Featured

Ce m-a invatat fiul meu inainte de a veni pe lume?

Intr-o mare de trairi si intamplari a venit un sufletel care a dat un nou sens intregului drum si e atat de frumos!

Nasterea  ca proces aduce pe lume doua fiinte: copilul si mama. Caci in momentul in care se naste copilul, pe lume apare si mama. E un proces ireversibil care schimba tot ceea ce te definea inainte.

In realitate transformarea incepe cu 9 luni inainte, iar momentul nasterii este cheia care elibereaza fiinta care s-a format in tine:Mama. Cum m-am transformat eu in aceste aproape 9 luni? In cele ce urmeaza voi incerca sa cuprind o parte “invataturile” pe care le-am primit de la fiul meu chiar inainte de a veni pe lume.img_20160910_124711

  • In primul rand, am invatat ca pentru a primi un “cadou” atat de frumos din partea lui Dumnezeu trebuie sa astept. Rabdarea nu a fost nicidecum o trasatura care sa ma caracterizeze. Intotdeauna am stiut “ce voi face peste 5 ani”-:) si nu am acceptat sa aman ceea ce imi planificasem si vizualizasem ca se va intampla.(in ceea ce priveste aspectele importante) Ei bine, cand am simtit ca suntem pregatiti sa avem un copil, lucrurile nu au stat chiar atat de usor si oricat de nerabdatoare si indignata am fost uneori, a trebuit sa invat sa astept si sa am incredere ca la momentul potrivit, bebe isi va face aparitia.
  • Sa imi ascult instinctele. Da, indiferent de cat de mult obisnuiam sa analizez si sa filtrez ceea ce vedeam sau auzeam, in timpul sarcinii am invatat sa ma bazez mai mult pe ceea ce inregistreaza simturile in mod primar si, surprinzator, am descoperit ca astfel am economisit energie si timp in multe cazuri pe care altfel le-as fi analizat indelung.
  • Sa imi accept corpul cu multe kg in plus. Stiu sunt femei care iau si mai multe de kg pe parcursul sarcinii, dar pentru mine schimbarea a fost radicala trecand in cateva luni de la XS la XL si, desi mi-a fost greu la inceput, pe masura ce bebe a crescut si a inceput sa isi faca simtita prezenta, am invatat sa accept si chiar sa imi placa fiecare modificare aparuta.Aici as adauga si curajul de a iesi din casa fara pic de machiaj fara sa imi doresc sa ma ascund cand dau ochii cu cineva cunoscut de teama ca ma considera “neingrijita”. Cu alte  cuvinte, am invatat sa ma accept asa cum sunt.
  • Sa ma bucur de o zi ploiasa in loc sa fiu irascibila, deprimata ca mai mult ca sigur vor fi ambuteiaje pe drum, daca nu cumva si vreo doua accidente, ca iarasi strazile vor fi pline de apa si o sa ma ud leoarca, daca nu cumva intre timp ma stropeste vreo masina care trece cu viteza fix in dreptul baltoacelor. Nu, nu ma mai gandit deloc asa, dimpotriva, m-am bucurat ca pot respira aer curat, ca nu am fost nevoita sa imi schimb trei tricouri pana seara, ca am asa o stare de bine de parca as fi fost din nou copil.
  • Sa ma bucur de o vacanta la mare fara sa stau la plaja, fara sa fac baie, fara sa ma prinda rasaritul pe plaja, fara excursii de o zi in locuri nemaivazute pana atunci, fara sa degust mancaruri speciale, fara sa ies in club. O vacanta cu plimbari scurte pe malul marii, dimineata la rasarit sau seara la apus, cu stat pe plaja in zone fara muzica si galagie, cu mese simple si sanatoase, cu admiratul pescarusilor si al valurilor; o vacanta in care m-am relaxat si mi-am umplut sufletul de frumos cum nu s-a intamplat niciodata.
  • Sa pun pe altcineva mai presus de tot si de toate. Sa cantaresc cu atentie fiecare decizie pe care o iau, de la meniul zilnic pana la dezvoltarea personala in care am investit cea mai mare parte din timp si energie, toate aspectele au fost recalculate si reasezate din prima clipa in care am aflat ca sunt insarcinata.
  • Sa tratez fara medicamente. Prima mea grija cand aveam vreo durere era sa iau ceva, analgezic sau antiinflamator, preventiv fiindca nu am suportat durerea nicicand. Nu spun ca am invatat sa traiesc cu durerea, ci am cautat alte remedii pentru raceli sau alte dureri si am trecut la fel de bine peste ele. E drept ca pentru mine sarcina a insemnat o intarire a sistemului imunitar si atenuarea migrenelor care altadata imi dadeau de furca.
  • Sa privesc increzatoare viitorul.Pe parcursul sarcinii am trecut prin multe etape si stari, iar una dintre ele a fost teama. Teama ca nu ne vom descurca financiar, ca nu voi reusi sa rezist prea mult timp acasa fara nebunia zilelor de serviciu, ca nu voi reusi sa fiu o mama buna. Atat de tare ma cuprinsese teama, incat am inceput sa calculez, sa ma documentez si sa caut solutii pentru posibile probleme. In timp am realizat insa ca cel mai important este ca suntem sanatosi, iar bebe se dezvolta asa cum trebuie si, cand a fost nevoie, ajutorul nu a intarziat sa apara.

Am invatat multe lucruri in aceste cateva luni si sunt sigura ca ma asteapta multe alte invataturi in cele ce urmeaza. Uneori imi vine sa rad cand ma gandesc cat de atotstiutoare ma consideram inainte si cat de putin traisem. Acum realizez ca de fapt doar am trecut prin niste intamplari din care am invatat, dar care nu m-au schimbat in esenta, nici cele mai dramatice intamplari nu si-au pus atat de mult amprenta asupra sufletului meu.

 

Cugetari țepoase

Nu stiu daca e de vina finalul de saptamana, starile contradictorii din ultima vreme sau pur si simplu intamplarea, cert e ca in dimineata aceasta m-am simtit mai inspirata ca oricand. Ceea ce e si mai curios e ca sursa inspiratiei mele e rodul unei chestiuni care imi e antipatica din toate punctele de vedere: Cactusul.

Nu ii pot suferi! Nu imi plac de niciun fel! Si cand zic de niciun fel, stiu ce spun fiindca dragul meu sot este unul dintre cei mai mari iubitori de cactusi si are o “colectie” impresionanta de soiuri de teposi care mai de care mai hidos. Ba chiar de varste si inaltimi diferite.  In sfarsit, eu nu ii pot suferi si pace! Mai ales acum cand avem si copil! Nu vreau sa imi imaginez cum il vom proteja pe A cand va merge, alerga sau plimba cu bicicleta printre “minunile” lui tata-su. Atat i-am spus, aratand amenintator catre cactusi ca si cand si ei ar intelege: “O data sa imi raneasca puiul si s-a zis cu ei!”

Ei bine, aratarile acestea fac cele mai deosebite flori pe care le-am vazut eu! Unii infloresc o data la cativa ani, altii de mai multe ori pe vara. Cei care infloresc des, au florile albe, petale firave si un parfum delicat asemanator cu migdalele. Din pacate, frumusetea lor te bucura doar 24 de ore dupa care se ofilesc si raman la fel de urati si respingatori.

Si m-am gandit eu:(e sportul meu preferat) Daca o planta aceasta lipsita de farmec, cu duritatea copacului, plina de tepi poate sa faca o floare atat de frumoasa, poate sunt sanse si pentru oameni. Nu toti! Cei care nu fac decat sa intepe. Cei care au pe limba tepi fini care daca te ating iti lasa o senzatie de mancarime si arsura. Cei la care nu ajunge nimic bun fiindca resping totul! Unicele surse de bun, extraordinar si corect! Poate si din ei va creste o floare atat de frumoasa! Chiar de ar dura doar o zi, tot ar fi bine! Ar fi mai usor de suportat de ceilalti. Ai astepta sa “infloreasca” si ti-ai vedea de drum ocolindu-i.

Mi-au dat speranta si un motiv sa trec mai usor peste “cactusi” atunci cand nu ii pot ocoli. Nu stiu de ce, dar saptamana asta m-am tot lovit de ei si imi venea sa “ii rup” din cale. Bine ca m-a luminat floarea de cactus! 

Daca intalniti azi un “cactus”, ganditi-va la floare si mergeti senini mai departe! Weekend cu iubire si zambete!😇

Diversificare “cu stil”

Au trecut doua luni de cand am inceput diversificarea si m-am gandit sa astern aici experienta noastra cu mancarea caci a cam fost “cu cantec”.

Am inceput la 6 luni! Trei pediatre am intrebat, toate trei au confirmat: Nu incepeti mai devreme de 6 luni! In stanga si dreapta auzisem tot felul de idei, dar  ce m-a convins a fost sfatul pediatrei (dr. Petcu Daniela) care mi-a spus asa: “E pacat sa il lipsiti de beneficiiile alaptarii exclusive! A luat bine in greutate, nu avem niciun motiv!” Asa am facut! Tot ea a fost cea care ne-a facut o schema de introducere a alimentelor caci Andrei ne-a facut un puseu urat pe la vreo doua luni de dermatita atopica si cum nu gasisem cauza a dorit sa respectam regula celor 3 zile.(se introduce un aliment nou o data la trei zile pentru a observa eventuale reactii)

Asadar, cand a venit aniversarea de 6 luni ne-am prezentat cu piureutul de morcovel (remarcati ironia) inaintea feciorasului. “Càh! Bleah! Ce-i asta, oameni buni! Unde-i tàța mea? Vreti sa ma otraviti, bag’ seama!” Cam asa as fi tradus grimasele pline de scarba si gag-uri ale dragutului! Amuzament cat cuprinde, daaar in sinea mea eram ingrozita de ce ma astepta! 

Trecu o zi,  trecura doua…Deja incepeam sa ma plictisesc sa curat legume, fierb, si sa spal mai multe vase decat mancare si mancat! Stop! Intreb stanga, dreapta! Unii au mancat de au rupt din prima, altii ba! Unde mai pui ca nu ma sincronizam cu gatitul, mancatul, somnul, supt de nicio culoare! Una peste alta, au erupt si doi dinti, motiv sa nu mai deschida deloc gurita.

Buuun! Partea buna a fost ca dupa doua saptamani aveam programare la pediatra. Cum merge diversificarea? NU! Nu mananca! Ce ma fac? “Nu va panicati! Fiecare copil e diferit, lasati-l sa se obisnuiasca! Sa testeze! Sa accepte gusturi noi! Uitati, a luat bine in greutate!”

Zis si facut! Imediat ce se trezea, l-am pus la masa si i-am pus farfuria cu mancare dinainte! I-am povestit ce are in fata, cum le-am pregatit eu cu drag! El se uita, zambea si parca ar fi spus “Ia sa vad eu ce-ai pus aici!” isi baga tacticos ambele maini in mancare, apoi intredeschidea gura si ma lasa sa ii pun doi stropi intre buze. Uneori trecea testul si deschidea gura in timp ce isi umplea mainile cu piure pe care il punea pe fata, pe par, in urechi, ochi, isi masa picioarele, decora pampersul, scaunul de masa, daaaar si manca! La final, direct in cada! Schimbat, spalat! Spalat vase, scaun, etc! M-am bucurat si eu de fiecare fatuca a lui si rezultatul a fost peste asteptari. Incet, incet a inceput sa manance din ce in ce mai bine. 

Cum orice minune mai mult de trei zile nu tine, de ceva vreme ni s-a inflamat gingia de sus motiv pentru care baiatul meu isi tuguie buzele mofturos de fiecare data cand ma prezint cu mancarea.  Colac peste pupaza, ma si batu gandul sa il dezvat de bagatul mainilor in mancare! Si asa, nu mai deschise puiu’ mamii gura nici sa-l rogi! 

Ce e de facut? Mi-am calcat pe inima, am abandonat ideea cu dezvatul de maini in mancare. Poate si-o fi mutat copilul papilele gustative  in palme, mai stii? Si am luat-o de la capat: gatit, prezentat, gustat, papat, nu papat, spalat, etc. Recunosc, uneori imi vine sa ii montez un departator la gura aceea mica si tuguiata sa scap de stradanie, dar, cum puiul incepe a plange cu atata amar doar cand insist mai mult decat trebuie, imi inghit planul impreuna cu mii de discursuri legate de foametea din lume, copii abandonati care isi pun pofta in cui cand tu ai cu nemiluita, copil nerecunoscator ce esti! Asta doar in capul meu, caci in realitate intreb cu zambetul pe buze “Gata?”, iar el isi intinde bucuros bratele spre mine si pornim hotarati la baie unde intra direct in cada. 

Sper, caci speranta moare ultima, ca isi va reveni curand si va fi la fel de iubitor de mancare ca si parintii lui!

Ps: La multi ani,  dragul mamei mofturos! Sa fii sanatos, norocos si fericit! Te iubesc in fiecare zi mai mult!❤

La masa in cateva ipostaze

Cezariana si d-Efectele ei

Sau ce nu mi-a spus nimeni inainte sa nasc!

Sarcina pentru mine a fost o minune! Am multumit cerului si m-am bucurat de fiecare moment! Nasterea insa…a fost cam cu dichis, povestea intreaga am scris-o aici. Ce a urmat dupa, abia acum mi-am facut curaj sa scriu. Asadar, iata fata ascunsa a operatiei de cezariana! 

Disclaimer!  In cele ce urmeaza e vorba despre experienta mea, asa ca nu va speriati prea tare viitoare mamici, nu e standard!

1. Anestezia rahi a fost crunta! Intepata de 3 ori,  cu rabufniri ale anestezistului, cu schimb intre asistentele care ma tineau intr-o pozitie foarte incomoda dat fiind imensitatea burtii (fara lichid amniotic, de el “scapasem” cu interventii). Foarte aiurea experienta!!!

2. Am simtit tot! Mai putin durerea! Dar cum trageau de burta, cum umblau si asezau intestine si altele… ceea ce nu a fost prea placut! Bonusul a fost apasarea pe stomac cu care mi-a taiat respiratia de durere. A…si am si vazut cum “mestereau” in reflexia lampii. Groaznic!

3. Lumea din sala vorbea “vrute si nevrute”, asa ca…fara atmosfera de film. Nici nu imi puteam auzi gandurile de vorbaria lor.

4. Operatia in sine a durat 10 minute. Mai mult a fost anestezia. 

5. Mi-am vazut copilul de 2 ori in timpul operatiei. Odata nespalat cand urla cat il tineau plamanii pret de 3 secunde, apoi spalat si ceva mai linistit pret de 1 minut cand l-am si pupat. Revederea a fost dupa 2 zile.

6. Cand a inceput sa treca anestezia a durut groaznic! O combinatie de junghi si fier incins care m-a facut sa cer anestezic toata noaptea. Cand mi-a pus punga de perfuzie pe burta sa se retraga uterul am zis ca mor. “Nu mai pot! Mai bine raman cu burta!” Si am ramas!🙈

7. Am mers tinandu-ma de pereti cel putin 5 zile si numai dupa ce imi administrau analgezic. Practic ma taram pana la salonul bebelusilor unde ajungeam strabatand holuri, urcand cu liftul…o adevarata excursie!

8. Am ramas cu dureri de spate crunte, efecte adverse ale anesteziei. Ma durea atat de tare, ca nici sa alaptez nu puteam. A trecut in timp….dupa mult timp!

9. Cu totii avem gaze din cand in cand, doar ca pentru o femeie operata de cezariana ele sunt un fel de “bau bau”. Nu mai vorbesc de scaun si constipatie… A fost un fel de nastere naturala! Cu travaliu cu tot!

10. Sa port centura postnatala la doua luni de la operatie a fost o idee proasta care era sa ma readuca in spital! Operatia a suturat si ma durea…din nou! Nici acum, la aproape 8 luni de la operatie nu ma incumet sa port haine stramte,  nu mai zic de centura.

Concluzia? As mai trece de o mie de ori prin cele scrise mai sus fiindca nimic nu se compara cu iubirea imensa pe care o port acestui omulet pe care l-am purtat aproape zece luni in burtica mea. Si tot de atatea ori as lua aceeasi decizie de a naste prin cezariana pentru ca nimic nu e mai important decat sanatatea lui. Nimic!

Voi cu ce v-ati confruntat?

7 luni ca 7 zile

Dragul meu,

  Timpul se contracta! Cand iubesti nemasurat, cand te trezesti  cu zambetul cel mai drag in fiecare dimineata, cand descoperi fiecare particica din lumea asta cu ochi neinchipuit de curiosi, cand nu te mai saturi sa vezi doi dinti si sa ii masori de fiecare data, cand admiri fiecare gurita murdara de mancare si fiecare reactie la “degustare”,  cand admiri curiozitatea si incapatanarea de a explora fiecare masa, scaun, carte sau orice alt obiect.

 In general,  cand esti fericit, timpul se contracta si simti ca au trecut 7 zile cand de fapt au trecut 7 luni. Ai trecut intr-o etapa noua, copil iubit, si imi doresc sa fii sanatos si fericit ca acum. Sa te bucuri la fel de zgomotos, sa mananci la fel de caraghios(poate un pic mai mult😊), sa te joci cu la fel de multa insufletire, sa cercetezi cu aceeasi incapatanare, sa cresti mare, sanatos si norocos!

Tare mi-ar fi placut sa termin textul acesta de ziua ta, dar, vezi tu, timpul se contracta si cand pregatesti feluri de mancare, cauti retete si informatii, speli un omulet de cel putin trei ori pe zi, il schimbi de cel putin tot atatea ori, il alaptezi, il adormi si ii veghezi parte din somn, ii faci jocuri si jucarii, il plimbi si cate altele pe care le stiu mamele. Incerc din rasputeri sa imi respect planurile, doar ca uneori socoteala mea nu se potriveste cu a ta si mami iese pe minus. Nu-i bai, recupereaza, dar in timp! Acelasi timp despre care e vorba mai sus!

La multi ani,  puiul meu!

Cu toata dragostea, 

Mama❤

Unde se duc scarile rulante?

Cum sa ne crestem baietii?

Cum sa crestem baieti  sanatosi fizic si psihic, fericiti, independenti si puternici? Toti parintii de baieti isi doresc mare parte din cele enumerate mai sus (sper!🤔) Doar ca unora le reuseste, altora nu prea! Oare de ce? 

Unde au gresit parintii ai caror baieti au probleme de comportament, sunt implicati in scandaluri, se drogheaza, mor in accidente cumplite (provocate de ei), parasesc scoala prea devreme, etc? 

Ei, bine, Stephen Bilduph, scriitor australian, psiholog, specialist in parenting, a cuprins in cartea sa, Cum sa ne crestem baietii, raspunsurile la intrebarile de mai sus. Cartea a avut succes rasunator fiind tradusa in 30 de limbi si vanduta in peste 1 milion de exemplare fiind un ghid practic bine structurat cu idei exprimate clar si exemple bine alese si sustinute de minunatele povesti de suflet. 

Am primit cartea de ziua mea anul acesta de la nasa noastra draga, careia ii multumesc din suflet inca o data pe aceasta cale. Ea imi povestise despre cateva din ideile expuse in carte si eram extrem  de curioasa sa o citesc. M-a cucerit din primele randuri si m-a trecut prin tot felul de stari: uimire, teama, incredere, iarasi uimire! Invit toate mamele de baieti sa o citeasca! Merita pe deplin! E extrem de usor de citit si foarte utila! De ce?  In randurile care urmeaza voi incerca sa sintetizez ideile expuse de Stephen Biddulph si, totodata, sa va conving sa o cititi.

  • Asa cum spune si autorul, mamele, in mod inconstient, stabilesc ptincipiile dupa care isi vor creste baietii in functie de relatiile cu barbatii din viata lor  (tata, frate, prieteni, iubiti, sot). Asa se face ca uneori e posibil sa ne nedreptatim baietii din cauza acestor baze, sa spunem. Si ar fi pacat, caci noi suntem cele care ii vom invata sa iubeasca si sa stabileasca relatii sanatoade cu sexul opus in prima etapa a copilariei  (0-6ani), dupa cum spune autorul in capitolul Cele trei etape ale copilariei unui  baiat. 
  • In doua etapa (6-14 ani), in schimb, vom fi pe locul doi, caci baiatul nostru este acum al tatalui de la care invata sa fie barbat. Doar ca la maturitatea  ajunge doar la finalul celei de-a treia etape (14-maturitate) cand are nevoie de sfaturi de la mentori barbati. 


        Tata de Ajutor, nu Judecator

  • Autorul subliniaza importanta implicarii active a tatalui in educarea baiatului fiindca in cele mai multe familii tatii fie nu se implica deloc, fie doar evalueaza activitatea mamei, iar acest lucru isi pune amprenta asupra respectului pe care il va avea sau nu fata de femei, copii, oameni, viata. Important!!! Tatal trebuie sa fie in acord cu mama in ceea ce priveste educatia copilului, aceasta fiind una dintre cauzele problemelor de comportament.
  • Un alt motiv pentru care ar trebui sa cititi cartea este ca baietii sunt diferiti fata de fete si am observat si eu acest lucru in anii petrecuti printre copii, doar ca nu stiam exact care era explicatia. Ei, bine, explicatia este Testosteronul! El este de vina pentru agitatia, lipsa de concentrare, miscarile haotice, nesiguranta, cresterea in hopuri, etc! Un alt motiv pentru care baietii sunt diferiti este functionarea creierului. Se pare ca in cazul baietilor intre emisfera stanga si cea dreapta nu au loc atat de multe conexiuni ca in cazul fetelor! Asadar, nu tratam si nu comparam baietii cu fetele, aceasta fiind una dintre marile greseli pe care le fac parintii.

Daca nu v-am facut curiosi, poate urmatoarele aspecte abordate de autor vor fi suficiente!

  • La ce varsta ne inscriem baietii la scoala? Cum alegem scoala potrivita? Cum rezolvam probleme legate de agresivitate, umilire sau integrare? Autorul recomanda inscrierea baietilor la scoala cu un an mai tarziu decat fetele de aceeasi varsta! De ce? Aflati in carte!🙃
  • Ce inseamna “dificultati de invatare”? De ce sunt ele specifice baietilor si cum ii putem ajuta? 
  • Cum sa ne pregatim baietii pentru o viata sexuala sanatoasa? Din toate punctele de vedere! Momentul in care baietii isi descopera sexualitarea este unul dificil de gestionat si daca nu exista intelegere si educatie in acest sens ne putem confrunta cu multe probleme.

In  concluzie, cartea merita sa fie citita fiind extrem de cuprinzatoare, bine structurata, usor de citit si cu multe exemple din viata reala. In carte veti gasi si multe exemple de jocuri si activitati pe care sa le desfasurati impreuna cu baietii, sfaturi legate de renuntarea la scutec sau cum sa gestionati perioada de pubertate si adolescenta a baietilor!

Cititi cartea! Merita fiecare secunda! 

Despre prietenie

Cineva spunea ca cele mai sincere si trainice prietenii sunt cele pe care le-am legat in copilarie cand reuseam sa iubim sincer si dezinteresat, cand supararile treceau la fel de repede cum veneau. 

 Eu spun ca e adevarat si motivez cele spuse cu o prietenie legata in urma cu 12 ani intr-o dimineata de septembrie. Era prima zi de liceu si ne adunasem cu totii in curte sub un nuc mare care, din cate am vazut vietuieste si acum. Eram cu inima inodata in gat si abia imi puteam stapani emotiile. Acolo, la intrarea profesorilor, ne-am intalnit prima data. Mamele s-au placut din prima. Asa sunt mamele, simt! Noi ne-am apropiat in timp. Ne-am trait orele de curs, pauzele in care povesteam cate in luna si in stele(la inceput mai mult eu👀), orele de engleza in care ea imi facea cate un portret in timp ce eu imi tineam “prelegerile”(marturie stau caietele de engleza), examene, sarbatori, vacante, primele idile, prima iubire, plimbarile, concertele, sesiunile foto si cat ai clipi au zburat 4 ani. Am plans mult in ultima zi! M-a cuprins o teama de nedescris! Am presimtit ca va fi greu….doar ca soarta a fost blanda cu mine si mi-a lasat-o alaturi. A fost greu in facultate. Eu la Ploiesti, ea la Brasov. Recuperam in ore vorbite la telefon in care ne plangeam greutatile si ne ridicam moralul una alteia. Inca 4 ani au trecut, dar parca mai greu…Ne-am reintalnit de cate ori am putut si ne-am bucurat de fiecare moment. De atunci suntem mai aproape ca distanta si de nedespartit ca suflete. Mi-a fost alaturi in toate momentele importante si mi-a tinut sufletul de mana de cate ori am avut nevoie.

 Dupa atatia ani cu amintiri impreuna pot spune cu toata inima ca imi e sora. O sora din alta mama si ii dedic din toata inima acest articol azi, cand implineste aceeasi varsta ca si mine (nu intrebati, nu-i frumos😉). Iti doresc viata lunga si imbelsugata, sanatate, spor in toate si intamplari frumoase ca sufletul tau! Te iubesc, draga mea prietena!

Cu dragoste, 

Querida💋

Ps: Dragul meu Andrei, iti doresc sa ai cel putin un prieten asa de bun si drag cum este matusa Ramona! Te iubeste mama!❤

La multi ani,  copilul meu! La multi ani, copii!

1 iunie a capatat o semnificatie aparte pentru mine in urma cu 8 ani cand intram cu inima cat o boaba de mei pe usa primei gradinite unde am predat. Anul acela am sarbatori pentru prima data aceasta zi frumoasa  si m-am straduit cat am putut sa fie cat mai speciala(sora mea si sotul si-au dat licenta in animatie atunci. Si acum se intreaba Mihai cum l-am convins sa “faca pe clovnul”😄) Pana atunci nu sarbatorisem fiindca toata copilaria mi-am dorit sa fiu mare, abia in ultima zi de liceu am realizat cat de multe am piedut in goana mea dupa maturitate. Cineva acolo sus a tinut insa cu mine si mi-a dat sansa de a retrai copilaria alaturi de copiii minunati pe care i-am crescut cu drag.

Acest 1 iunie este insa despre el. Despre baietelul meu minunat care azi implineste 6 luni. 6 luni in care m-am intrebat zi de zi cat de mult voi ajunge sa il iubesc fiindca in fiecare zi simteam ca il iubesc si mai mult. Uneori simt ca o sa imi plezneasca inima de iubire, drag si mandrie. Aceasta parte a copilariei lui este delicioasa! Ma topesc la fiecare zambet, chicot, miscare sau planset. Ii sorb miscarile stangace si curiozitatea netarmuita. Concentrarea si atentia deosebita cu care priveste pisicile, cateii, copiii care se joaca si tot ceea ce misca ma fac sa zambesc de fiecare data.  Azi intentionam sa sarbatorim, dar dupa ce isi face somnul de amiaza si va lua prima lingurita de mancare solida. Abia astept sa ii vad mocuta haioasa!  La multi ani, copil frumos si drag! Sa iti fie copilaria presarata cu zambete si iubire; cu prieteni buni si veseli, cu descoperiri si intamplari minunate! Sa te bucuri de copilarie, dragul meu, caci va trece atat de repede si ar fi pacat sa nu iti umplii sufletul cu amintiri frumoase care iti vor fi alinare de fiecare data cand vei avea nevoie!

La multi ani,  copii frumosi! Sa aveti o zi minunata!😊

Prima joaca pe covor