Mi-s mamica “purtatoare”!

Sa fii parinte e extraordinar de frumos si greu in acelasi timp, iar primele luni din viata bebelusului sunt recunoscute ca fiind cele mai grele pentru parinti si copil deopotriva. Mai nou, primele trei luni sunt denumite ca “al patrulea trimestru de sarcina” datorita schimbarilor prin care trec proaspetii parinti si bebe. Pentru noi primele trei luni au adus provocari pentru care ne pregatisem fiind pusi in tema de parintii din jurul nostru sau citisem despre ele, dar si o multime de provocari la care nici nu ne gandisem.

Nici nu am ajuns bine acasa ca a si venit prima provocare: furia laptelui. Plus ragade extrem de dureroase care faceau fiecare masa a lui Andrei un adevarat chin pentru mine. Mai multe detalii despre acest subiect gasiti aici. Urmatoarele zile insa ne-am confruntat cu prima raceala. Am uitat de dureri, de ragade, de furia laptelui. Sa iti vezi copilul suferind, chinuindu-se sa respire din cauza mucozitatilor s-a dovedit a fi mai greu de suportat decat toate durerile mele de pana atunci. Au urmat zile si nopti de curatat nasul, prima vizita la pediatru, multe  ganduri si framantari. Dar a trecut. Intre timp, cand ne mai obisnuiseram cat de cat meseria de parinti: cu trezitul des, cu spalatul lui bebe, au sosit minunatii Colici. Si au tot continuat! Ei bine, noi peste colici am trecut cu Infacol initial, apoi cu Espumisan si Protectis(imi pare rau ca am aflat tarziu de el, pe la 1 luna si putin) ca medicamente plus tinut in brate, vertical in perioadele cu pricina, si, am testat si foehnul care a avut si el efect. Ceea ce am refuzat a fost ceaiul de colici. In primul rand, m-am ferit de biberon cat am putut de mult de teama de “confuzia mamelonului” mai ales in primele saptamani. Un alt argument este acela ca orice alt lichid in afara de lapte nu doar ca umple inutil stomacul extrem de mic al bebelusului, dar ii  forteaza rinichii si pe termen lung pot aparea complicatii.Si intentionez sa ramana asa multa vreme. Ultimele cercetari arata insa ca nu balonarea si flatulenta ar fi “responsabile” pentru orele de plans neconsolat, ci acomodarea la noul mediu de viata ar fi adevarata cauza a “orelor magice”. Ceea ce ne-ar fi salvat de muulte ore de agitaie, plans(mai rar si nu foarte intens in cazul nostru) si stres este sistemul de purtare.

Ideea de “purtare” a bebelusilor nu este noua, ba chiar destul de veche, mai multe detalii despre “istoria purtarii” gasiti aici. Cand am citit cartea, recunosc, am fost putin sceptica, dar ideile m-au intrigat destul de mult si mi-au ramas intiparite in minte. Am inceput sa ne gandim la un sistem de purtare( “ham” ii spuneam noi atunci, dar denumirea nu are legatura cu obiectul) chiar inainte de a-l naste pe Andrei. Si ideea ne-a venit in timp ce “planuiam” cum vom vietui noi trei, iar una dintre probleme era aceea a “iesitului” la plimbare, cumparaturi, medic, etc…Am decis ca vom achizitiona un “ham”. Si atat. Nu am cautat, nu ne-am documentat. A venit bebe. Si cine a nascut stie ca pentru proaspata mama este cea mai grea perioada. Esti o bomba de hormoni care nu isi gaseste locul, rolul si linistea. Bietul meu sot mi-a fost alaturi rabdator in toate momentele si, desi primisem de la medicul de familie sfatul de a nu iesi prea mult in perioada lauziei, am hotarat ca nu de mai poate. Ne-am luat inima in dinti, nenumarate masuri de precautie si am pornit la drum. Andrei doarme in masina. Yey! Am coborat doar eu, am luat cateva lucruri necesare si am zburat la masina. Greu! La intoarcerea acasa am hotarat ca voi cauta si cumpara urgent un “ham”. Si uite asa am aflat ca se numeste sistem de purtare si ca exista vreo mie de modele, culori, marimi, etc. Evident, pe siteurile de vanzare muulta vorbarie, fiecare sistem era cel potrivit. Bineinteles doar cineva cunoscut ma putea convinge, asa ca am cerut ajutorul cumnatei mele. Ea mi-a spus despre sistemele de purtare ergonomice si despre Marsupi plus pe care ei il foloseau cu succes. De aici au repornit cautarile mele si am aflat ca diferenta o facea in primul rand respectarea anatomiei bebelusului, mai exact, atunci cand este in sistem, picioarele si funduletul sa aiba forma literei “M”, iar spatele forma literei “C”, asta in cazul nou-nascutilor. In plus, materialul din care este facut sistemul de purtare trebuie sa fie usor, natural sa permita pielii sa respire, dar si sa se muleze usor pe corpul lui fragil. Un alt lucru foarte important este ca bebe Nu trebuie purtat cu Fata catre exterior existand riscul dislocarii soldului, dar si de suprastimulare. In functie de etapele dezvoltarii copilului, unele sisteme sunt potrivite pentru primele luni, iar altele nu.

In cautarile mele am gasit si alte avantaje ale purtatii bebelusului si am sa le enumar pentru a- convinge pe cei care ar refuza gandindu-se ca “invata copilul in brate”.

  • copilul simte caldura corpului mamei/ tatalui
  • simte bataile inimii acestora
  • este conștient de mirosul corpului acestora
  • simte și aude vocea (avand urechea pe pieptul purtătorului)
  • este complet imbratisat si astfel se simte in siguranta
  • poate sa eructeze cu ușurinta (fara varsaturi)
  • digestia îi este stimulata (prin masajul stomacului)
  • tranzitul digestiv este stimulat

Analizand multe modele, site-uri si luand in calcul si bugetul pe care il aveam la dispozitie, am ales Marsupi Plus care poate fi folosit intre 3,5-15 kg, deci destul de mult. Andrei a fost amabil si l-a acceptat de la prima purtare, asa ca a fost simplu. Pentru cei care au timp, exista site-uri care va permit testarea sitemelor de purtare, contra cost, evident, dar macar nu riscati sa dati banii pe un sistem in care bebe refuza sa stea.Si mai bine a fost ca e cel mai bun “somnifer”. Cand ne era greu sa il adormim, puneam Marsupi si in cateva minute era adormit. Ne-a ajutat enorm. Cand am treaba pe care nu o pot amana, iar Andrei nu are chef sa astepte, il pun in Marsupi si spalam vase, taiem legume, intindem hainele, etc. Bonus pentru mamici, tonifierea muschilor!

17453662_1158464807614567_908936942_o

In drumurile nostre, evident, am intalnit si replici de tipul:”Respira acolo?” sau “Vai, ce chinuit sta!”, iar prin sat nu am putut sa nu remarc zambetele ironice, dar nu conteaza. Noi suntem fericiti! Purtati-va copiii! Cu toata dragostea!

 

Mama e numai una!

Despre mama se tot spune si se canta si se vorbeste si se va mai spune, canta si povesti cata vreme mamele vor fi pe lumea aceasta. De pe 1 Martie tot ascultam, eu si Andrei, cantece despre mama, iar cel care  mie imi place mai mult si mai mult spune cam asa: “Mama e numai una,/ Chip de ingeri iubit!/ Ti-ar aduce si luna,/ Numai sa fii fericit!”. Desigur, sunt si alte versuri cu mesaj la fel de puternic, dar pe mine  acesta m-a facut sa plang de fiecare data fiindca imi aduce chipul mamei in prim-plan. Mama mea a sacrificat Femeia ca noi sa fim sanatoase si fericite si, tot pe primul loc, cu un viitor stralucit. Cand eram mica o divinizam, mi se parea cea mai bun, mai frumos si mai iubitor om de pe fata pamantului. Asa de mult o iubeam, ca nu concepeam sa stau o secunda departe de ea. E o intamplare dulce-amaruie de pe vremea cand aveam vreo trei ani si mama era plecata, iar eu ramasesem in grija bunicilor. Evident am reusit sa “evadez” din curte cu toate masurile de precautie luate de bietii bunici si, de indata ce am iesit din curte, am intalnit o vecina careia i-am spus cam asa: “Te duci la Potigrafu?/ Da, zice femeia!/  Daca te intalnesti cu mamica mea sa ii spui ca o asteapta fata ei la poarta. Mi-e dor rau de ea! Sa ii spui sa vina repede, repede ca o asteapta fetita ei aici.” Cu promisiunea ca va transmite mamei mesajul meu, am promis si eu ca voi intra in curte si voi astepta acolo pe mama. Intamplari din asta mama stie o multime si, bineinteles auzite de atatea ori, le stiu si eu pe dinafara. Ne amintim cu drag de fiecare dintre ele si vad in ochii ei o umbra de tristete; am crescut si ei i-au ramas doar amintirile unor vremuri foarte grele, dar extrem de frumoase. Ne-a crescut cu greu; cu resurse  putine, dar cu mult drag si cu o dorinta imensa de a ne vedea mari. La propriu si la figurat. Mama se numara printre oamenii care au dat copiilor tot ce le-a lipsit lor uitand sa mai pastreze si pentru ei ceva. Dar gresesc, i-au ramas amintirile si mandria ca a crescut doi oameni care acum se descurca singuri.

Abia cand devii mama intelegi cu adevarat ce e in sufletul mamei tale. Sa dai viata unui pui de om si el sa devina soarele tau. Ce e viata fara soare? Un nesfarsit lant de tristeti!

Nu mi-ar ajunge tot restul vietii sa ii multumesc mamei pentru toate sacrificiile facute: pentru atatea nopti nedormite in primul an de viata, pentru atatea renuntari, pentru iubire, pentru sfaturi, pentru toate clipele in care a fost alaturi de mine si pentru toate cate vor mai fi, pentru anii pe care mi i-a daruit cu drag…si pentru multe, multe altele pe care doar noi le stim! Multumesc, iubita mama!

Te iubesc!

La multi ani, draga mea mama!

Cu dragoste,

Fetita ta!

mother's day
mama

La multi ani, Martisorul meu!

Primavara, din ce rai, nevisat de pamanteni, vii cu mandrul tau alai, peste campuri si poieni?

Primavara a venit mai devreme anul acesta, mai exact de saptamana  trecuta tot inceraca soarele sa razbata frigul iernii. Pentru mine primavara este cel mai frumos anotimp, are o vibratie aparte care ma invaluie de fiecare data cand se instaleaza. Azi insa mi s-a parut ca zambeste mai frumos ca niciodata. Andrei mi-a dat desteptarea de mai multe ori in noaptea asta (la noi puseul de crestere de trei luni a inceput mai  devreme si ne incearca tot felul de stari, dar asta e alta poveste), dar cand a rasarit soarele, un zambet si-afacut aparitia printre cearcanele inconjurate de parul ciufulit, bineinteles ca omuletul m-a observat si mi-a zambit si el la fel de adormit si, molicel asa cum era, mi s-a parut de o frumusete ingereasca. Ce sa mai cer? Am primit martisorul inainte de a-l astepta! Dimineata am petrecut-o in pat, eu incercand sa recuperez intreruperile din timpul noptii, el  dormind  in reprize. Intr-un final am renuntat sa incerc sa mai adorm caci oricum nu faceam decat sa atipesc si sa visez cine stie ce pana cand zvarcolirile lui Andrei ma trezeau din nou. In afara de faptul  ca i-am pazit pe cei doi somnorosi (tati a venit de la schimbul trei si recupereaza), gandurile mi-au zburat intr-o rememorare a ultimelor trei luni din viata noastra si mi-am amintit cu mult drag fetele dragalase pe care le avea Andrei cand adormea, de zambetele-reflex care imi umpleau inima de duiosie si de toate grimasele lui. Mi-am amintit si orele in care il priveam cand dormea si nu imi venea sa adorm de atata drag…Parca au zburat trei luni si la fiecare luna aniversara rememorez cu drag toate achizitiile lui si ma bucur de fiecare  de parca am fi la olimpiada. Saptamana trecuta, de exemplu, am simtit ca o sa imi sara inima din piept cand Andrei a prins, pentru prima, data o jucarie si a miscat-o singur, stangaci ce-i drept, dar a facut-o. Creste puiul meu frumos si odata cu el cresc si eu, devin mai intelegatoare, mai iubitoare si, as vrea sa cred, mai inteleapta caci dintre toate lucurile pe care le-am facut pana acum niciunul nu m-a emotionat, responsabilizat si implicat atat ca rolul de mamica. E si greu, dar, iata, dupa dupa trei luni nu mi-au ramas in minte noptile cu ore nesfarsite de colici, nici macar perioada grea in care a fost racit, ci mocutele lui haiose, zambetele, gangurelile(auu, gggg, iii si mai nou mmmm) si cred ca la fel se va intampla si cu restul lunilor si anilor ce vor urma. La multi ani, puiul meu!

bebe 3 luni

Iar tie, draga primavara, ce sa iti urez? Imi vin in minte doua versuri pe care le stiu de cand eram mica: Salutare, primavara! Timp frumos, bine-ai venit!

 

De azi sa imi spuneti Andrei David

Multumim! Multumim celor mai buni si iubitori nasi si celui mai inimos nasic, David Mihail, multumim bunicilor, matusilor, unchilor, verisorului, matusii Ramona, prietenilor nostri Luminita si Adrian si viitorilor prieteni ai lui Andrei, Luciana si Eric, parintilor, surorii si cumnatul nasei noastre dragi ca ati fost alaturi de noi intr-un moment atat de important si frumos! Multumi, dragilor!

Duminica trecuta, pe un ger destul de ascutit a fost randul baiatului meu scump sa fie crestinat. Cum m-am simtit? Offf…emotii am avut din clipa in care am stabilit data botezului si pe masura ce ne-am apropiat de ziua stabilita am inceput sa resimt tot mai mult senzatia de gol in stomac. Cu o zi inainte de botez, dimineata, inainte ca bebe sa se trezeasca mi-am adunat gandurile si am retrait toate momentele frumoase petrecute impreuna: prima privire, prima grimasa, primul zambet… Urma al doilea mare moment din existenta lui, botezul, si aveam atatea emotii…Tindem sa comparam botezul cu nunta, desi ele sunt momente total diferite ca semnificatie, ritual bisericesc, emotii, etc. si tocmai din aceasta comparatie a iesit si “planul” botezului lui bebe. Am ales ca ceremonia si petrecerea sa se desfasoare in cadru restrans, cu oamenii foarte apropiati noua care ne-au fost alaturi mereu si care s-au bucurat impreuna cu noi inca de la aflarea vestii ca vom avea un copil, au asteptat cu nerabdare venirea lui pe lume, iar acum erau nerabdatori sa asiste la crestinarea lui cu aceeasi emotie. De ce am ales asa? Pentru ca am vrut sa fim “ai lui” cu totul; nu am vrut sa fiu in vreun fel distrasa de “politeturi” si teama ca vreun invitat nu se simte bine, nu e asezat unde doreste, etc…Nu! Gandurile mele, sentimentele si toata atentia mea au fost catre baiatul meu frumos care era acum in bratele parintilor spirituali, ale dragilor nostri nasi care l-au primit cu toata dragostea pe finutul lor, si care urma sa fie botezat. A stat cuminte in bratele nasicului si a privit peretii pictati cu fete sfinte pana cand a fost dezbracat. Abia atunci am realizat, emotiile imi anulasera simturile, ca in biserica era extrem de frig si ca puiul meu mic si firav urma sa fie scufundat in apa, in timp ce noi tremuram imbracati fiind. Gandurile insa mi-au zburat haotic si am reusit sa ma pierd in hainute si incalzirea lor, astfel ca am ratat momentul “imbaierii”  si m-am trezit cand bebe plangea extrem de suparat si toata lumea era preocupata sa il acoperim cat mai bine. Celelalte momente in care a fost nevoie sa il descoperim s-au lasat cu plansete triste insotite de “meeee, meee”(in traducere “Ajutor, mami!”). Mi s-a rupt sufletul si abia asteptam sa il pot lua in brate si sa il alin si nu am fost singura; mamica lui spirituala, nasa, i-a vorbit cald si l-a leganat usor, iar bunicul si bunica ii trimiteau incurajari din spate, la fel si matusile si unchii, iar taticul lui intindea mereu mana sa il asigure ca suntem langa el.

Sentimentele pe care le traieste o mama in timpul botezului propriului copil greu pot fi descrise in cuvinte; pot sa spun doar ca lacrimile mi-au stat sa curga de cum am iesit pe poarta pana cand ne-am reintors acasa, obositi, plini de drag si binecuvantare cu micul crestin in brate.

Momentul in care am lasat lacrimile sa curga a fost acela in care nasa mi-a pus in brate crestinul Andrei David. Am simtit ca atatea sentimente imi vor sparge pieptul, dar cand l-am avut in brate a disparut tot. Eram din nou impreuna si echilibrul fusese restabilit. Petrecerea, daca ii putem spune asa caci nu am avut aranjamente deosebite, meniu pretentios sau lautari recunoscuti, ne-a relaxat pe toti. Am povestit, am ras, am mancat bine si ce a dorit fiecare, am facut poze, iar micul Andrei a fost  alaturi de noi tot timpul, o parte din timp a dormit, a papat si ne-a privit curios pe toti. Finalul adus in prim plan cel mai delicios tort(multumiri cofetariei Acapulco) in cinstea lui Andrei David, un crestin cuminte, frumos si iubit. Fii binecuvantat, dragul nostru Andrei David! Te iubim!

Iata si cateva fotografii, pe restul le pastram pentru noi.:-)botez-dragomir-2017-161botez-dragomir-2017-218botez-dragomir-2017-219botez-dragomir-2017-247botez-dragomir-2017-250botez-dragomir-2017-267botez-dragomir-2017-283botez-dragomir-2017-309img-20170212-wa0007img-20170212-wa0016botez-dragomir-2017-245botez-dragomir-2017-29520170212_162845

Fericirea mea are chipul tau.2 luni

Dragul meu copil frumos,

20170127_224232

Azi se implinesc doua luni de cand tu ai venit pe lume, iar eu am devenit mama si ma declar cea mai mare admiratoare a ta. Inainte de venirea ta pe lume te-am visat in repetate randuri, dar niciunul dintre vise nu mi te-a infatisat atat de frumos precum esti. A fost dragoste la prima vedere, e clar, si fiecare minut petrecut alaturi de tine a inmultit de mii de ori iubirea asa ca uneori imi e chiar teama de atatea simtiri pe care sufletul meu le poate gazdui. Sa stii ca te-ai schimbat in aceste doua luni de cand ne cunoastem! Nu mai esti atat de mic, ai crescut vazand cu ochii(mamele inteleg cel mai bine expresia) si cu fiecare zi am vazut cu ti se schimbat plansul, cum zambetele tale incep sa aiba destinatar, si de cele mai multe ori eu sunt acela, cum fericirea ta se manifesta in miscari si grimase din ce in ce mai “complexe” si, slava cerului, si somnul ti s-a schimbat. Incepi sa prinzi contur, puiul meu, si uneori ma regasesc pe mine-copil in zambetele tale, iar alteori imi pari leit tatal tau.Cel mai mult m-am bucurat cand ai inceput sa ne “vorbesti”:”guuu”, “auu” si chicotele din ce in ce mai indraznete imi alunga si cei mai negri nori si ma urca pe culmi de fericire si implinire. Sa iti fiu mama imi e cel mai drag!  Sa imi traiesti sanatos, copilul meu, sa avem parte de zile senine, zambete cu gura pana la urechi, iubire pana la luna si dincolo de ea, armonie si putere sa trecem peste toate cate ne-or fi date!

Cu toata dragostea,

Mama

Ps:Tata, sufletul nostru drag, are si el cateva ganduri sa iti transmita, dar o va face personal!:-)

Alaptarea intre mit si realitate. Cum am reusit sa alaptez

Alaptarea este un subiect sensibil despre care se vorbeste prea putin si de cele mai multe ori in termeni mistici, cu sfaturi si argumente fara fundament stiintific.Ne aflam sub un nor de nestiinta sau stiinta lacunara in ceea ce priveste alaptarea, mai ales personalul din maternitati, in plus mamele se simt vinovate daca  nu reusesc sa alapteze si evita sa discute despre acest subiect. Ma bucur enorm ca in timp ce ma documentam despre ingrijirea copilului am gasit pe un blog(chiar nu imi amintesc al cui ca tare i-as multumi) recomandata cartea “Ghidul de alaptare al doctorului Jack Newman”, carte pe care o consider “biblia alaptarii” din multe motive. Primul ar fi ca este scrisa de un doctor, specialist in alaptare, care a infiintat prima clinica de consultanta in alaptare din Canada, lider La Leche League Canada mai multi ani, iar al doilea motiv ar fi ca este cel mai complet ghid in alaptare, folosit chiar si de specialisti din toate tarile. Recunosc, s-a dovedit o adevarata provocare citirea cartii fiind destul de stufoasa si cu foarte multe informatii medicale si practice, dar a meritat pe deplin. Cu ce m-a ajutat cartea?

ghidul-pentru-alaptare-al-doctorului-jack-newman-informatii-complete8094938

In primul rand, m-a ajutat sa constientizez importanta alaptarii pentru mine si bebe. Stiu, scrie si pe net, dar nu cu argumente medicale solide ale unui specialist, cu marturii ale pacientelor, studii de caz si fotografii reale. Ghidul este unul complex; nu doar multumita experientei autorilor, Jack Newman si Teresa Pitman, ci pentru ca abordeaza toate problemele care privesc alaptarea cu solutii concrete, testate de-a lungul timpului.In cele ce urmeaza am sa descriu ce anume recomanda ghidul si ce am aplicat eu.

Primele zile. Jack Newman pune accentul pe nasterea naturala. Cat mai putine interventii medicale si, implicit medicamente pentru ca fluidele administrate pentru usurarea nasterii interfereaza cu alaptarea creand deseori probleme mari, iar una dintre ele este angorjarea sanilor si de aici sirul problemelor continua:dureri in timpul alaptarii, introducerea suplimentarii cu lapte praf, confuzia mamelomului, etc. In plus, in prima ora de la nastere este esentiala pentru un bun start in alaptare ca bebelusul sa fie lasat in contact piele-pe-piele cel putin o ora, ora magica, linistit, pentru ca singur sa se tarasca si sa se auto-ataseze la san beneficiind astfel din primele minute de viata de colostru. Contactul piele-pe-piele stimuleaza producerea de oxitocina, hormonul dragostei, care stimuleaza lactatia. In plus copilul se linisteste, are o temperatura constanta, ritmul cardiac si respirator se regleaza, nivelul de zahar din sange se echilibreaza. Si, pentru ca laptele “sa vina” este nevoie ca mama si copilul sa stea in aceeasi camera, rooming-in, pentru ca acesta sa fie pus la san cat mai des; colostrul fiind in cantitati mici este important ca bebe sa fie hranit des.

Experienta mea. Dupa cum scriam in articolul anterior, am nascut prin cezariana si contactul pe care l-am avut cu bebe a constat intr-un minut in care i-am atins obrajorul si l-am pupat, apoi bebe a fost dus in camera bebelusilor , iar eu la terapie intensiva si l-am alaptat abia a treia zi, timp in care el a fost hranit cu lapte praf. Rezultatul? Am avut norocul ca bebelusul meu sa accepte sanul, desi fusese hranit cu biberonul, iar eu aveam colostru chiar cu o zi inainte sa nasc, deci a beneficiat de bogatia de nutrienti si anticorpi din acest laptic. DAR, avand in vedere ca el avea deja 3 zile de viata, evident ca nu a fost suficient colostrul sa isi potoleasca foamea si, cum eu insistasem sa nu mai primeasca lapte praf, rezultatul a fost ca ziua urmatoare copilul meu urla de foame. Din fericire s-a intamplat ca in ziua aceea sa fie de garda o asistenta care si-a dat silinta sa ma ajute si mi-a sugerat sa reluam suplimentarea cu lapte praf pentru ca bebe facuse si icter, iar deshidratarea il punea in pericol. Tot ea mi-a sugerat sa folosesc pompa de san ca sa deschid toate canalele doar doua fiind deschise atunci. In mod normal ar fi fost suficient sa pun bebelusul cat mai des la san, dar cum mergeam la alaptat o data la 3 ore, procesul a fost intarziat. Am plecat plangand de necaz. Nu doar ca ratasem startul, dar riscam sa stric si picul de noroc pe care il aveusesem, plus ca bebe era nemancat ceea ce era de nesuportat. Un ajutor important a fost ceaiul pentru stimularea lactatiei pe care am inceput sa il beau chiar a doua zi dupa operatie, dar nu plicuri, ci plante:anason, chimion si fenicul pe care le-am infuzat impreuna si am baut pana cand “a venit laptele”. Am folosit si pompa de san, desi nu ieseau decat cateva picaturi, iar ziua urmatoare m-am trezit cu sanii plini, insa am facut ceea ce se numeste “furia laptelui”, adica sani angorjati, durerosi si, in cazul meu, o stare de subfebrilitate. Partea buna era ca de data asta copilul satura si nu a mai fost nevoie de lapte praf.

Recomnadarile lui Jack Newman .In capitolul “Mameloane dureroase” Newman indeamna mamele ca in primul rand sa corecteze pozitia la san pentru ca mameloanele dureroase nu sunt deloc normale, cu alte cuvinte sa tratam cauza mai intai, iar ca tratament este recomandata lanolina. Apoi, ca solutii pentru sanii angorjati ar fi ca inainte de a alapta sa se scoata, manual sau cu pompa, suficient lapte penrtu a detensiona sanul si aplicarea unei presiuni inverse pentru a “inmuia mamelonul”, iar beblusul sa se poata atasa la san. O alta posibila solutie ar fi comprezele cu frunze de varza zdrobite usor, dar nu exista explicatii stiintifice pentru efectul lor.

Experienta mea. Am cerut ajutorul unei asistente pentru ca sanii se angorjasera mai tare, simteam o multime de noduli si erau foarte fierbinti, iar ea mi-a spus ca trebuie sa golesc sanii si mi-a dat pompa electrica. De data asta chiar iesea lapte, dar mi-a facut rani adanci la ambii sani ceea ce mi-a ingreunat foarte mult alaptarea. Ranile erau adanci si strigam inabusit de durere de fiecare data cand alaptam. Pentru ragade in maternitate ni s-a indicat Garmastan sau Bepanten, dar dupa folosirea ambelor unguente este necesara spalarea mamelonului cu apa si sapun. Am folosit si eu Garmastan pe care il primisem de la o prietena, dar l-am alternat cu lanolina, iar dupa cateva zile am ramas doar cu lanolina care s-a dovedit foarte eficienta, mai ales ca nu mai pierdeam timp cu spalatul(bebe papa din ora in ora, practic era tot un du-te-vino). M-am straduit mult sa corectez pozitia la san si s-a dovedit a fi mai greu decat ma asteptam, bebe nu avea rabdare de fiecare data, plangea, se agita si tragea si mai tare de san, iar fara ajutorul sotului meu care il linistea de fiecare data inainte de a-l pune la san, ar fi durat foarte mult.

Sanii angorjati si durerosi mi-au dat mult de furca, mai ales ca fiind atat de inflamati, cu greu puteam sa il atsez pe bebe, asa ca am  incercat mai tot: am muls putin inainte de alaptat sa detensionez sanul, dar a fost destul de greu pana am deprins “miscarea” si, evident pana reuseam eu sa detensionez sanul, bebe era deja mai mult decat tensionat. Cel mai mult m-au ajutat insa dusurile calde-fierbinti inainte de fiecare alaptat, sfatul pe care l-am primit de la cumnata mea si ii sunt foarte recunoscatoare. Nu numai ca dreneaza laptele si dupa dus incepea sa curga singur, dar ma si relaxa si ma inviora in acelasi timp(aveam restante mari la capitolul somn). Am mai primit si sfaturi care m-ar fi putut “scapa de lapte”: dusurile reci dupa alaptat(indicate  pentru intarcat) sau golirea sanului dupa alaptat. Alaptatul e ca la piata:cat se cere, atat se produce, bebe nu reusea(si nici acum nu reuseste) sa goleasca sanul pentru ca dupa 10 minute de supt obosea si adormea; daca as fi golit sanul manual sau cu pompa rezultatul ar fi fost un san la fel de plin in urmatoarea ora, asa ca as fi “muncit” in zadar; fluxul de lapte se regleaza in timp.

Un alt sfat care m-a ajutat pe mine, nu se regaseste in ghid, a fost ca la 5 minute sa schimb sanul pana cand bebe se satura. Rezultatul a fost ca sanii se echilibrau, in plus de fiecare data cand schimbam sanul bebe se trezea si, incet,  incet, a inceput sa manance mai mult si, bineinteles, sa doarma mai mult.

Din categoria sfaturilor “periculoase” este si acela  de a bea ceai de anason, chimion si fenicul pentru a diminua colicile bebelusului. Cum ideea de colici ma ingrozea de dinainte de a naste, auzisem povesti cu plans neconsolat timp de 3 ore, m-am pus numaidecat de baut ceai, acelasi ceai care stimuleaza lactatia folosit si pentru a mari cantitatea de lapte acolo unde este cazul. Bineinteles, a doua zi m-am trezit cu o noua “furie a laptelui” de data aceasta si mai urata: febra 39.5, frison, dureri in tot corpul, sani mult mai durerosi ca prima data. Recunosc, a fost un moment in care am fost la un pas de depresie si doar dorinta foarte mare de a alapta si sprijinul sotului m-au facut sa merg inainte si sa nu ii dau lapte praf. Stiu, suna urat, dar imaginati-va ca de fiecare data cand copilul plangea de foame sau manca, eu plangeam de durere. Sunt foarte recunoscatoare tuturor celor care m-au sprijinit, mai ales sotului meu, fara de care nu as fi reusit sa alaptez exclusiv, din ziua in care am plecat din maternitate pana in prezent si sper din suflet sa dureze cat mai mult pentru ca, trecand peste toate durerile si greutatile, alaptarea este una dintre cele mai frumoase experiente din viata de mamica. Legatura dintre noi doi este unica si sentimentul de siguranta si iubire pe care il oferi bebelusului in timpul “mesei” este inegalabil, plus toate beneficiile pentru sanatatea amandurora pe care nu cred ca e cazul sa le amintesc. Incurajez cat mai multe viitoare mamici sa se informeze si sa se inarmeze cu rabdare de fier si perseverenta pentru ca efortul merita deplin, nu exista formula de lapte praf care sa egaleze laptele mamei, in plus timpul petrecut cu sterilizatul biberoanelor si prepararea laptelui il puteti folosi in alt scop.

Accesorii care m-au ajutat. In primul rand pompa de san manuala m-a ajutat pe mine, dar cunosc si persoane care s-au descurcat foarte bine cu pompa electrica, insa nu va grabiti sa dati sume mari pe ele, exista si variante mai putin costisitoare.

In al doilea rand, cred ca cea mai buna investitie au fost camasile de noapte si sutienul speciale pentru alaptat. Cine le-a inventat merita un premiu! Am cautat si pijamale si sutien de alaptat in multe magazine si nu am gasit mare lucru, iar preturile mi s-au parut mari. Intamplator am gasit siteul mamialapteaza.ro si pentru prima data am comandat haine online si am fost foarte multumita de produse. In maternitate nu am putut sa le folosesc fiind obligata sa port camasa lor la alaptat, dar acasa s-au dovedit extrem de utile. La capitolul accesorii trec si absorbantele de san pe care le folosesc si azi pentru ca fluxul de lapte nu s-a reglat inca si daca bebe doarme mai mult ma trezesc cu hainele ude de lapte ceea ce nu e tocmai placut, sa nu mai vorbim de iesirile la cumparaturi, medic, etc. unde e neaparat nevoie de ele.  Eu am cumparat si protectiile de mameloane, desi in ghid nu sunt deloc recomandate, dar am zis sa fiu pregatita, insa mi-a fost teama sa le folosesc, asa ca stau bine in cutie.

“Ghidul pentru alaptare al doctorului Jack Newman ” abordeaza insa mult mai multe probleme si capitole legate de alaptare, dar eu m-am rezumat strict la problemele de care eu m-am lovit si solutiile care mai ajutat pe mine, atat cat s-a putut in contextul unei nasteri intr-o maternitate de stat din Romania care, culmea, are titlul de “Spital prieten al copilului” care respecta cei 10 pasi in alaptare. Ce ironie, nu? In sfarsit, mai jos am pus o fotografie a cuprinsului ca sa va faceti o idee despre ghid.

img_20170112_181727

Cam aceasta este povestea mea cu alaptatul si, dupa cum spuneam si mai sus, imi doresc sa continue mult timp pentru ca beneficiile sunt multiple, atat pentru bebe, cat si pentru mine si mi-am dorit mult sa scriu despre ea pentru ca, din pacate, multe mame renunta sa alapteze din cauza greutatilor intampinate pentru ca nu stiu unde sa ceara ajutor, iar daca au unde, de multe ori sfaturile primite nu sunt tocmai folositoare. Este foarte importanta informarea inainte de a naste si sustinerea din partea celor din jurul nostru.  Pe youtube sunt multe filmulete care va pot ajuta, insa eu le recomand pe cele de pe siteul breastfeedinginc.ca care aplica ideile dr.Jack Newman. O alta modalitate, mai putin cunoscuta, de a obtine ajutor, este din partea consultantilor in alaptare, Mara Popescu fiind unul dintre cei mai cunoscuti. Sper sa fie de ajutor sfaturile din experienta mea si urez mult succes tuturor mamicilor! Sa aveti pitici  sanatosi si voinici!