7 luni ca 7 zile

Dragul meu,

  Timpul se contracta! Cand iubesti nemasurat, cand te trezesti  cu zambetul cel mai drag in fiecare dimineata, cand descoperi fiecare particica din lumea asta cu ochi neinchipuit de curiosi, cand nu te mai saturi sa vezi doi dinti si sa ii masori de fiecare data, cand admiri fiecare gurita murdara de mancare si fiecare reactie la “degustare”,  cand admiri curiozitatea si incapatanarea de a explora fiecare masa, scaun, carte sau orice alt obiect.

 In general,  cand esti fericit, timpul se contracta si simti ca au trecut 7 zile cand de fapt au trecut 7 luni. Ai trecut intr-o etapa noua, copil iubit, si imi doresc sa fii sanatos si fericit ca acum. Sa te bucuri la fel de zgomotos, sa mananci la fel de caraghios(poate un pic mai mult😊), sa te joci cu la fel de multa insufletire, sa cercetezi cu aceeasi incapatanare, sa cresti mare, sanatos si norocos!

Tare mi-ar fi placut sa termin textul acesta de ziua ta, dar, vezi tu, timpul se contracta si cand pregatesti feluri de mancare, cauti retete si informatii, speli un omulet de cel putin trei ori pe zi, il schimbi de cel putin tot atatea ori, il alaptezi, il adormi si ii veghezi parte din somn, ii faci jocuri si jucarii, il plimbi si cate altele pe care le stiu mamele. Incerc din rasputeri sa imi respect planurile, doar ca uneori socoteala mea nu se potriveste cu a ta si mami iese pe minus. Nu-i bai, recupereaza, dar in timp! Acelasi timp despre care e vorba mai sus!

La multi ani,  puiul meu!

Cu toata dragostea, 

Mama❤

Unde se duc scarile rulante?

La multi ani,  copilul meu! La multi ani, copii!

1 iunie a capatat o semnificatie aparte pentru mine in urma cu 8 ani cand intram cu inima cat o boaba de mei pe usa primei gradinite unde am predat. Anul acela am sarbatori pentru prima data aceasta zi frumoasa  si m-am straduit cat am putut sa fie cat mai speciala(sora mea si sotul si-au dat licenta in animatie atunci. Si acum se intreaba Mihai cum l-am convins sa “faca pe clovnul”😄) Pana atunci nu sarbatorisem fiindca toata copilaria mi-am dorit sa fiu mare, abia in ultima zi de liceu am realizat cat de multe am piedut in goana mea dupa maturitate. Cineva acolo sus a tinut insa cu mine si mi-a dat sansa de a retrai copilaria alaturi de copiii minunati pe care i-am crescut cu drag.

Acest 1 iunie este insa despre el. Despre baietelul meu minunat care azi implineste 6 luni. 6 luni in care m-am intrebat zi de zi cat de mult voi ajunge sa il iubesc fiindca in fiecare zi simteam ca il iubesc si mai mult. Uneori simt ca o sa imi plezneasca inima de iubire, drag si mandrie. Aceasta parte a copilariei lui este delicioasa! Ma topesc la fiecare zambet, chicot, miscare sau planset. Ii sorb miscarile stangace si curiozitatea netarmuita. Concentrarea si atentia deosebita cu care priveste pisicile, cateii, copiii care se joaca si tot ceea ce misca ma fac sa zambesc de fiecare data.  Azi intentionam sa sarbatorim, dar dupa ce isi face somnul de amiaza si va lua prima lingurita de mancare solida. Abia astept sa ii vad mocuta haioasa!  La multi ani, copil frumos si drag! Sa iti fie copilaria presarata cu zambete si iubire; cu prieteni buni si veseli, cu descoperiri si intamplari minunate! Sa te bucuri de copilarie, dragul meu, caci va trece atat de repede si ar fi pacat sa nu iti umplii sufletul cu amintiri frumoase care iti vor fi alinare de fiecare data cand vei avea nevoie!

La multi ani,  copii frumosi! Sa aveti o zi minunata!😊

Prima joaca pe covor

Pastele ca o invatatura

Cand ma gandesc la Paste imi navalesc in minte o multime de amintiri cu mine si sora mea in copilarie ajutand sau  incurcand de cele mai multe ori pregatirile pentru sarbatoare. Mie imi placeau cel mai mult pregatirile din bucatarie, asa ca biata mamaie se incurca de mine incercand sa framante cozonacii si sa imi raspunda la muuulte intrebari. In cele din urma isi pierdea rabdarea si ma trimitea sa ajut la treburile de afara. Tata imi dadea pensula si galetusa cu var si cateva ceasuri scapau de mine fiindca aveam o multime de pomi care isi asteptau “inoirea”. Lucram cu totii de dimineata pana seara, iar mama ramanea pana dimineata sa termine pregatirile uneori.  In ziua de Pasti eram cu totii obositi, tristi si plictisiti. Pe atunci nu intelegeam de ce fiindca participam ici-colo, fara prea multa obligatie, acum insa am inteles.

 Anul acesta a fost primul Paste cu Andrei si, bineinteles, am incercat sa pregatesc totul ca odinioara fara sa iau in calcul ca timpul “mamei e comprimat”. Ca din 10 ore trebuia sa scad timpul de alaptat, plimbarea, joaca, schimbatul si somnul lui Andrei  si uite asa raman cateva minute trase de par pe zi pentru toate pregatirile. Nu-i bai, vine mama! mi-am spus si m-am apucat de treaba. Intre timp lui Andrei i s-a inflamat gingia, asa ca noptile au fost pline de treziri si zilele presarate cu “maraieli”. Dar nu, nu am renuntat: facem curatenie, cumparaturi, oua rosii, cozonaci, tiramisu cu capsuni, ciorbita si ceva mancare la cuptor! Am reusit totul, mai putin ciorbita si mancarea. Dar cum? Alergand din bucatarie (unde era prea cald pentru copil) la Andrei caruia ba ii era foame, somn si “nu vrea cu mine”(mamaie sau tata), ba “nu stiu ce are!!”. In ziua de Paste mama a plecat acasa cu treburi, sotul la serviciu, tataie la biserica, asa ca am ramas doar noi doi, eu lipsita de puteri si aproape racita si Andrei care, influentat de starea mea, a devenit si el destul de agitat. As fi stat sa zac asa, toata ziua, dar cum langa mine omuletul se “plangea” de plictiseala mi-am adunat cele cateva puteri si ne-am reluat rutinele cu joaca, papat, schimbat, plimbat pana seara cand ni s-a alaturat si tati. Ne-au trebuit cateva zile sa ne revenim si m-am convins ca aceste “iesiri din ritm” nu ne fac prea bine si am tras si niste invataturi pe care vreau neaparat sa le scriu, nu cumva sa le uit.

  • Nu ma apuc de prajituri daca sunt obosita. Chestiunile astea dulci “simt” oboseala si starea de spirit si cand ai mai mare nevoie, nu “ies”.
  • Nu ma mai apuc de doua sau mai multe treburi deodata! Ori nu iese nimic, ori iese doar una!
  • Nu mai pregatesc atat de multe cand stiu prea bine ca suntem cativa sau doar noi doi. Aruncam prea multe!
  • Nu ma mai supar cand nu reusesc sa fac tot ce am pus pe lista. Supararea face riduri!
  • O sa ma concentrez asupra a ceea ce conteaza: o stare buna fizica si psihica, momentele cu cei dragi, iubirea, zambetele!!!
  • Si, cel mai important,  ma voi concentra asupra adevaratei semnificatii a acestor sarbatori. Fara complicatii!

Stiu ca exista gospodine desavarsite care fac prajituri minunate, mancaruri alese si o curatenie exemplara singure si nu ma astept sa inteleaga. E un articol pentru noi, cei imperfecti, care incercam, gresim, reluam si invatam.♡😊

Andrei
Baby Bunny

Portret si Autoportret

Dragul meu,

M-am trezit de dimineata fiindca te foiai foarte tare si, desi tare as mai fi dormit, m-am trezit. Stii, cand erai mic, adoram sa te privesc dormind. Emanai liniste si gingasie si imi placea sa ma umplu de ele. Te mai privesc si acum, dar de ceva vreme imi place sa te privesc treaz. Sa iti analizez fiecare miscare, fiecare gest. Esti delicios!

Cu obrajii grasalani si bucalati care inconjoara nasul mic si carn, cu gurita mica desenata perfect care se tuguie de fiecare data cand te uiti atent desenele de pe bluzele mele, aceeasi gurita se intinde larg descoperind gingiile stirbe sau se arcuieste in jos de suparare facandu-se una cu barbita mica. Iar ochii… ochii sunt plini de viata si scantei. Se umplu de lumina cand esti vesel si de lacrimi mari cand ma iau cu cate-o treaba si intarzii la chemare. Mi se face inima mica si iti cer iertare de fiecare data. Sprancenele tale, dragul meu, au cele mai expresive miscari, martore ale atator zambete, uimiri si descoperiri. Toate miscarile stangace se contureaza din ce in ce mai mult, iar manutele grasalane si delicioase se indeasa curioase in fiecare obiect care se intrezare in fata ta. Le prinzi cu o curiozitate aproape egala unui om de stiinta si imediat si trimiti la centrul de control: gurita. Toata fatuca mica si expresiva e inconjurata de o gramada de par. O parte din el ti-a cazut asa ca te-ai ales cu o frizura de punk-ist(cum zice tataie😊) si cea mare placere al lui tati e sa te “coafeze” dupa fiecare baita. Fiecare frizura noua e apoi imortalizata in cateva zeci de fotografii de care ne amuzam copios de fiecare data. Cele mai active sunt insa piciorusele. Ca “fac bicicleta”, “alergi sau pur si simplu impingi vreun obiect la care reusesti sa ajungi”, grasalanele au o viteza uimitoare. Esti delicios de frumos si dragalas si azi, zau, daca nu esti mai dulce decat tortul aniversar! Te ador, puiul meu!❤

Cu toata dragostea,

Mama👧

Azi e si ziua mea si m-am tot gandit cum va fi prima mea aniversare ca mamica…Ei, bine, ziua a inceput cu rutinele noaste din fiecare dimineata, dar cu acelasi sentiment placut ca in fiecare an. Mie imi plac aniversarile pentru ca dincolo de numarul care creste dupa ciclul firesc al vietii, aniversarea e despre mine si toti oamenii mei dragi si minunati care se gandesc la mine si ma surprind in fiecare an. Cum arat la 27 de ani msmica fiind? Desi e pranzul inca sunt in pijama! Nu stiu cum am facut,  dar nu am reusit sa ma schimb.😄E normal, in ultima vreme. Am ochii incojurati de cearcane mari, sunt nepensata, nemachiata, nepieptanata. Bine ca am reusit sa ma spal pe dinti si pe fata!Par nu prea mai am, cade cu duiumul in fiecare zi, desi ma straduiesc sa opresc procesul. Alaptez inca, deci sanii nu prea vor sa sfideze gravitatia si se indreapta cu repeziciune spre abdomenul brazdat de vergeturi adanci. Mda, nu fac parte din norocoasele care nu au nicio urma!Probabil de acum voi purta costum de baie dintr-o singura piesa! Sunt si neepilata! Am incercat sa fac operatiunea asta aseara, dar Andrei dormea deja de 2 ore si am zis sa prind si eu ceva somn, asa ca nu am mai pierdut vremea cu epilatul. E si asa destul de frig si nu o sa port fusta prea curand. Mai era ceva? Aaaa…nu m-am dat cu parfum, miros destul de puternic a lapte! Mi-a ramas ceva din anii trecuti: zambetul! Acelasi zambet larg de care cu gura pana la urechi fiindca omuletul meu ma face sa zambesc de multe ori pe zi si ii multumesc si azi mai mult ca ieri si mai putin ca maine!😊

Mi-s mamica “purtatoare”!

Sa fii parinte e extraordinar de frumos si greu in acelasi timp, iar primele luni din viata bebelusului sunt recunoscute ca fiind cele mai grele pentru parinti si copil deopotriva. Mai nou, primele trei luni sunt denumite ca “al patrulea trimestru de sarcina” datorita schimbarilor prin care trec proaspetii parinti si bebe. Pentru noi primele trei luni au adus provocari pentru care ne pregatisem fiind pusi in tema de parintii din jurul nostru sau citisem despre ele, dar si o multime de provocari la care nici nu ne gandisem.

Nici nu am ajuns bine acasa ca a si venit prima provocare: furia laptelui. Plus ragade extrem de dureroase care faceau fiecare masa a lui Andrei un adevarat chin pentru mine. Mai multe detalii despre acest subiect gasiti aici. Urmatoarele zile insa ne-am confruntat cu prima raceala. Am uitat de dureri, de ragade, de furia laptelui. Sa iti vezi copilul suferind, chinuindu-se sa respire din cauza mucozitatilor s-a dovedit a fi mai greu de suportat decat toate durerile mele de pana atunci. Au urmat zile si nopti de curatat nasul, prima vizita la pediatru, multe  ganduri si framantari. Dar a trecut. Intre timp, cand ne mai obisnuiseram cat de cat meseria de parinti: cu trezitul des, cu spalatul lui bebe, au sosit minunatii Colici. Si au tot continuat! Ei bine, noi peste colici am trecut cu Infacol initial, apoi cu Espumisan si Protectis(imi pare rau ca am aflat tarziu de el, pe la 1 luna si putin) ca medicamente plus tinut in brate, vertical in perioadele cu pricina, si, am testat si foehnul care a avut si el efect. Ceea ce am refuzat a fost ceaiul de colici. In primul rand, m-am ferit de biberon cat am putut de mult de teama de “confuzia mamelonului” mai ales in primele saptamani. Un alt argument este acela ca orice alt lichid in afara de lapte nu doar ca umple inutil stomacul extrem de mic al bebelusului, dar ii  forteaza rinichii si pe termen lung pot aparea complicatii.Si intentionez sa ramana asa multa vreme. Ultimele cercetari arata insa ca nu balonarea si flatulenta ar fi “responsabile” pentru orele de plans neconsolat, ci acomodarea la noul mediu de viata ar fi adevarata cauza a “orelor magice”. Ceea ce ne-ar fi salvat de muulte ore de agitaie, plans(mai rar si nu foarte intens in cazul nostru) si stres este sistemul de purtare.

Ideea de “purtare” a bebelusilor nu este noua, ba chiar destul de veche, mai multe detalii despre “istoria purtarii” gasiti aici. Cand am citit cartea, recunosc, am fost putin sceptica, dar ideile m-au intrigat destul de mult si mi-au ramas intiparite in minte. Am inceput sa ne gandim la un sistem de purtare( “ham” ii spuneam noi atunci, dar denumirea nu are legatura cu obiectul) chiar inainte de a-l naste pe Andrei. Si ideea ne-a venit in timp ce “planuiam” cum vom vietui noi trei, iar una dintre probleme era aceea a “iesitului” la plimbare, cumparaturi, medic, etc…Am decis ca vom achizitiona un “ham”. Si atat. Nu am cautat, nu ne-am documentat. A venit bebe. Si cine a nascut stie ca pentru proaspata mama este cea mai grea perioada. Esti o bomba de hormoni care nu isi gaseste locul, rolul si linistea. Bietul meu sot mi-a fost alaturi rabdator in toate momentele si, desi primisem de la medicul de familie sfatul de a nu iesi prea mult in perioada lauziei, am hotarat ca nu de mai poate. Ne-am luat inima in dinti, nenumarate masuri de precautie si am pornit la drum. Andrei doarme in masina. Yey! Am coborat doar eu, am luat cateva lucruri necesare si am zburat la masina. Greu! La intoarcerea acasa am hotarat ca voi cauta si cumpara urgent un “ham”. Si uite asa am aflat ca se numeste sistem de purtare si ca exista vreo mie de modele, culori, marimi, etc. Evident, pe siteurile de vanzare muulta vorbarie, fiecare sistem era cel potrivit. Bineinteles doar cineva cunoscut ma putea convinge, asa ca am cerut ajutorul cumnatei mele. Ea mi-a spus despre sistemele de purtare ergonomice si despre Marsupi plus pe care ei il foloseau cu succes. De aici au repornit cautarile mele si am aflat ca diferenta o facea in primul rand respectarea anatomiei bebelusului, mai exact, atunci cand este in sistem, picioarele si funduletul sa aiba forma literei “M”, iar spatele forma literei “C”, asta in cazul nou-nascutilor. In plus, materialul din care este facut sistemul de purtare trebuie sa fie usor, natural sa permita pielii sa respire, dar si sa se muleze usor pe corpul lui fragil. Un alt lucru foarte important este ca bebe Nu trebuie purtat cu Fata catre exterior existand riscul dislocarii soldului, dar si de suprastimulare. In functie de etapele dezvoltarii copilului, unele sisteme sunt potrivite pentru primele luni, iar altele nu.

In cautarile mele am gasit si alte avantaje ale purtatii bebelusului si am sa le enumar pentru a- convinge pe cei care ar refuza gandindu-se ca “invata copilul in brate”.

  • copilul simte caldura corpului mamei/ tatalui
  • simte bataile inimii acestora
  • este conștient de mirosul corpului acestora
  • simte și aude vocea (avand urechea pe pieptul purtătorului)
  • este complet imbratisat si astfel se simte in siguranta
  • poate sa eructeze cu ușurinta (fara varsaturi)
  • digestia îi este stimulata (prin masajul stomacului)
  • tranzitul digestiv este stimulat

Analizand multe modele, site-uri si luand in calcul si bugetul pe care il aveam la dispozitie, am ales Marsupi Plus care poate fi folosit intre 3,5-15 kg, deci destul de mult. Andrei a fost amabil si l-a acceptat de la prima purtare, asa ca a fost simplu. Pentru cei care au timp, exista site-uri care va permit testarea sitemelor de purtare, contra cost, evident, dar macar nu riscati sa dati banii pe un sistem in care bebe refuza sa stea.Si mai bine a fost ca e cel mai bun “somnifer”. Cand ne era greu sa il adormim, puneam Marsupi si in cateva minute era adormit. Ne-a ajutat enorm. Cand am treaba pe care nu o pot amana, iar Andrei nu are chef sa astepte, il pun in Marsupi si spalam vase, taiem legume, intindem hainele, etc. Bonus pentru mamici, tonifierea muschilor!

17453662_1158464807614567_908936942_o

In drumurile nostre, evident, am intalnit si replici de tipul:”Respira acolo?” sau “Vai, ce chinuit sta!”, iar prin sat nu am putut sa nu remarc zambetele ironice, dar nu conteaza. Noi suntem fericiti! Purtati-va copiii! Cu toata dragostea!

 

Mama e numai una!

Despre mama se tot spune si se canta si se vorbeste si se va mai spune, canta si povesti cata vreme mamele vor fi pe lumea aceasta. De pe 1 Martie tot ascultam, eu si Andrei, cantece despre mama, iar cel care  mie imi place mai mult si mai mult spune cam asa: “Mama e numai una,/ Chip de ingeri iubit!/ Ti-ar aduce si luna,/ Numai sa fii fericit!”. Desigur, sunt si alte versuri cu mesaj la fel de puternic, dar pe mine  acesta m-a facut sa plang de fiecare data fiindca imi aduce chipul mamei in prim-plan. Mama mea a sacrificat Femeia ca noi sa fim sanatoase si fericite si, tot pe primul loc, cu un viitor stralucit. Cand eram mica o divinizam, mi se parea cea mai bun, mai frumos si mai iubitor om de pe fata pamantului. Asa de mult o iubeam, ca nu concepeam sa stau o secunda departe de ea. E o intamplare dulce-amaruie de pe vremea cand aveam vreo trei ani si mama era plecata, iar eu ramasesem in grija bunicilor. Evident am reusit sa “evadez” din curte cu toate masurile de precautie luate de bietii bunici si, de indata ce am iesit din curte, am intalnit o vecina careia i-am spus cam asa: “Te duci la Potigrafu?/ Da, zice femeia!/  Daca te intalnesti cu mamica mea sa ii spui ca o asteapta fata ei la poarta. Mi-e dor rau de ea! Sa ii spui sa vina repede, repede ca o asteapta fetita ei aici.” Cu promisiunea ca va transmite mamei mesajul meu, am promis si eu ca voi intra in curte si voi astepta acolo pe mama. Intamplari din asta mama stie o multime si, bineinteles auzite de atatea ori, le stiu si eu pe dinafara. Ne amintim cu drag de fiecare dintre ele si vad in ochii ei o umbra de tristete; am crescut si ei i-au ramas doar amintirile unor vremuri foarte grele, dar extrem de frumoase. Ne-a crescut cu greu; cu resurse  putine, dar cu mult drag si cu o dorinta imensa de a ne vedea mari. La propriu si la figurat. Mama se numara printre oamenii care au dat copiilor tot ce le-a lipsit lor uitand sa mai pastreze si pentru ei ceva. Dar gresesc, i-au ramas amintirile si mandria ca a crescut doi oameni care acum se descurca singuri.

Abia cand devii mama intelegi cu adevarat ce e in sufletul mamei tale. Sa dai viata unui pui de om si el sa devina soarele tau. Ce e viata fara soare? Un nesfarsit lant de tristeti!

Nu mi-ar ajunge tot restul vietii sa ii multumesc mamei pentru toate sacrificiile facute: pentru atatea nopti nedormite in primul an de viata, pentru atatea renuntari, pentru iubire, pentru sfaturi, pentru toate clipele in care a fost alaturi de mine si pentru toate cate vor mai fi, pentru anii pe care mi i-a daruit cu drag…si pentru multe, multe altele pe care doar noi le stim! Multumesc, iubita mama!

Te iubesc!

La multi ani, draga mea mama!

Cu dragoste,

Fetita ta!

mother's day
mama

De azi sa imi spuneti Andrei David

Multumim! Multumim celor mai buni si iubitori nasi si celui mai inimos nasic, David Mihail, multumim bunicilor, matusilor, unchilor, verisorului, matusii Ramona, prietenilor nostri Luminita si Adrian si viitorilor prieteni ai lui Andrei, Luciana si Eric, parintilor, surorii si cumnatul nasei noastre dragi ca ati fost alaturi de noi intr-un moment atat de important si frumos! Multumi, dragilor!

Duminica trecuta, pe un ger destul de ascutit a fost randul baiatului meu scump sa fie crestinat. Cum m-am simtit? Offf…emotii am avut din clipa in care am stabilit data botezului si pe masura ce ne-am apropiat de ziua stabilita am inceput sa resimt tot mai mult senzatia de gol in stomac. Cu o zi inainte de botez, dimineata, inainte ca bebe sa se trezeasca mi-am adunat gandurile si am retrait toate momentele frumoase petrecute impreuna: prima privire, prima grimasa, primul zambet… Urma al doilea mare moment din existenta lui, botezul, si aveam atatea emotii…Tindem sa comparam botezul cu nunta, desi ele sunt momente total diferite ca semnificatie, ritual bisericesc, emotii, etc. si tocmai din aceasta comparatie a iesit si “planul” botezului lui bebe. Am ales ca ceremonia si petrecerea sa se desfasoare in cadru restrans, cu oamenii foarte apropiati noua care ne-au fost alaturi mereu si care s-au bucurat impreuna cu noi inca de la aflarea vestii ca vom avea un copil, au asteptat cu nerabdare venirea lui pe lume, iar acum erau nerabdatori sa asiste la crestinarea lui cu aceeasi emotie. De ce am ales asa? Pentru ca am vrut sa fim “ai lui” cu totul; nu am vrut sa fiu in vreun fel distrasa de “politeturi” si teama ca vreun invitat nu se simte bine, nu e asezat unde doreste, etc…Nu! Gandurile mele, sentimentele si toata atentia mea au fost catre baiatul meu frumos care era acum in bratele parintilor spirituali, ale dragilor nostri nasi care l-au primit cu toata dragostea pe finutul lor, si care urma sa fie botezat. A stat cuminte in bratele nasicului si a privit peretii pictati cu fete sfinte pana cand a fost dezbracat. Abia atunci am realizat, emotiile imi anulasera simturile, ca in biserica era extrem de frig si ca puiul meu mic si firav urma sa fie scufundat in apa, in timp ce noi tremuram imbracati fiind. Gandurile insa mi-au zburat haotic si am reusit sa ma pierd in hainute si incalzirea lor, astfel ca am ratat momentul “imbaierii”  si m-am trezit cand bebe plangea extrem de suparat si toata lumea era preocupata sa il acoperim cat mai bine. Celelalte momente in care a fost nevoie sa il descoperim s-au lasat cu plansete triste insotite de “meeee, meee”(in traducere “Ajutor, mami!”). Mi s-a rupt sufletul si abia asteptam sa il pot lua in brate si sa il alin si nu am fost singura; mamica lui spirituala, nasa, i-a vorbit cald si l-a leganat usor, iar bunicul si bunica ii trimiteau incurajari din spate, la fel si matusile si unchii, iar taticul lui intindea mereu mana sa il asigure ca suntem langa el.

Sentimentele pe care le traieste o mama in timpul botezului propriului copil greu pot fi descrise in cuvinte; pot sa spun doar ca lacrimile mi-au stat sa curga de cum am iesit pe poarta pana cand ne-am reintors acasa, obositi, plini de drag si binecuvantare cu micul crestin in brate.

Momentul in care am lasat lacrimile sa curga a fost acela in care nasa mi-a pus in brate crestinul Andrei David. Am simtit ca atatea sentimente imi vor sparge pieptul, dar cand l-am avut in brate a disparut tot. Eram din nou impreuna si echilibrul fusese restabilit. Petrecerea, daca ii putem spune asa caci nu am avut aranjamente deosebite, meniu pretentios sau lautari recunoscuti, ne-a relaxat pe toti. Am povestit, am ras, am mancat bine si ce a dorit fiecare, am facut poze, iar micul Andrei a fost  alaturi de noi tot timpul, o parte din timp a dormit, a papat si ne-a privit curios pe toti. Finalul adus in prim plan cel mai delicios tort(multumiri cofetariei Acapulco) in cinstea lui Andrei David, un crestin cuminte, frumos si iubit. Fii binecuvantat, dragul nostru Andrei David! Te iubim!

Iata si cateva fotografii, pe restul le pastram pentru noi.:-)botez-dragomir-2017-161botez-dragomir-2017-218botez-dragomir-2017-219botez-dragomir-2017-247botez-dragomir-2017-250botez-dragomir-2017-267botez-dragomir-2017-283botez-dragomir-2017-309img-20170212-wa0007img-20170212-wa0016botez-dragomir-2017-245botez-dragomir-2017-29520170212_162845