Părinți linistiti, copii fericiti 

Scriu abia acum recenzia cărții dr. Laura Markham “Părinți linistiti copii fericiti ” din motive de “timp de mămică “. Scriu acum insa cand am mai multa nevoie de ideile revelatoare pe care le-am citit. Sa mi le reamintesc si fixez. E o perioada mai grea si aglomerata pentru noi, asa ca nevoita fiind sa ma descurc mai mult singura, am clacat. Colac peste pupaza tot in aceasta perioada Andrei isi afirma tot mai des “coltisorii de personalitate”. 

Vrea lingura! I-o dau! Nu o mai vrea! O retrag! Iar se intinde dupa ea in timp ce ii turuie gurita cine stie ce argumente.  Dupa vreo 5 incercari esuate, plansete si nervi am inteles ca vroia sa ia singur lingura!😤 

Si lista continua! Stiam ca undeva dupa colt e si aceasta perioada, asa ca mi-am comandat cartea in urma cu cateva luni si am citit-o cu sufletul la gura.

Cum sa nu iti sara țandara cand vezi o mogaldeața de om care mai ieri abia venea pe lume cum protesteaza de mama focului cand tu incerci sa ii pui scutecul, iar el are de escaladat patul? Cum? Ramai zen azi, maine, dar poimaine cand ai sa fii nemancata, nedormita, nevorbita, ce mai faci? Strigi ca copil! SAU faci ce spune dr. Markham:

1. Nu te lasa in situatia descrisa de mine mai sus, cu “Ne” in fata. Ai grija de tine! Sa ai mereu “paharul plin”. Daca te enervezi, ceva iti lipseste! Afla ce si rezolva indiferent ce ar fi! Ca sa poti avea grija de copil, mai intai ai grija de tine!

2.Regleaza-ti emotiile! Iti vine sa racnesti! Stop! Respira! Spune  rugaciune sau orice te ajuta sa te calmezi si ia-o de la capat!

3. Nu intra in lupta de putere! In fata ta e omuletul tau mic si neajutorat, nu dusmanul tau! Nu exista ineptie mai mare decat:”Eu te-am facut pe tine, nu tu pe mine!”. Cand va fi la liceu si o sa intre in gasca cu oameni nepotriviti, aminteste-ti ca TU l-ai invatat sa nu comenteze!

4. Conecteaza-te cu copilul! Ia-l la joaca, la trante, rasete, iubire! Mai ales cand tranteste farfuria pe jos sau ii da sora-sii cu cartea in cap! Iubeste-l cand merita mai putin, atunci are cea mai mare nevoie! Dupa aceea ii poti explica ce a gresit! Din pozitia de parinte iubitor! Nu de judecator!

5. Indruma, nu controla! Lasa-l sa gresasca! Lasa-l sa iasa cu tenesii, chiar daca afara e zapada! Nu ii spune :”Ai sa vezi ca am dreptate!” O sa degere de frig, numai sa nu auda :”Ti-am zis eu!”. Sugereaza-i sa isi puna si cizmele in rucsac, sa fie! Iti va multumi apoi si nu va raci!

6. Acorda-i Timp Special! O ora pe zi, saptamana sau cum ai tu timp, dar fixa sa fie, in care sa faceti ce vrea Copilul! Nu teme! Nu morala! Fix ce vrea el/ea! E momentul on care stie ca e important si ca totul poate fi Cum Vrea El/Ea.

7. Spune Nu cat de Rar poti. Dar spune cand e Nevoie! In limita siguranței si a bunului simț!  “Nu” se stie ca il atrage pe “Da” in cazul copiilor! Daca face o criza? Tipa, se tranteste? Il iei in brate, daca vrea, daca nu ii spui calm si bland ca ii intelegi supararea si e ok sa planga, iar tu vei sta langa el pana se linisteste. Nu il lasa Singur! Tie iti place sa fii singur si trist? Dupa ce se calmează explica-i de ce Nu se poate! Nu cand e suparat! Atunci nu te aude!

8. A suparat pe cineva? Nu il pune doar sa isi ceara scuze! De fapt nu il pune deloc!  Indruma-l sa isi repare gresala. Ajuta-l sa constientizeze ce a facut si indruma-l sa repare.. A lovit pe cineva? Lasa-l sa te ajute sa il pansezi, nu il izola! Il ajuti sa constientizeze ce a facut si ii dai sansa sa repare. Cum invata sa isi ceara scuze? Cand ii ceri tu lui scuze cand gresesti. Cand iti ceri scuze in general!

9. Alege iubirea! Indiferent ce va face, alege sa il iubesti! Nu il indeparta nici macar in gand! Esti cel mai important sprijin din viata lui!

10. Nici macar  nu te gândi ca e Rau! E al tau si ai pus in el tot ce aveai tu mai bun! Ca se comportă asa e si vina ta! Caut-o! Repara!

Cum vi se par ideile? Pe mine m-a facut sa inteleg cealalta parte a vorbei “Eu sunt parintele!”, aceea ca Eu trebuie sa il iubesc, respect, cresc, invat, ajut de fiecare data! Mai ales atunci cand pare ca nu merita! Ca atunci cand greseste e si vina mea, nu doar a lui! Ca a pedepsi nu rezolva nimic! Ca a indruma necesita rabdare si perseverență. Ca imi doresc un copil fericit, sanatos, independent si implinit! Ca va fi greu sa educ cu blândețe,  dar nu imposibil!  Ca doar Părinții linistiti au copii fericiti! Recomand cu drag! O mama care isi pierde usor rabdarea, dar se trateaza!

Advertisements

Începe  şcoala 

Maine incepe scoala si melancolică idealistă cum ma stiu, nu puteam sa nu scriu cateva randuri despre acest subiect. Mai ales ca si anul acesta sunt pe “tusa”. Nu regret nicio secunda ca am ales sa mai stau un an.  Cine poate creste mai bine copilul meu decat mine? Si lista cu schimbari pentru binele copilului meu e deschisa! Dar nu despre asta e vorba aici. Ci despre Începuturi. 

Când eram copil abia asteptam inceputul anului scolar.  Bine, la începutul vacantei imi doream sa tina o vesnicie. Vacanța.  Apoi incepeam sa ma plictisesc si incepeam sa “crosetez” vise cu noul an scolar. Întâi stabileam ce nu imi reusise cu un an in urma. Apoi imi fixam niste obiective. Evident ca nu constientizam ce fac. Era planul meu de actiune. Cumva imi proiectam Scoala Ideala. Imi placea la scoală,  dar aveam si suficiente aspecte de care ma cam ingrozeam. De pildă matematica.  Si testele. Si temele. Asa ca in Scoala asta Ideala a mea se facea ca eu eram “buna la matematica”, cumva reuseam sa termin temele “prin farmec” si la teste stiam intotdeauna raspunsurile.

Azi vad o mulțime de copii aproape depresivi ca Incepe Scoala. Cu tot cu părinți.  De fapt, nici nu stiu cine e mai ingrozit: copilul ori parintele? Stiu, e bolnav sistemul. E bucățele. Nici atunci nu era roz. Si atunci cum de abia asteptam scoala? 

Sa spun ca era cel mai palpitant lucru din viata mea? Da, spun! Nu imi e rusine sa spun ca in vacante in cel mai fericit caz ajungeam la mamaie. Doar sa am senzatia de vacanță. Plus celelalte lipsuri. Nu intru in detalii caci inca nu m-am vindecat de “trecut” si nu vreau sa transform articolul in “canapeaua psihologului “. 

Acasa la noi Scoala era preamarita. La Scoala te asteapta colegii si iti faci prieteni. Te asteapta Doamna. Cand termini Scoala va fi Bine. Ajungi Mare. Nu ca noi. Mamaie din curte ma asculta tabla înmulțirii si imi recita zeci de poezii. Invatate la Scoală. Ii era necaz ca fiind fata, părinții nu o mai lăsaseră la scoală.  Baietii aveau nevoie de Carte. Erau multi. Dar ei ii placea la scoală.  Mama avea un singur vis: sa ajung mai departe decat ea. Sa se mandreasca! Sa nu muncim din greu! Nu ca noi! Asa ne spuneau toti! 

Ce vreau eu sa spun cu toata sporovaiala? Că azi avem multe si vrem putine! Ca părinții trebuie sa stie ca fiecare idee a copilului e reflexia propriei gandiri. Copilul vede Scoala prin ochii părintelui. Cand parintele se strâmbă in fata Scolii, se strâmbă si copilul. De ce va mirati ca nu le place la Scoală?  Voua va place? Citesc acum o carte care mi se pare Revelatie “Părinți linistiti, copii fericiti”. Laura Makhram spune despre parinte ca e Steaua Polara a copilului. Cat adevar! 

E drept ca azi părinții si-au cedat locul Internetului.  Si Televizorului. Si oricui are mai mult timp si dorinta sa influenteze copilul. Cand?  Cand au ales jobul. Cand au ales sa acorde Timp pentru orice altceva, mai putin pentru copii.

Vestea buna e ca puteti recupera.  Oricand! Sa aveti rabdare! Nu va fi usor! Si timp! Nu se va întîmpla maine!

Dragi copii, mari si mici, mâine,  la Scoală sau Gradi, va asteapta un nou Inceput care va fi cum vreti voi sa fie! Cum il vedeti voi! Lasati acasa fricile, tristețea si  luati Optimismul de mana! De maine va fi mai bine!  Miroase a toamna si a nou! 

Mult succes, dragi copii! Mult succes,  dragi parinti! Mult succes,  dragi colegi! Sa aveti un an scolar asa cum vreti voi sa fie! 😊

Cugetari țepoase

Nu stiu daca e de vina finalul de saptamana, starile contradictorii din ultima vreme sau pur si simplu intamplarea, cert e ca in dimineata aceasta m-am simtit mai inspirata ca oricand. Ceea ce e si mai curios e ca sursa inspiratiei mele e rodul unei chestiuni care imi e antipatica din toate punctele de vedere: Cactusul.

Nu ii pot suferi! Nu imi plac de niciun fel! Si cand zic de niciun fel, stiu ce spun fiindca dragul meu sot este unul dintre cei mai mari iubitori de cactusi si are o “colectie” impresionanta de soiuri de teposi care mai de care mai hidos. Ba chiar de varste si inaltimi diferite.  In sfarsit, eu nu ii pot suferi si pace! Mai ales acum cand avem si copil! Nu vreau sa imi imaginez cum il vom proteja pe A cand va merge, alerga sau plimba cu bicicleta printre “minunile” lui tata-su. Atat i-am spus, aratand amenintator catre cactusi ca si cand si ei ar intelege: “O data sa imi raneasca puiul si s-a zis cu ei!”

Ei bine, aratarile acestea fac cele mai deosebite flori pe care le-am vazut eu! Unii infloresc o data la cativa ani, altii de mai multe ori pe vara. Cei care infloresc des, au florile albe, petale firave si un parfum delicat asemanator cu migdalele. Din pacate, frumusetea lor te bucura doar 24 de ore dupa care se ofilesc si raman la fel de urati si respingatori.

Si m-am gandit eu:(e sportul meu preferat) Daca o planta aceasta lipsita de farmec, cu duritatea copacului, plina de tepi poate sa faca o floare atat de frumoasa, poate sunt sanse si pentru oameni. Nu toti! Cei care nu fac decat sa intepe. Cei care au pe limba tepi fini care daca te ating iti lasa o senzatie de mancarime si arsura. Cei la care nu ajunge nimic bun fiindca resping totul! Unicele surse de bun, extraordinar si corect! Poate si din ei va creste o floare atat de frumoasa! Chiar de ar dura doar o zi, tot ar fi bine! Ar fi mai usor de suportat de ceilalti. Ai astepta sa “infloreasca” si ti-ai vedea de drum ocolindu-i.

Mi-au dat speranta si un motiv sa trec mai usor peste “cactusi” atunci cand nu ii pot ocoli. Nu stiu de ce, dar saptamana asta m-am tot lovit de ei si imi venea sa “ii rup” din cale. Bine ca m-a luminat floarea de cactus! 

Daca intalniti azi un “cactus”, ganditi-va la floare si mergeti senini mai departe! Weekend cu iubire si zambete!😇

Diversificare “cu stil”

Au trecut doua luni de cand am inceput diversificarea si m-am gandit sa astern aici experienta noastra cu mancarea caci a cam fost “cu cantec”.

Am inceput la 6 luni! Trei pediatre am intrebat, toate trei au confirmat: Nu incepeti mai devreme de 6 luni! In stanga si dreapta auzisem tot felul de idei, dar  ce m-a convins a fost sfatul pediatrei (dr. Petcu Daniela) care mi-a spus asa: “E pacat sa il lipsiti de beneficiiile alaptarii exclusive! A luat bine in greutate, nu avem niciun motiv!” Asa am facut! Tot ea a fost cea care ne-a facut o schema de introducere a alimentelor caci Andrei ne-a facut un puseu urat pe la vreo doua luni de dermatita atopica si cum nu gasisem cauza a dorit sa respectam regula celor 3 zile.(se introduce un aliment nou o data la trei zile pentru a observa eventuale reactii)

Asadar, cand a venit aniversarea de 6 luni ne-am prezentat cu piureutul de morcovel (remarcati ironia) inaintea feciorasului. “Càh! Bleah! Ce-i asta, oameni buni! Unde-i tàța mea? Vreti sa ma otraviti, bag’ seama!” Cam asa as fi tradus grimasele pline de scarba si gag-uri ale dragutului! Amuzament cat cuprinde, daaar in sinea mea eram ingrozita de ce ma astepta! 

Trecu o zi,  trecura doua…Deja incepeam sa ma plictisesc sa curat legume, fierb, si sa spal mai multe vase decat mancare si mancat! Stop! Intreb stanga, dreapta! Unii au mancat de au rupt din prima, altii ba! Unde mai pui ca nu ma sincronizam cu gatitul, mancatul, somnul, supt de nicio culoare! Una peste alta, au erupt si doi dinti, motiv sa nu mai deschida deloc gurita.

Buuun! Partea buna a fost ca dupa doua saptamani aveam programare la pediatra. Cum merge diversificarea? NU! Nu mananca! Ce ma fac? “Nu va panicati! Fiecare copil e diferit, lasati-l sa se obisnuiasca! Sa testeze! Sa accepte gusturi noi! Uitati, a luat bine in greutate!”

Zis si facut! Imediat ce se trezea, l-am pus la masa si i-am pus farfuria cu mancare dinainte! I-am povestit ce are in fata, cum le-am pregatit eu cu drag! El se uita, zambea si parca ar fi spus “Ia sa vad eu ce-ai pus aici!” isi baga tacticos ambele maini in mancare, apoi intredeschidea gura si ma lasa sa ii pun doi stropi intre buze. Uneori trecea testul si deschidea gura in timp ce isi umplea mainile cu piure pe care il punea pe fata, pe par, in urechi, ochi, isi masa picioarele, decora pampersul, scaunul de masa, daaaar si manca! La final, direct in cada! Schimbat, spalat! Spalat vase, scaun, etc! M-am bucurat si eu de fiecare fatuca a lui si rezultatul a fost peste asteptari. Incet, incet a inceput sa manance din ce in ce mai bine. 

Cum orice minune mai mult de trei zile nu tine, de ceva vreme ni s-a inflamat gingia de sus motiv pentru care baiatul meu isi tuguie buzele mofturos de fiecare data cand ma prezint cu mancarea.  Colac peste pupaza, ma si batu gandul sa il dezvat de bagatul mainilor in mancare! Si asa, nu mai deschise puiu’ mamii gura nici sa-l rogi! 

Ce e de facut? Mi-am calcat pe inima, am abandonat ideea cu dezvatul de maini in mancare. Poate si-o fi mutat copilul papilele gustative  in palme, mai stii? Si am luat-o de la capat: gatit, prezentat, gustat, papat, nu papat, spalat, etc. Recunosc, uneori imi vine sa ii montez un departator la gura aceea mica si tuguiata sa scap de stradanie, dar, cum puiul incepe a plange cu atata amar doar cand insist mai mult decat trebuie, imi inghit planul impreuna cu mii de discursuri legate de foametea din lume, copii abandonati care isi pun pofta in cui cand tu ai cu nemiluita, copil nerecunoscator ce esti! Asta doar in capul meu, caci in realitate intreb cu zambetul pe buze “Gata?”, iar el isi intinde bucuros bratele spre mine si pornim hotarati la baie unde intra direct in cada. 

Sper, caci speranta moare ultima, ca isi va reveni curand si va fi la fel de iubitor de mancare ca si parintii lui!

Ps: La multi ani,  dragul mamei mofturos! Sa fii sanatos, norocos si fericit! Te iubesc in fiecare zi mai mult!❤

La masa in cateva ipostaze

Cezariana si D-efectele ei

Sau ce nu mi-a spus nimeni inainte sa nasc!

Sarcina pentru mine a fost o minune! Am multumit cerului si m-am bucurat de fiecare moment! Nasterea insa…a fost cam cu dichis, povestea intreaga am scris-o aici. Ce a urmat dupa, abia acum mi-am facut curaj sa scriu. Asadar, iata fata ascunsa a operatiei de cezariana! 

Disclaimer!  In cele ce urmeaza e vorba despre experienta mea, asa ca nu va speriati prea tare viitoare mamici, nu e standard!

1. Anestezia rahi a fost crunta! Intepata de 3 ori,  cu rabufniri ale anestezistului, cu schimb intre asistentele care ma tineau intr-o pozitie foarte incomoda dat fiind imensitatea burtii (fara lichid amniotic, de el “scapasem” cu interventii). Foarte aiurea experienta!!!

2. Am simtit tot! Mai putin durerea! Dar cum trageau de burta, cum umblau si asezau intestine si altele… ceea ce nu a fost prea placut! Bonusul a fost apasarea pe stomac cu care mi-a taiat respiratia de durere. A…si am si vazut cum “mestereau” in reflexia lampii. Groaznic!

3. Lumea din sala vorbea “vrute si nevrute”, asa ca…fara atmosfera de film. Nici nu imi puteam auzi gandurile de vorbaria lor.

4. Operatia in sine a durat 10 minute. Mai mult a fost anestezia. 

5. Mi-am vazut copilul de 2 ori in timpul operatiei. Odata nespalat cand urla cat il tineau plamanii pret de 3 secunde, apoi spalat si ceva mai linistit pret de 1 minut cand l-am si pupat. Revederea a fost dupa 2 zile.

6. Cand a inceput sa treca anestezia a durut groaznic! O combinatie de junghi si fier incins care m-a facut sa cer anestezic toata noaptea. Cand mi-a pus punga de perfuzie pe burta sa se retraga uterul am zis ca mor. “Nu mai pot! Mai bine raman cu burta!” Si am ramas!🙈

7. Am mers tinandu-ma de pereti cel putin 5 zile si numai dupa ce imi administrau analgezic. Practic ma taram pana la salonul bebelusilor unde ajungeam strabatand holuri, urcand cu liftul…o adevarata excursie!

8. Am ramas cu dureri de spate crunte, efecte adverse ale anesteziei. Ma durea atat de tare, ca nici sa alaptez nu puteam. A trecut in timp….dupa mult timp!

9. Cu totii avem gaze din cand in cand, doar ca pentru o femeie operata de cezariana ele sunt un fel de “bau bau”. Nu mai vorbesc de scaun si constipatie… A fost un fel de nastere naturala! Cu travaliu cu tot!

10. Sa port centura postnatala la doua luni de la operatie a fost o idee proasta care era sa ma readuca in spital! Operatia a suturat si ma durea…din nou! Nici acum, la aproape 8 luni de la operatie nu ma incumet sa port haine stramte,  nu mai zic de centura.

Concluzia? As mai trece de o mie de ori prin cele scrise mai sus fiindca nimic nu se compara cu iubirea imensa pe care o port acestui omulet pe care l-am purtat aproape zece luni in burtica mea. Si tot de atatea ori as lua aceeasi decizie de a naste prin cezariana pentru ca nimic nu e mai important decat sanatatea lui. Nimic!

Voi cu ce v-ati confruntat?

Despre prietenie

Cineva spunea ca cele mai sincere si trainice prietenii sunt cele pe care le-am legat in copilarie cand reuseam sa iubim sincer si dezinteresat, cand supararile treceau la fel de repede cum veneau. 

 Eu spun ca e adevarat si motivez cele spuse cu o prietenie legata in urma cu 12 ani intr-o dimineata de septembrie. Era prima zi de liceu si ne adunasem cu totii in curte sub un nuc mare care, din cate am vazut vietuieste si acum. Eram cu inima inodata in gat si abia imi puteam stapani emotiile. Acolo, la intrarea profesorilor, ne-am intalnit prima data. Mamele s-au placut din prima. Asa sunt mamele, simt! Noi ne-am apropiat in timp. Ne-am trait orele de curs, pauzele in care povesteam cate in luna si in stele(la inceput mai mult eu👀), orele de engleza in care ea imi facea cate un portret in timp ce eu imi tineam “prelegerile”(marturie stau caietele de engleza), examene, sarbatori, vacante, primele idile, prima iubire, plimbarile, concertele, sesiunile foto si cat ai clipi au zburat 4 ani. Am plans mult in ultima zi! M-a cuprins o teama de nedescris! Am presimtit ca va fi greu….doar ca soarta a fost blanda cu mine si mi-a lasat-o alaturi. A fost greu in facultate. Eu la Ploiesti, ea la Brasov. Recuperam in ore vorbite la telefon in care ne plangeam greutatile si ne ridicam moralul una alteia. Inca 4 ani au trecut, dar parca mai greu…Ne-am reintalnit de cate ori am putut si ne-am bucurat de fiecare moment. De atunci suntem mai aproape ca distanta si de nedespartit ca suflete. Mi-a fost alaturi in toate momentele importante si mi-a tinut sufletul de mana de cate ori am avut nevoie.

 Dupa atatia ani cu amintiri impreuna pot spune cu toata inima ca imi e sora. O sora din alta mama si ii dedic din toata inima acest articol azi, cand implineste aceeasi varsta ca si mine (nu intrebati, nu-i frumos😉). Iti doresc viata lunga si imbelsugata, sanatate, spor in toate si intamplari frumoase ca sufletul tau! Te iubesc, draga mea prietena!

Cu dragoste, 

Querida💋

Ps: Dragul meu Andrei, iti doresc sa ai cel putin un prieten asa de bun si drag cum este matusa Ramona! Te iubeste mama!❤

La multi ani, sora mea!🎂

Azi e ziua celei alaturi de care mi-am petrecut cea mai mare parte a vietii, cea care mi-a fost tovarasa de joaca si complice in majoritatea nazbatiilor, cea care m-a incurajat si sustinut mereu. Cel mai mare si mai drag fan al meu din perioada copilariei si nu numai. E ziua surorii mele. Cu ea am impartit dragostea mamei, dulciurile, bucuriile, implinirile, hainele, pantofii, produsele de make-up, parfumurile, gentile, dar si lipsurile, tristetile, boala, durerea, neimplinirile si esecurile. Caci viata ne da tuturor si bune si rele, dar ne si intinde o mana prin oamenii de langa noi. Eu sunt sora mai mare, deci multi ani sora mea a invatat de la mine si mi-a ascultat sfaturile. Intre timp insa ea s-a maturizat si toate intamplarile prin care a trecut au facut din ea un om mult mai puternic decat mine si decat foarte multi oameni din jurul meu. E cel mai puternic om pe care il cunosc eu! Ea nu stie asta si nici nu crede fiindca de foarte multe ori se subapreciaza si asta ii aduce multa tristete. Dar pentru asta sunt eu, sora mai mare, sa ii amintesc de fiecare data cat este de puternica, desteapta, buna si frumoasa. Sa o incurajez, sa o motivez de fiecare data cand va avea nevoie si urechi sa ma asculte, caci, printre altele, este si foarte incapatanata. 

Oamenii care au frati sunt norocosi, dar nu afla asta decat tarziu, cand devin parinti, caci sora mai mica este ca o fiica surorii mai mari, iar sora mai mare ca o mama surorii mai mici.  La fel si cu fratii.

La multi ani, surioara draga! Sa iti dea Dumnezeu sanatate, iar pentru fiecare lacrima cate o zi de fericire, impliniri si multe intamplari minunate despre care sa vorbim multe ani de acum inainte! Te iubesc!❤