Featured

Ce m-a invatat fiul meu inainte de a veni pe lume?

Intr-o mare de trairi si intamplari a venit un sufletel care a dat un nou sens intregului drum si e atat de frumos!

Nasterea  ca proces aduce pe lume doua fiinte: copilul si mama. Caci in momentul in care se naste copilul, pe lume apare si mama. E un proces ireversibil care schimba tot ceea ce te definea inainte.

In realitate transformarea incepe cu 9 luni inainte, iar momentul nasterii este cheia care elibereaza fiinta care s-a format in tine:Mama. Cum m-am transformat eu in aceste aproape 9 luni? In cele ce urmeaza voi incerca sa cuprind o parte “invataturile” pe care le-am primit de la fiul meu chiar inainte de a veni pe lume.img_20160910_124711

  • In primul rand, am invatat ca pentru a primi un “cadou” atat de frumos din partea lui Dumnezeu trebuie sa astept. Rabdarea nu a fost nicidecum o trasatura care sa ma caracterizeze. Intotdeauna am stiut “ce voi face peste 5 ani”-:) si nu am acceptat sa aman ceea ce imi planificasem si vizualizasem ca se va intampla.(in ceea ce priveste aspectele importante) Ei bine, cand am simtit ca suntem pregatiti sa avem un copil, lucrurile nu au stat chiar atat de usor si oricat de nerabdatoare si indignata am fost uneori, a trebuit sa invat sa astept si sa am incredere ca la momentul potrivit, bebe isi va face aparitia.
  • Sa imi ascult instinctele. Da, indiferent de cat de mult obisnuiam sa analizez si sa filtrez ceea ce vedeam sau auzeam, in timpul sarcinii am invatat sa ma bazez mai mult pe ceea ce inregistreaza simturile in mod primar si, surprinzator, am descoperit ca astfel am economisit energie si timp in multe cazuri pe care altfel le-as fi analizat indelung.
  • Sa imi accept corpul cu multe kg in plus. Stiu sunt femei care iau si mai multe de kg pe parcursul sarcinii, dar pentru mine schimbarea a fost radicala trecand in cateva luni de la XS la XL si, desi mi-a fost greu la inceput, pe masura ce bebe a crescut si a inceput sa isi faca simtita prezenta, am invatat sa accept si chiar sa imi placa fiecare modificare aparuta.Aici as adauga si curajul de a iesi din casa fara pic de machiaj fara sa imi doresc sa ma ascund cand dau ochii cu cineva cunoscut de teama ca ma considera “neingrijita”. Cu alte  cuvinte, am invatat sa ma accept asa cum sunt.
  • Sa ma bucur de o zi ploiasa in loc sa fiu irascibila, deprimata ca mai mult ca sigur vor fi ambuteiaje pe drum, daca nu cumva si vreo doua accidente, ca iarasi strazile vor fi pline de apa si o sa ma ud leoarca, daca nu cumva intre timp ma stropeste vreo masina care trece cu viteza fix in dreptul baltoacelor. Nu, nu ma mai gandit deloc asa, dimpotriva, m-am bucurat ca pot respira aer curat, ca nu am fost nevoita sa imi schimb trei tricouri pana seara, ca am asa o stare de bine de parca as fi fost din nou copil.
  • Sa ma bucur de o vacanta la mare fara sa stau la plaja, fara sa fac baie, fara sa ma prinda rasaritul pe plaja, fara excursii de o zi in locuri nemaivazute pana atunci, fara sa degust mancaruri speciale, fara sa ies in club. O vacanta cu plimbari scurte pe malul marii, dimineata la rasarit sau seara la apus, cu stat pe plaja in zone fara muzica si galagie, cu mese simple si sanatoase, cu admiratul pescarusilor si al valurilor; o vacanta in care m-am relaxat si mi-am umplut sufletul de frumos cum nu s-a intamplat niciodata.
  • Sa pun pe altcineva mai presus de tot si de toate. Sa cantaresc cu atentie fiecare decizie pe care o iau, de la meniul zilnic pana la dezvoltarea personala in care am investit cea mai mare parte din timp si energie, toate aspectele au fost recalculate si reasezate din prima clipa in care am aflat ca sunt insarcinata.
  • Sa tratez fara medicamente. Prima mea grija cand aveam vreo durere era sa iau ceva, analgezic sau antiinflamator, preventiv fiindca nu am suportat durerea nicicand. Nu spun ca am invatat sa traiesc cu durerea, ci am cautat alte remedii pentru raceli sau alte dureri si am trecut la fel de bine peste ele. E drept ca pentru mine sarcina a insemnat o intarire a sistemului imunitar si atenuarea migrenelor care altadata imi dadeau de furca.
  • Sa privesc increzatoare viitorul.Pe parcursul sarcinii am trecut prin multe etape si stari, iar una dintre ele a fost teama. Teama ca nu ne vom descurca financiar, ca nu voi reusi sa rezist prea mult timp acasa fara nebunia zilelor de serviciu, ca nu voi reusi sa fiu o mama buna. Atat de tare ma cuprinsese teama, incat am inceput sa calculez, sa ma documentez si sa caut solutii pentru posibile probleme. In timp am realizat insa ca cel mai important este ca suntem sanatosi, iar bebe se dezvolta asa cum trebuie si, cand a fost nevoie, ajutorul nu a intarziat sa apara.

Am invatat multe lucruri in aceste cateva luni si sunt sigura ca ma asteapta multe alte invataturi in cele ce urmeaza. Uneori imi vine sa rad cand ma gandesc cat de atotstiutoare ma consideram inainte si cat de putin traisem. Acum realizez ca de fapt doar am trecut prin niste intamplari din care am invatat, dar care nu m-au schimbat in esenta, nici cele mai dramatice intamplari nu si-au pus atat de mult amprenta asupra sufletului meu.

 

Cum sa ne crestem baietii?

Cum sa crestem baieti  sanatosi fizic si psihic, fericiti, independenti si puternici? Toti parintii de baieti isi doresc mare parte din cele enumerate mai sus (sper!🤔) Doar ca unora le reuseste, altora nu prea! Oare de ce? 

Unde au gresit parintii ai caror baieti au probleme de comportament, sunt implicati in scandaluri, se drogheaza, mor in accidente cumplite (provocate de ei), parasesc scoala prea devreme, etc? 

Ei, bine, Stephen Bilduph, scriitor australian, psiholog, specialist in parenting, a cuprins in cartea sa, Cum sa ne crestem baietii, raspunsurile la intrebarile de mai sus. Cartea a avut succes rasunator fiind tradusa in 30 de limbi si vanduta in peste 1 milion de exemplare fiind un ghid practic bine structurat cu idei exprimate clar si exemple bine alese si sustinute de minunatele povesti de suflet. 

Am primit cartea de ziua mea anul acesta de la nasa noastra draga, careia ii multumesc din suflet inca o data pe aceasta cale. Ea imi povestise despre cateva din ideile expuse in carte si eram extrem  de curioasa sa o citesc. M-a cucerit din primele randuri si m-a trecut prin tot felul de stari: uimire, teama, incredere, iarasi uimire! Invit toate mamele de baieti sa o citeasca! Merita pe deplin! E extrem de usor de citit si foarte utila! De ce?  In randurile care urmeaza voi incerca sa sintetizez ideile expuse de Stephen Biddulph si, totodata, sa va conving sa o cititi.

  • Asa cum spune si autorul, mamele, in mod inconstient, stabilesc ptincipiile dupa care isi vor creste baietii in functie de relatiile cu barbatii din viata lor  (tata, frate, prieteni, iubiti, sot). Asa se face ca uneori e posibil sa ne nedreptatim baietii din cauza acestor baze, sa spunem. Si ar fi pacat, caci noi suntem cele care ii vom invata sa iubeasca si sa stabileasca relatii sanatoade cu sexul opus in prima etapa a copilariei  (0-6ani), dupa cum spune autorul in capitolul Cele trei etape ale copilariei unui  baiat. 
  • In doua etapa (6-14 ani), in schimb, vom fi pe locul doi, caci baiatul nostru este acum al tatalui de la care invata sa fie barbat. Doar ca la maturitatea  ajunge doar la finalul celei de-a treia etape (14-maturitate) cand are nevoie de sfaturi de la mentori barbati. 


        Tata de Ajutor, nu Judecator

  • Autorul subliniaza importanta implicarii active a tatalui in educarea baiatului fiindca in cele mai multe familii tatii fie nu se implica deloc, fie doar evalueaza activitatea mamei, iar acest lucru isi pune amprenta asupra respectului pe care il va avea sau nu fata de femei, copii, oameni, viata. Important!!! Tatal trebuie sa fie in acord cu mama in ceea ce priveste educatia copilului, aceasta fiind una dintre cauzele problemelor de comportament.
  • Un alt motiv pentru care ar trebui sa cititi cartea este ca baietii sunt diferiti fata de fete si am observat si eu acest lucru in anii petrecuti printre copii, doar ca nu stiam exact care era explicatia. Ei, bine, explicatia este Testosteronul! El este de vina pentru agitatia, lipsa de concentrare, miscarile haotice, nesiguranta, cresterea in hopuri, etc! Un alt motiv pentru care baietii sunt diferiti este functionarea creierului. Se pare ca in cazul baietilor intre emisfera stanga si cea dreapta nu au loc atat de multe conexiuni ca in cazul fetelor! Asadar, nu tratam si nu comparam baietii cu fetele, aceasta fiind una dintre marile greseli pe care le fac parintii.

Daca nu v-am facut curiosi, poate urmatoarele aspecte abordate de autor vor fi suficiente!

  • La ce varsta ne inscriem baietii la scoala? Cum alegem scoala potrivita? Cum rezolvam probleme legate de agresivitate, umilire sau integrare? Autorul recomanda inscrierea baietilor la scoala cu un an mai tarziu decat fetele de aceeasi varsta! De ce? Aflati in carte!🙃
  • Ce inseamna “dificultati de invatare”? De ce sunt ele specifice baietilor si cum ii putem ajuta? 
  • Cum sa ne pregatim baietii pentru o viata sexuala sanatoasa? Din toate punctele de vedere! Momentul in care baietii isi descopera sexualitarea este unul dificil de gestionat si daca nu exista intelegere si educatie in acest sens ne putem confrunta cu multe probleme.

In  concluzie, cartea merita sa fie citita fiind extrem de cuprinzatoare, bine structurata, usor de citit si cu multe exemple din viata reala. In carte veti gasi si multe exemple de jocuri si activitati pe care sa le desfasurati impreuna cu baietii, sfaturi legate de renuntarea la scutec sau cum sa gestionati perioada de pubertate si adolescenta a baietilor!

Cititi cartea! Merita fiecare secunda! 

Despre prietenie

Cineva spunea ca cele mai sincere si trainice prietenii sunt cele pe care le-am legat in copilarie cand reuseam sa iubim sincer si dezinteresat, cand supararile treceau la fel de repede cum veneau. 

 Eu spun ca e adevarat si motivez cele spuse cu o prietenie legata in urma cu 12 ani intr-o dimineata de septembrie. Era prima zi de liceu si ne adunasem cu totii in curte sub un nuc mare care, din cate am vazut vietuieste si acum. Eram cu inima inodata in gat si abia imi puteam stapani emotiile. Acolo, la intrarea profesorilor, ne-am intalnit prima data. Mamele s-au placut din prima. Asa sunt mamele, simt! Noi ne-am apropiat in timp. Ne-am trait orele de curs, pauzele in care povesteam cate in luna si in stele(la inceput mai mult eu👀), orele de engleza in care ea imi facea cate un portret in timp ce eu imi tineam “prelegerile”(marturie stau caietele de engleza), examene, sarbatori, vacante, primele idile, prima iubire, plimbarile, concertele, sesiunile foto si cat ai clipi au zburat 4 ani. Am plans mult in ultima zi! M-a cuprins o teama de nedescris! Am presimtit ca va fi greu….doar ca soarta a fost blanda cu mine si mi-a lasat-o alaturi. A fost greu in facultate. Eu la Ploiesti, ea la Brasov. Recuperam in ore vorbite la telefon in care ne plangeam greutatile si ne ridicam moralul una alteia. Inca 4 ani au trecut, dar parca mai greu…Ne-am reintalnit de cate ori am putut si ne-am bucurat de fiecare moment. De atunci suntem mai aproape ca distanta si de nedespartit ca suflete. Mi-a fost alaturi in toate momentele importante si mi-a tinut sufletul de mana de cate ori am avut nevoie.

 Dupa atatia ani cu amintiri impreuna pot spune cu toata inima ca imi e sora. O sora din alta mama si ii dedic din toata inima acest articol azi, cand implineste aceeasi varsta ca si mine (nu intrebati, nu-i frumos😉). Iti doresc viata lunga si imbelsugata, sanatate, spor in toate si intamplari frumoase ca sufletul tau! Te iubesc, draga mea prietena!

Cu dragoste, 

Querida💋

Ps: Dragul meu Andrei, iti doresc sa ai cel putin un prieten asa de bun si drag cum este matusa Ramona! Te iubeste mama!❤

La multi ani,  copilul meu! La multi ani, copii!

1 iunie a capatat o semnificatie aparte pentru mine in urma cu 8 ani cand intram cu inima cat o boaba de mei pe usa primei gradinite unde am predat. Anul acela am sarbatori pentru prima data aceasta zi frumoasa  si m-am straduit cat am putut sa fie cat mai speciala(sora mea si sotul si-au dat licenta in animatie atunci. Si acum se intreaba Mihai cum l-am convins sa “faca pe clovnul”😄) Pana atunci nu sarbatorisem fiindca toata copilaria mi-am dorit sa fiu mare, abia in ultima zi de liceu am realizat cat de multe am piedut in goana mea dupa maturitate. Cineva acolo sus a tinut insa cu mine si mi-a dat sansa de a retrai copilaria alaturi de copiii minunati pe care i-am crescut cu drag.

Acest 1 iunie este insa despre el. Despre baietelul meu minunat care azi implineste 6 luni. 6 luni in care m-am intrebat zi de zi cat de mult voi ajunge sa il iubesc fiindca in fiecare zi simteam ca il iubesc si mai mult. Uneori simt ca o sa imi plezneasca inima de iubire, drag si mandrie. Aceasta parte a copilariei lui este delicioasa! Ma topesc la fiecare zambet, chicot, miscare sau planset. Ii sorb miscarile stangace si curiozitatea netarmuita. Concentrarea si atentia deosebita cu care priveste pisicile, cateii, copiii care se joaca si tot ceea ce misca ma fac sa zambesc de fiecare data.  Azi intentionam sa sarbatorim, dar dupa ce isi face somnul de amiaza si va lua prima lingurita de mancare solida. Abia astept sa ii vad mocuta haioasa!  La multi ani, copil frumos si drag! Sa iti fie copilaria presarata cu zambete si iubire; cu prieteni buni si veseli, cu descoperiri si intamplari minunate! Sa te bucuri de copilarie, dragul meu, caci va trece atat de repede si ar fi pacat sa nu iti umplii sufletul cu amintiri frumoase care iti vor fi alinare de fiecare data cand vei avea nevoie!

La multi ani,  copii frumosi! Sa aveti o zi minunata!😊

Prima joaca pe covor

La multi ani, sora mea!🎂

Azi e ziua celei alaturi de care mi-am petrecut cea mai mare parte a vietii, cea care mi-a fost tovarasa de joaca si complice in majoritatea nazbatiilor, cea care m-a incurajat si sustinut mereu. Cel mai mare si mai drag fan al meu din perioada copilariei si nu numai. E ziua surorii mele. Cu ea am impartit dragostea mamei, dulciurile, bucuriile, implinirile, hainele, pantofii, produsele de make-up, parfumurile, gentile, dar si lipsurile, tristetile, boala, durerea, neimplinirile si esecurile. Caci viata ne da tuturor si bune si rele, dar ne si intinde o mana prin oamenii de langa noi. Eu sunt sora mai mare, deci multi ani sora mea a invatat de la mine si mi-a ascultat sfaturile. Intre timp insa ea s-a maturizat si toate intamplarile prin care a trecut au facut din ea un om mult mai puternic decat mine si decat foarte multi oameni din jurul meu. E cel mai puternic om pe care il cunosc eu! Ea nu stie asta si nici nu crede fiindca de foarte multe ori se subapreciaza si asta ii aduce multa tristete. Dar pentru asta sunt eu, sora mai mare, sa ii amintesc de fiecare data cat este de puternica, desteapta, buna si frumoasa. Sa o incurajez, sa o motivez de fiecare data cand va avea nevoie si urechi sa ma asculte, caci, printre altele, este si foarte incapatanata. 

Oamenii care au frati sunt norocosi, dar nu afla asta decat tarziu, cand devin parinti, caci sora mai mica este ca o fiica surorii mai mari, iar sora mai mare ca o mama surorii mai mici.  La fel si cu fratii.

La multi ani, surioara draga! Sa iti dea Dumnezeu sanatate, iar pentru fiecare lacrima cate o zi de fericire, impliniri si multe intamplari minunate despre care sa vorbim multe ani de acum inainte! Te iubesc!❤

Bebelusul meu intelege tot

“Bebelusul meu intelege tot” mi-a rezolvat multe “enigme” fiindca prezinta bebelusul in toata “splendoarea” lui:

Zilele acestea vorbeam cu o buna prietena despre momentul potrivit in care sa ai un copil si ii spuneam ca pregatita cu adevarat sa ai un copil nu esti decat atunci cand il ai fizic si chiar si atunci e posibil sa ai momente in care sa te intrebi daca esti sau nu pregatita pentru ceea ce presupune a fi parinte, mai ales mama. Secretul ca lucrurile sa fie mai usoare e sa ti-l doresti din tot sufletul si sa stii in inima ta ca atunci e momentul fara sa iei in calcul familia, cariera, casa, etc. Pur si simplu stii! E asa ca o revelatie! Cel putin asa am trait eu. Toate bune si frumoase pana ajungi acasa cu una bucata bebelus fara intrunctiuni clare si sigure de ingrijire si crestere. Mama iti va spune una, ca de’, tu cum oi fi ajuns mare, frumoasa, sanatoasa, etc. Medicul de familie, alta. Prietenii cu copii au si ei variantele lor, evident diferite. Ce faci atunci? Te duci la baie tragi un plans sanatos ca doar esti bomba de hormoni si ai de unde si apoi te intorci frumusel la copil si sot si chemi la sedinta cei cativa neuroni scapati teferi din lupta cu hormonii. Cu chiu cu vai hotarati ce si cum si trece timpul frumos si cu folos ca doar ce traieste creste, vorba poetului necunoscut.

Crezi ca ai scapat? Nope! Vin altele si altele. Decizii si decizii! Il vaccinezi sau ce rost are? Cum e cu greutatea? Creste bine? Da-i suplimente ca e prea slabut! Si diversificarea? Nu ii dai nimic de mancare pana acum? Dar somnul? Si reactiile?  Nu se rostogoleste inca? Iar o iei razna si incepi sa cauti informatii, schimbi cativa pediatri pana il gasesti pe cel potrivit (o sa scriu curand despre subiect) si intre timp dai peste doua carti care iti sucesc un pic  ideile: “Lacrimi si crize de furie” si “Bebelusul meu intelege tot” ambele scrise cu atentie si dibacie de Aletha Solter. Le citesti pe telefon in timp ce veghezi somnul copilului, ca de’, al tau nu doarme singur desi are 5 luni. Ce mare filozofie o fi cu cartile astea? Din experienta mea de vreo 7 ani de lucru intens cu copii si parinti, va spun ca ar trebui sa citeasca si parintii si educatoarele ambele carti sa ne relaxam un pic cu plansu’ asta si cu crizele de furie ale copiilor. In plus, am vazut atatea noi idei de parenting in ultima vreme ca nu mai stie nimeni incotro sa o ia. Despre “Lacrimi si crize de furie” scriu altadata ca e valabila pentru copiii mai mari  si as vrea sa o analizez in detaliu.

“Bebelusul meu intelege tot” mi-a rezolvat multe “enigme” fiindca prezinta bebelusul in toata “splendoarea” lui:

  • Inceputurile. Primele zile cu bebe sunt puternic influentate de nastere. Autoarea e sustinatoarea unei nasteri naturale, cat mai putin medicamentoasa, dar care sa nu fie traumatizanta pentru copil, caci, spune ea, acesta ar fi motivul pentru care unii bebelusi ar plange mult. Recomandarile ei sunt: contact fizic permanent, iubire, alaptare la cerere, cat mai putina stimulare.
  • Plansul. Lasati-l pe bebelus sa se descarce de tensiuni! Sa planga adica! Dar cand? Dupa ce i-ai implinit nevoile de baza: hrana, somn, contact fizic. Cum? La tine in brate, calma fiind si acceptandu-i plansul cu dragoste si intelegere. In carte gasiti mult mai multe detalii pe aceasta tema.
  • Alimentatia. Lasati-l pe bebelus sa-si faca propriul program. Si alaptati! Cat mai mult si la cerere! Daca nu alaptati, tineti copilul in brate cand mananca! Argumente mai multe in carte. Diversificarea incepe cand copilul e pregatit spune autoarea si cand aveti acordul pediatrului spun eu. In plus, daca veti incepe mai devreme riscati sa faca alergii alimentare, sa aiba probleme respiratorii ca astmul si obezitat.
  • Somnul. Lasati-l pe bebelus sa se odihneasca. Unde? De preferat in acelasi pat cu parintii sau in aceeasi camera. Cum? Stand langa el pana adoarme.
  • Joaca. Lasati-l pe bebelus sa invete! Bebelusii au nevoie de stimulare pentru a invata si a se dezvolta armonios fizic si emotional. Fie ca e vorba despre exercitii de gimnastica pentru bebei, jocul cu obiecte sau diatractie in familie, este bine sa le oferim copilului de fiecare data cand este bine dispus. In carte gasiti si sugestii de jocuri pe care chiar le-am aplicat si au avut succes.
  • Conflictele. Lasati-l pe bebelus sa se simta respectat! Bebelusii au nevoie de un mediu sigur in care sa exploreze in voie, dar si de reguli care sa ii protejeze. Ce facem cand bebelusul  plange si protesteaza? Daca nu avem o solutie inlocuitoare sau nu o accepta, ii acceptam cu dragoste plansul.
  • Atasamentul. Lasati-l pe bebelus sa se simta in siguranta! Cum reusim sa ne atasam solid si sigur de bebelusi? Cand apare anxietatea de separare si ce solutii blande avem. Care sunt celelalte tipuri de atasament si care sunt efectele lor pe termen lung.

Cartea este mult mai interesanta decat am reusit eu sa o zugravesc si prezinta si alte aspecte interesante ca intarcarea sau renuntarea la scutec. Insa am si cateva puncte cu care nu sunt de acord cum sunt alaptarea de consolare si adormirea la san. Eu cred ca tocmai asta diferentiaza alaptarea de hranirea artificiala si ar fi pacat sa privam bebelusul de acest beneficiu.  Un alt punct care mi-a placut foarte mult au fost exercitiile si sfaturile de la finalul fiecarui capitol  care au rolul de a ne ajuta sa aplicam cu succes teoriile expuse.

In concluzie, cartea este extrem de utila si cuprinde foarte multe aspecte de interes pentru toti parintii. Recomand cu drag!😊

Bebelusul meu intelege tot
Bebe invata

Pastele ca o invatatura

Cand ma gandesc la Paste imi navalesc in minte o multime de amintiri cu mine si sora mea in copilarie ajutand sau  incurcand de cele mai multe ori pregatirile pentru sarbatoare. Mie imi placeau cel mai mult pregatirile din bucatarie, asa ca biata mamaie se incurca de mine incercand sa framante cozonacii si sa imi raspunda la muuulte intrebari. In cele din urma isi pierdea rabdarea si ma trimitea sa ajut la treburile de afara. Tata imi dadea pensula si galetusa cu var si cateva ceasuri scapau de mine fiindca aveam o multime de pomi care isi asteptau “inoirea”. Lucram cu totii de dimineata pana seara, iar mama ramanea pana dimineata sa termine pregatirile uneori.  In ziua de Pasti eram cu totii obositi, tristi si plictisiti. Pe atunci nu intelegeam de ce fiindca participam ici-colo, fara prea multa obligatie, acum insa am inteles.

 Anul acesta a fost primul Paste cu Andrei si, bineinteles, am incercat sa pregatesc totul ca odinioara fara sa iau in calcul ca timpul “mamei e comprimat”. Ca din 10 ore trebuia sa scad timpul de alaptat, plimbarea, joaca, schimbatul si somnul lui Andrei  si uite asa raman cateva minute trase de par pe zi pentru toate pregatirile. Nu-i bai, vine mama! mi-am spus si m-am apucat de treaba. Intre timp lui Andrei i s-a inflamat gingia, asa ca noptile au fost pline de treziri si zilele presarate cu “maraieli”. Dar nu, nu am renuntat: facem curatenie, cumparaturi, oua rosii, cozonaci, tiramisu cu capsuni, ciorbita si ceva mancare la cuptor! Am reusit totul, mai putin ciorbita si mancarea. Dar cum? Alergand din bucatarie (unde era prea cald pentru copil) la Andrei caruia ba ii era foame, somn si “nu vrea cu mine”(mamaie sau tata), ba “nu stiu ce are!!”. In ziua de Paste mama a plecat acasa cu treburi, sotul la serviciu, tataie la biserica, asa ca am ramas doar noi doi, eu lipsita de puteri si aproape racita si Andrei care, influentat de starea mea, a devenit si el destul de agitat. As fi stat sa zac asa, toata ziua, dar cum langa mine omuletul se “plangea” de plictiseala mi-am adunat cele cateva puteri si ne-am reluat rutinele cu joaca, papat, schimbat, plimbat pana seara cand ni s-a alaturat si tati. Ne-au trebuit cateva zile sa ne revenim si m-am convins ca aceste “iesiri din ritm” nu ne fac prea bine si am tras si niste invataturi pe care vreau neaparat sa le scriu, nu cumva sa le uit.

  • Nu ma apuc de prajituri daca sunt obosita. Chestiunile astea dulci “simt” oboseala si starea de spirit si cand ai mai mare nevoie, nu “ies”.
  • Nu ma mai apuc de doua sau mai multe treburi deodata! Ori nu iese nimic, ori iese doar una!
  • Nu mai pregatesc atat de multe cand stiu prea bine ca suntem cativa sau doar noi doi. Aruncam prea multe!
  • Nu ma mai supar cand nu reusesc sa fac tot ce am pus pe lista. Supararea face riduri!
  • O sa ma concentrez asupra a ceea ce conteaza: o stare buna fizica si psihica, momentele cu cei dragi, iubirea, zambetele!!!
  • Si, cel mai important,  ma voi concentra asupra adevaratei semnificatii a acestor sarbatori. Fara complicatii!

Stiu ca exista gospodine desavarsite care fac prajituri minunate, mancaruri alese si o curatenie exemplara singure si nu ma astept sa inteleaga. E un articol pentru noi, cei imperfecti, care incercam, gresim, reluam si invatam.♡😊

Andrei
Baby Bunny

Portret si Autoportret

Dragul meu,

M-am trezit de dimineata fiindca te foiai foarte tare si, desi tare as mai fi dormit, m-am trezit. Stii, cand erai mic, adoram sa te privesc dormind. Emanai liniste si gingasie si imi placea sa ma umplu de ele. Te mai privesc si acum, dar de ceva vreme imi place sa te privesc treaz. Sa iti analizez fiecare miscare, fiecare gest. Esti delicios!

Cu obrajii grasalani si bucalati care inconjoara nasul mic si carn, cu gurita mica desenata perfect care se tuguie de fiecare data cand te uiti atent desenele de pe bluzele mele, aceeasi gurita se intinde larg descoperind gingiile stirbe sau se arcuieste in jos de suparare facandu-se una cu barbita mica. Iar ochii… ochii sunt plini de viata si scantei. Se umplu de lumina cand esti vesel si de lacrimi mari cand ma iau cu cate-o treaba si intarzii la chemare. Mi se face inima mica si iti cer iertare de fiecare data. Sprancenele tale, dragul meu, au cele mai expresive miscari, martore ale atator zambete, uimiri si descoperiri. Toate miscarile stangace se contureaza din ce in ce mai mult, iar manutele grasalane si delicioase se indeasa curioase in fiecare obiect care se intrezare in fata ta. Le prinzi cu o curiozitate aproape egala unui om de stiinta si imediat si trimiti la centrul de control: gurita. Toata fatuca mica si expresiva e inconjurata de o gramada de par. O parte din el ti-a cazut asa ca te-ai ales cu o frizura de punk-ist(cum zice tataie😊) si cea mare placere al lui tati e sa te “coafeze” dupa fiecare baita. Fiecare frizura noua e apoi imortalizata in cateva zeci de fotografii de care ne amuzam copios de fiecare data. Cele mai active sunt insa piciorusele. Ca “fac bicicleta”, “alergi sau pur si simplu impingi vreun obiect la care reusesti sa ajungi”, grasalanele au o viteza uimitoare. Esti delicios de frumos si dragalas si azi, zau, daca nu esti mai dulce decat tortul aniversar! Te ador, puiul meu!❤

Cu toata dragostea,

Mama👧

Azi e si ziua mea si m-am tot gandit cum va fi prima mea aniversare ca mamica…Ei, bine, ziua a inceput cu rutinele noaste din fiecare dimineata, dar cu acelasi sentiment placut ca in fiecare an. Mie imi plac aniversarile pentru ca dincolo de numarul care creste dupa ciclul firesc al vietii, aniversarea e despre mine si toti oamenii mei dragi si minunati care se gandesc la mine si ma surprind in fiecare an. Cum arat la 27 de ani msmica fiind? Desi e pranzul inca sunt in pijama! Nu stiu cum am facut,  dar nu am reusit sa ma schimb.😄E normal, in ultima vreme. Am ochii incojurati de cearcane mari, sunt nepensata, nemachiata, nepieptanata. Bine ca am reusit sa ma spal pe dinti si pe fata!Par nu prea mai am, cade cu duiumul in fiecare zi, desi ma straduiesc sa opresc procesul. Alaptez inca, deci sanii nu prea vor sa sfideze gravitatia si se indreapta cu repeziciune spre abdomenul brazdat de vergeturi adanci. Mda, nu fac parte din norocoasele care nu au nicio urma!Probabil de acum voi purta costum de baie dintr-o singura piesa! Sunt si neepilata! Am incercat sa fac operatiunea asta aseara, dar Andrei dormea deja de 2 ore si am zis sa prind si eu ceva somn, asa ca nu am mai pierdut vremea cu epilatul. E si asa destul de frig si nu o sa port fusta prea curand. Mai era ceva? Aaaa…nu m-am dat cu parfum, miros destul de puternic a lapte! Mi-a ramas ceva din anii trecuti: zambetul! Acelasi zambet larg de care cu gura pana la urechi fiindca omuletul meu ma face sa zambesc de multe ori pe zi si ii multumesc si azi mai mult ca ieri si mai putin ca maine!😊