizat foarte bine in carte.

Un părinte concentrat pe copil nu numai că poate ajunge plictisit, şi plictisitor pentru ceilalţi, dar are toate şansele să ofere o îngrijire incompletă. Aşteptările unui bebeluş  sunt de a lua parte la viaţa unei persoane active, în contact fizic constant, martor la diferitele experienţe pe care le va avea mai târziu în viaţă. Rolul lui câtă vreme se află în braţe este pasiv, cu toate simţurile deschise. Ocazional se bucură de atenţie directă, pupici, gâdilituri, aruncări în aer şi altele.

In realitate, autoarea subliniaza clar necesitatea unei vieti active, cu nenumarate prilejuri  de a experimenta si invata in situatii diverse si, mai ales, importanta corectarii comportamentelor de fiecare data cand este nevoie. In carte este dat exemplul unui copil mic care isi face nevoile in casa, iar parintii il dau afara pentru gestul facut. Copilul nu se simte esclus, ci gestul facut de el este penalizat de familie.

Permisivitatea îi privează pe copii în mod constant de modele de viaţă adultă, unde să-şi poată găsi locul într-o ierarhie naturală a experienţei mai multe sau mai puţine; unde acţiunile lor de dorit sunt acceptate şi acţiunile nedorite sunt respinse, în timp ce ei înşişi sunt întotdeauna acceptaţi.

Ce am inteles eu din toata povestea?

  1. Bebelusul are nevoie sa stie ca plansul lui, singura lui modalitate de a comunica, este auzit si inteles de noi, mai ales de mine, mama lui, care l-am purtat in burtica 9 luni.
  2. Copilul are  nevoie sa participe la tot ceea ce se intampla in viata noastra: pregatitul mesei, curatenia, masa, plimbarile, etc. In egala masura are nevoie de contact cu ceilalti membrii ai familiei si ai comunitatii.
  3. Fiecare copil isi alege momentul in care se simte pregatit “sa coboare din brate si sa exploreze” atunci cand este pregatit, iar eu trebuie sa fiu pregatita sa imi “inving” temerile.
  4. Deprivarea copilului de toate cele expuse mai sus are atat consecinte imediate, cat si pe termen lung.

Va invit cu drag sa cititi cartea, chiar daca aveti deja copii, intrucat cele scrise de mine mai sus reprezinta un rezumat al intregii carti si o viziune proprie asupra ei, iar autoarea ofera explicatii pe larg asupra ideilor expuse, dar si posibile solutii pentru parinti. Cred ca fiecare mamica sau viitoare mamica are ceva de invatat, iar a invata este benefic tuturor, indiferent de varsta.