Pastele ca o invatatura

Cand ma gandesc la Paste imi navalesc in minte o multime de amintiri cu mine si sora mea in copilarie ajutand sau  incurcand de cele mai multe ori pregatirile pentru sarbatoare. Mie imi placeau cel mai mult pregatirile din bucatarie, asa ca biata mamaie se incurca de mine incercand sa framante cozonacii si sa imi raspunda la muuulte intrebari. In cele din urma isi pierdea rabdarea si ma trimitea sa ajut la treburile de afara. Tata imi dadea pensula si galetusa cu var si cateva ceasuri scapau de mine fiindca aveam o multime de pomi care isi asteptau “inoirea”. Lucram cu totii de dimineata pana seara, iar mama ramanea pana dimineata sa termine pregatirile uneori.  In ziua de Pasti eram cu totii obositi, tristi si plictisiti. Pe atunci nu intelegeam de ce fiindca participam ici-colo, fara prea multa obligatie, acum insa am inteles.

 Anul acesta a fost primul Paste cu Andrei si, bineinteles, am incercat sa pregatesc totul ca odinioara fara sa iau in calcul ca timpul “mamei e comprimat”. Ca din 10 ore trebuia sa scad timpul de alaptat, plimbarea, joaca, schimbatul si somnul lui Andrei  si uite asa raman cateva minute trase de par pe zi pentru toate pregatirile. Nu-i bai, vine mama! mi-am spus si m-am apucat de treaba. Intre timp lui Andrei i s-a inflamat gingia, asa ca noptile au fost pline de treziri si zilele presarate cu “maraieli”. Dar nu, nu am renuntat: facem curatenie, cumparaturi, oua rosii, cozonaci, tiramisu cu capsuni, ciorbita si ceva mancare la cuptor! Am reusit totul, mai putin ciorbita si mancarea. Dar cum? Alergand din bucatarie (unde era prea cald pentru copil) la Andrei caruia ba ii era foame, somn si “nu vrea cu mine”(mamaie sau tata), ba “nu stiu ce are!!”. In ziua de Paste mama a plecat acasa cu treburi, sotul la serviciu, tataie la biserica, asa ca am ramas doar noi doi, eu lipsita de puteri si aproape racita si Andrei care, influentat de starea mea, a devenit si el destul de agitat. As fi stat sa zac asa, toata ziua, dar cum langa mine omuletul se “plangea” de plictiseala mi-am adunat cele cateva puteri si ne-am reluat rutinele cu joaca, papat, schimbat, plimbat pana seara cand ni s-a alaturat si tati. Ne-au trebuit cateva zile sa ne revenim si m-am convins ca aceste “iesiri din ritm” nu ne fac prea bine si am tras si niste invataturi pe care vreau neaparat sa le scriu, nu cumva sa le uit.

  • Nu ma apuc de prajituri daca sunt obosita. Chestiunile astea dulci “simt” oboseala si starea de spirit si cand ai mai mare nevoie, nu “ies”.
  • Nu ma mai apuc de doua sau mai multe treburi deodata! Ori nu iese nimic, ori iese doar una!
  • Nu mai pregatesc atat de multe cand stiu prea bine ca suntem cativa sau doar noi doi. Aruncam prea multe!
  • Nu ma mai supar cand nu reusesc sa fac tot ce am pus pe lista. Supararea face riduri!
  • O sa ma concentrez asupra a ceea ce conteaza: o stare buna fizica si psihica, momentele cu cei dragi, iubirea, zambetele!!!
  • Si, cel mai important,  ma voi concentra asupra adevaratei semnificatii a acestor sarbatori. Fara complicatii!

Stiu ca exista gospodine desavarsite care fac prajituri minunate, mancaruri alese si o curatenie exemplara singure si nu ma astept sa inteleaga. E un articol pentru noi, cei imperfecti, care incercam, gresim, reluam si invatam.♡😊

Andrei
Baby Bunny
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s