Featured

Ce m-a invatat fiul meu inainte de a veni pe lume?

Intr-o mare de trairi si intamplari a venit un sufletel care a dat un nou sens intregului drum si e atat de frumos!

Nasterea  ca proces aduce pe lume doua fiinte: copilul si mama. Caci in momentul in care se naste copilul, pe lume apare si mama. E un proces ireversibil care schimba tot ceea ce te definea inainte.

In realitate transformarea incepe cu 9 luni inainte, iar momentul nasterii este cheia care elibereaza fiinta care s-a format in tine:Mama. Cum m-am transformat eu in aceste aproape 9 luni? In cele ce urmeaza voi incerca sa cuprind o parte “invataturile” pe care le-am primit de la fiul meu chiar inainte de a veni pe lume.img_20160910_124711

  • In primul rand, am invatat ca pentru a primi un “cadou” atat de frumos din partea lui Dumnezeu trebuie sa astept. Rabdarea nu a fost nicidecum o trasatura care sa ma caracterizeze. Intotdeauna am stiut “ce voi face peste 5 ani”-:) si nu am acceptat sa aman ceea ce imi planificasem si vizualizasem ca se va intampla.(in ceea ce priveste aspectele importante) Ei bine, cand am simtit ca suntem pregatiti sa avem un copil, lucrurile nu au stat chiar atat de usor si oricat de nerabdatoare si indignata am fost uneori, a trebuit sa invat sa astept si sa am incredere ca la momentul potrivit, bebe isi va face aparitia.
  • Sa imi ascult instinctele. Da, indiferent de cat de mult obisnuiam sa analizez si sa filtrez ceea ce vedeam sau auzeam, in timpul sarcinii am invatat sa ma bazez mai mult pe ceea ce inregistreaza simturile in mod primar si, surprinzator, am descoperit ca astfel am economisit energie si timp in multe cazuri pe care altfel le-as fi analizat indelung.
  • Sa imi accept corpul cu multe kg in plus. Stiu sunt femei care iau si mai multe de kg pe parcursul sarcinii, dar pentru mine schimbarea a fost radicala trecand in cateva luni de la XS la XL si, desi mi-a fost greu la inceput, pe masura ce bebe a crescut si a inceput sa isi faca simtita prezenta, am invatat sa accept si chiar sa imi placa fiecare modificare aparuta.Aici as adauga si curajul de a iesi din casa fara pic de machiaj fara sa imi doresc sa ma ascund cand dau ochii cu cineva cunoscut de teama ca ma considera “neingrijita”. Cu alte  cuvinte, am invatat sa ma accept asa cum sunt.
  • Sa ma bucur de o zi ploiasa in loc sa fiu irascibila, deprimata ca mai mult ca sigur vor fi ambuteiaje pe drum, daca nu cumva si vreo doua accidente, ca iarasi strazile vor fi pline de apa si o sa ma ud leoarca, daca nu cumva intre timp ma stropeste vreo masina care trece cu viteza fix in dreptul baltoacelor. Nu, nu ma mai gandit deloc asa, dimpotriva, m-am bucurat ca pot respira aer curat, ca nu am fost nevoita sa imi schimb trei tricouri pana seara, ca am asa o stare de bine de parca as fi fost din nou copil.
  • Sa ma bucur de o vacanta la mare fara sa stau la plaja, fara sa fac baie, fara sa ma prinda rasaritul pe plaja, fara excursii de o zi in locuri nemaivazute pana atunci, fara sa degust mancaruri speciale, fara sa ies in club. O vacanta cu plimbari scurte pe malul marii, dimineata la rasarit sau seara la apus, cu stat pe plaja in zone fara muzica si galagie, cu mese simple si sanatoase, cu admiratul pescarusilor si al valurilor; o vacanta in care m-am relaxat si mi-am umplut sufletul de frumos cum nu s-a intamplat niciodata.
  • Sa pun pe altcineva mai presus de tot si de toate. Sa cantaresc cu atentie fiecare decizie pe care o iau, de la meniul zilnic pana la dezvoltarea personala in care am investit cea mai mare parte din timp si energie, toate aspectele au fost recalculate si reasezate din prima clipa in care am aflat ca sunt insarcinata.
  • Sa tratez fara medicamente. Prima mea grija cand aveam vreo durere era sa iau ceva, analgezic sau antiinflamator, preventiv fiindca nu am suportat durerea nicicand. Nu spun ca am invatat sa traiesc cu durerea, ci am cautat alte remedii pentru raceli sau alte dureri si am trecut la fel de bine peste ele. E drept ca pentru mine sarcina a insemnat o intarire a sistemului imunitar si atenuarea migrenelor care altadata imi dadeau de furca.
  • Sa privesc increzatoare viitorul.Pe parcursul sarcinii am trecut prin multe etape si stari, iar una dintre ele a fost teama. Teama ca nu ne vom descurca financiar, ca nu voi reusi sa rezist prea mult timp acasa fara nebunia zilelor de serviciu, ca nu voi reusi sa fiu o mama buna. Atat de tare ma cuprinsese teama, incat am inceput sa calculez, sa ma documentez si sa caut solutii pentru posibile probleme. In timp am realizat insa ca cel mai important este ca suntem sanatosi, iar bebe se dezvolta asa cum trebuie si, cand a fost nevoie, ajutorul nu a intarziat sa apara.

Am invatat multe lucruri in aceste cateva luni si sunt sigura ca ma asteapta multe alte invataturi in cele ce urmeaza. Uneori imi vine sa rad cand ma gandesc cat de atotstiutoare ma consideram inainte si cat de putin traisem. Acum realizez ca de fapt doar am trecut prin niste intamplari din care am invatat, dar care nu m-au schimbat in esenta, nici cele mai dramatice intamplari nu si-au pus atat de mult amprenta asupra sufletului meu.

 

Advertisements

Începe  şcoala 

Maine incepe scoala si melancolică idealistă cum ma stiu, nu puteam sa nu scriu cateva randuri despre acest subiect. Mai ales ca si anul acesta sunt pe “tusa”. Nu regret nicio secunda ca am ales sa mai stau un an.  Cine poate creste mai bine copilul meu decat mine? Si lista cu schimbari pentru binele copilului meu e deschisa! Dar nu despre asta e vorba aici. Ci despre Începuturi. 

Când eram copil abia asteptam inceputul anului scolar.  Bine, la începutul vacantei imi doream sa tina o vesnicie. Vacanța.  Apoi incepeam sa ma plictisesc si incepeam sa “crosetez” vise cu noul an scolar. Întâi stabileam ce nu imi reusise cu un an in urma. Apoi imi fixam niste obiective. Evident ca nu constientizam ce fac. Era planul meu de actiune. Cumva imi proiectam Scoala Ideala. Imi placea la scoală,  dar aveam si suficiente aspecte de care ma cam ingrozeam. De pildă matematica.  Si testele. Si temele. Asa ca in Scoala asta Ideala a mea se facea ca eu eram “buna la matematica”, cumva reuseam sa termin temele “prin farmec” si la teste stiam intotdeauna raspunsurile.

Azi vad o mulțime de copii aproape depresivi ca Incepe Scoala. Cu tot cu părinți.  De fapt, nici nu stiu cine e mai ingrozit: copilul ori parintele? Stiu, e bolnav sistemul. E bucățele. Nici atunci nu era roz. Si atunci cum de abia asteptam scoala? 

Sa spun ca era cel mai palpitant lucru din viata mea? Da, spun! Nu imi e rusine sa spun ca in vacante in cel mai fericit caz ajungeam la mamaie. Doar sa am senzatia de vacanță. Plus celelalte lipsuri. Nu intru in detalii caci inca nu m-am vindecat de “trecut” si nu vreau sa transform articolul in “canapeaua psihologului “. 

Acasa la noi Scoala era preamarita. La Scoala te asteapta colegii si iti faci prieteni. Te asteapta Doamna. Cand termini Scoala va fi Bine. Ajungi Mare. Nu ca noi. Mamaie din curte ma asculta tabla înmulțirii si imi recita zeci de poezii. Invatate la Scoală. Ii era necaz ca fiind fata, părinții nu o mai lăsaseră la scoală.  Baietii aveau nevoie de Carte. Erau multi. Dar ei ii placea la scoală.  Mama avea un singur vis: sa ajung mai departe decat ea. Sa se mandreasca! Sa nu muncim din greu! Nu ca noi! Asa ne spuneau toti! 

Ce vreau eu sa spun cu toata sporovaiala? Că azi avem multe si vrem putine! Ca părinții trebuie sa stie ca fiecare idee a copilului e reflexia propriei gandiri. Copilul vede Scoala prin ochii părintelui. Cand parintele se strâmbă in fata Scolii, se strâmbă si copilul. De ce va mirati ca nu le place la Scoală?  Voua va place? Citesc acum o carte care mi se pare Revelatie “Părinți linistiti, copii fericiti”. Laura Makhram spune despre parinte ca e Steaua Polara a copilului. Cat adevar! 

E drept ca azi părinții si-au cedat locul Internetului.  Si Televizorului. Si oricui are mai mult timp si dorinta sa influenteze copilul. Cand?  Cand au ales jobul. Cand au ales sa acorde Timp pentru orice altceva, mai putin pentru copii.

Vestea buna e ca puteti recupera.  Oricand! Sa aveti rabdare! Nu va fi usor! Si timp! Nu se va întîmpla maine!

Dragi copii, mari si mici, mâine,  la Scoală sau Gradi, va asteapta un nou Inceput care va fi cum vreti voi sa fie! Cum il vedeti voi! Lasati acasa fricile, tristețea si  luati Optimismul de mana! De maine va fi mai bine!  Miroase a toamna si a nou! 

Mult succes, dragi copii! Mult succes,  dragi parinti! Mult succes,  dragi colegi! Sa aveti un an scolar asa cum vreti voi sa fie! 😊

9 luni

Dragul meu,

Au trecut 9 luni de cand se implinisera deja 9 luni si tu nu mai veneai…

9 luni te purtasem cu mine pretutindeni si in care ai fost martorul fericirilor, tristetilor, implinirilor si dezamagirilor.

9 luni in care iubisem neconditionat o fiinta al carui chip nu il cunosteam.

9 luni in care te-am atins din exterior, iar tu imi raspundeai cu nenumarate lovituri pe care le simteam ca niste valuri. La inceput mici de tot, apoi din ce in ce mai mari.😊

IMG_20161108_213826

Te privesc acum, cand dormi linistit langa mine si imi pare ca timpul trece nederept de repede. Ma chinui sa pastrez fiecare particica din omuletul de acum facand zeci de fotografii  si filmulete.

Zilele acestea ai inceput “curatenia”. Te ridici cu atentie tinandu-te de comode si scoti din ele tot ce poti. Ca dupa razboi arata casa noastra! Si inca nu ajungi peste tot! Eu ce crezi ca fac? Te urmaresc cu atentie si ma amuz mai ceva ca la o comedie! Cu miscarile tale stangace, cazaturile, incercarile nereusite si scancetele de neputință esti haios foc!

Cel mai mult ma bucur de sunete! Cat de multe ai inceput sa scoti! Si cati decibeli au! Cateodata nu rezist tentatiei si te acompaniez si eu! Mai mereu adica!😉

Esti minunat, dragul meu! Te iubesc in fiecare zi mai mult!

La multi ani cu sănătate,  fericire si noroc!

Cu dragoste,

Mama

Andrei si comoda

Prima vacanta cu Andrei

Tanjeam la vacanta de muulta vreme si pana a venit ziua mult asteptata a durat parca o vesnicie.  Initial vroiam să mergem la munte fiindca ne temeam de enteroviroze, căldura sufocanta si aglomeratia ingrozitoare. Pediatra lui Andrei ne-a facut sa ne razgandim cu o singura propoziție insotita de mimica unui copil: “Duceți-l si pe el la mare!” Si asa a inceput aventura!

Prima vacanta cu bebe

Am facut rezervarea din timp, ne-am împachetat cu grija si atentie “casa”, ne-am inarmat cu optimism si putine asteptari si am pornit la drum. Din motive tehnice,  Andrei nu a dormit prea bine, asa ca  am ajuns la destinație gata obosiți. Ne-am cazat si…somn!

Primul contact cu marea a fost magic! Am retrait aceleasi sentimente minunate ca atunci cand am vazut pentru prima data marea. Era de o incantare molipsitoare! A studiat cu atentie nisipul, apa, oamenii si apoi ne-a privit incantat. Si-a afundat piciorusele grasalane in nisipul fin miscand in sensul acelor de ceasornic degetul mare si privind cu gurita întredeschisă marea care isi spargea valuri mici de țărm. A păsit cu incredere pana la nisipul ud si a lasat apa calduta sa ii scalde picioarele. I-a placut mangaierea ei racoroasa si a ramas acolo pana am hotarat sa ne așezăm pe cearșaf. Ii placeau sunetele de tot felul pe care nu le mai auzise asa ca dintr-o data se trezi si el sporovaind in fel si chip. Ce ti-e si cu marea asta! Dezleaga limbile mai ceva ca vinul! 

Am ramas pe plaja pana la asfintit și apoi am pornit sa mâncăm. Andrei a abandonat carutul repede, asa ca l-am pus in Marsupi si in scurt timp a adormit. La restaurant s-a comportat in limita unei crize de erupție dentara: a plans, a fost mofturos, asa ca am mancat pe rand si ne-am intors la hotel. Din fericire, urmatoarele iesiri la restaurant nu au mai coincis cu durerile, asa ca a fost vesel, sociabil si extrem de vorbaret ceea ce i-a atras o mulțime de admiratori. In schimb,  intoarcerile la hotel s-au lasat cu suparare mare si apoi somn! In carut sau Marsupi. Daca n-ar fi fost Marsupi am fi fost pierduti! Fara el nu am fi avut plimbari linistite dimineata si seara pentru aerosoli. Si nici nu ne-am fi incumetat sa batem drumul pana la Valea Pescarilor unde am mancat cel mai delicios peste proaspăt sau pana in celalalt capat al stațiunii ca sa luam cina La Stefan ca si anul trecut cand Andrei ne insotea in burtica. 

Vremea a fost perfecta! A doua zi au fost ceva nori si un pic de vant, dar numai bine de stat la plaja cu bebe. Evident, cu tricou UV si crema SPF 50 in fiecare zi. I-as fi luat costumul UV, dar ar fi trebuit să il tin fara pampers si nu prea mi-a suras ideea, asa ca i-am pus in strat generos de crema pe picioare si am stat asa.  In apa l-am bagat doar cu picioarele si manutele. Nu am vrut sa risc! 

Vacanta in trei mi s-a parut minunata, extenuanta si relaxanta deopotriva. Stiu, se contrazic termenii, dar cam despre asta e vorba in mamicie:despre contraste! Depinde si de firea fiecaruia! Eu sunt destul de panicoasa de fel, asa ca mi s-au parut grele anumite momente.

In aceasta vacanță a fost despre tati si Andrei. Am facut un pas in spate si le-am oferit spatiu si timp de reconectare. Tati se implica mereu, dar jobul si cateva proiecte de acasa i-au taiat considerabil din timpul cu Andrei, asa ca in vacanță i-am lasat sa se descurce.  Nu, nu am stat linistita la plaja si nici nu am recuperat somnul din cauza durerilor de dintisori pe care doar titi reusea sa le calmeze asa ca am fost mereu impreuna. Toti pentru unul si unul pentru toti! Ca cei trei muschetari!

Asa a fost prima noastra vacanta in trei si am tinut neapărat sa astern primele impresii. E adevărat cum spune majoritatea: e vacanta lui! A copilului! Nu seamana deloc cu vacanțele noastre de odinioara, dar nici viata nu mai e aceeasi, de ce ar fi vacantele? In definitiv, schimbarea e in esență și oricât te-ai stradui sa crezi ca vacanțele mai pot fi “ca inainte”, nu iti iese: intre doua iesiri tot dai un telefon acasa sa vezi ce face ala mic! Noi ne-am trait vacanțele cu muulta distractie! Acum e despre el. E despre noi: Cei trei muschetari!😎

Cugetari țepoase

Nu stiu daca e de vina finalul de saptamana, starile contradictorii din ultima vreme sau pur si simplu intamplarea, cert e ca in dimineata aceasta m-am simtit mai inspirata ca oricand. Ceea ce e si mai curios e ca sursa inspiratiei mele e rodul unei chestiuni care imi e antipatica din toate punctele de vedere: Cactusul.

Nu ii pot suferi! Nu imi plac de niciun fel! Si cand zic de niciun fel, stiu ce spun fiindca dragul meu sot este unul dintre cei mai mari iubitori de cactusi si are o “colectie” impresionanta de soiuri de teposi care mai de care mai hidos. Ba chiar de varste si inaltimi diferite.  In sfarsit, eu nu ii pot suferi si pace! Mai ales acum cand avem si copil! Nu vreau sa imi imaginez cum il vom proteja pe A cand va merge, alerga sau plimba cu bicicleta printre “minunile” lui tata-su. Atat i-am spus, aratand amenintator catre cactusi ca si cand si ei ar intelege: “O data sa imi raneasca puiul si s-a zis cu ei!”

Ei bine, aratarile acestea fac cele mai deosebite flori pe care le-am vazut eu! Unii infloresc o data la cativa ani, altii de mai multe ori pe vara. Cei care infloresc des, au florile albe, petale firave si un parfum delicat asemanator cu migdalele. Din pacate, frumusetea lor te bucura doar 24 de ore dupa care se ofilesc si raman la fel de urati si respingatori.

Si m-am gandit eu:(e sportul meu preferat) Daca o planta aceasta lipsita de farmec, cu duritatea copacului, plina de tepi poate sa faca o floare atat de frumoasa, poate sunt sanse si pentru oameni. Nu toti! Cei care nu fac decat sa intepe. Cei care au pe limba tepi fini care daca te ating iti lasa o senzatie de mancarime si arsura. Cei la care nu ajunge nimic bun fiindca resping totul! Unicele surse de bun, extraordinar si corect! Poate si din ei va creste o floare atat de frumoasa! Chiar de ar dura doar o zi, tot ar fi bine! Ar fi mai usor de suportat de ceilalti. Ai astepta sa “infloreasca” si ti-ai vedea de drum ocolindu-i.

Mi-au dat speranta si un motiv sa trec mai usor peste “cactusi” atunci cand nu ii pot ocoli. Nu stiu de ce, dar saptamana asta m-am tot lovit de ei si imi venea sa “ii rup” din cale. Bine ca m-a luminat floarea de cactus! 

Daca intalniti azi un “cactus”, ganditi-va la floare si mergeti senini mai departe! Weekend cu iubire si zambete!😇

Diversificare “cu stil”

Au trecut doua luni de cand am inceput diversificarea si m-am gandit sa astern aici experienta noastra cu mancarea caci a cam fost “cu cantec”.

Am inceput la 6 luni! Trei pediatre am intrebat, toate trei au confirmat: Nu incepeti mai devreme de 6 luni! In stanga si dreapta auzisem tot felul de idei, dar  ce m-a convins a fost sfatul pediatrei (dr. Petcu Daniela) care mi-a spus asa: “E pacat sa il lipsiti de beneficiiile alaptarii exclusive! A luat bine in greutate, nu avem niciun motiv!” Asa am facut! Tot ea a fost cea care ne-a facut o schema de introducere a alimentelor caci Andrei ne-a facut un puseu urat pe la vreo doua luni de dermatita atopica si cum nu gasisem cauza a dorit sa respectam regula celor 3 zile.(se introduce un aliment nou o data la trei zile pentru a observa eventuale reactii)

Asadar, cand a venit aniversarea de 6 luni ne-am prezentat cu piureutul de morcovel (remarcati ironia) inaintea feciorasului. “Càh! Bleah! Ce-i asta, oameni buni! Unde-i tàța mea? Vreti sa ma otraviti, bag’ seama!” Cam asa as fi tradus grimasele pline de scarba si gag-uri ale dragutului! Amuzament cat cuprinde, daaar in sinea mea eram ingrozita de ce ma astepta! 

Trecu o zi,  trecura doua…Deja incepeam sa ma plictisesc sa curat legume, fierb, si sa spal mai multe vase decat mancare si mancat! Stop! Intreb stanga, dreapta! Unii au mancat de au rupt din prima, altii ba! Unde mai pui ca nu ma sincronizam cu gatitul, mancatul, somnul, supt de nicio culoare! Una peste alta, au erupt si doi dinti, motiv sa nu mai deschida deloc gurita.

Buuun! Partea buna a fost ca dupa doua saptamani aveam programare la pediatra. Cum merge diversificarea? NU! Nu mananca! Ce ma fac? “Nu va panicati! Fiecare copil e diferit, lasati-l sa se obisnuiasca! Sa testeze! Sa accepte gusturi noi! Uitati, a luat bine in greutate!”

Zis si facut! Imediat ce se trezea, l-am pus la masa si i-am pus farfuria cu mancare dinainte! I-am povestit ce are in fata, cum le-am pregatit eu cu drag! El se uita, zambea si parca ar fi spus “Ia sa vad eu ce-ai pus aici!” isi baga tacticos ambele maini in mancare, apoi intredeschidea gura si ma lasa sa ii pun doi stropi intre buze. Uneori trecea testul si deschidea gura in timp ce isi umplea mainile cu piure pe care il punea pe fata, pe par, in urechi, ochi, isi masa picioarele, decora pampersul, scaunul de masa, daaaar si manca! La final, direct in cada! Schimbat, spalat! Spalat vase, scaun, etc! M-am bucurat si eu de fiecare fatuca a lui si rezultatul a fost peste asteptari. Incet, incet a inceput sa manance din ce in ce mai bine. 

Cum orice minune mai mult de trei zile nu tine, de ceva vreme ni s-a inflamat gingia de sus motiv pentru care baiatul meu isi tuguie buzele mofturos de fiecare data cand ma prezint cu mancarea.  Colac peste pupaza, ma si batu gandul sa il dezvat de bagatul mainilor in mancare! Si asa, nu mai deschise puiu’ mamii gura nici sa-l rogi! 

Ce e de facut? Mi-am calcat pe inima, am abandonat ideea cu dezvatul de maini in mancare. Poate si-o fi mutat copilul papilele gustative  in palme, mai stii? Si am luat-o de la capat: gatit, prezentat, gustat, papat, nu papat, spalat, etc. Recunosc, uneori imi vine sa ii montez un departator la gura aceea mica si tuguiata sa scap de stradanie, dar, cum puiul incepe a plange cu atata amar doar cand insist mai mult decat trebuie, imi inghit planul impreuna cu mii de discursuri legate de foametea din lume, copii abandonati care isi pun pofta in cui cand tu ai cu nemiluita, copil nerecunoscator ce esti! Asta doar in capul meu, caci in realitate intreb cu zambetul pe buze “Gata?”, iar el isi intinde bucuros bratele spre mine si pornim hotarati la baie unde intra direct in cada. 

Sper, caci speranta moare ultima, ca isi va reveni curand si va fi la fel de iubitor de mancare ca si parintii lui!

Ps: La multi ani,  dragul mamei mofturos! Sa fii sanatos, norocos si fericit! Te iubesc in fiecare zi mai mult!❤

La masa in cateva ipostaze

Cezariana si D-efectele ei

Sau ce nu mi-a spus nimeni inainte sa nasc!

Sarcina pentru mine a fost o minune! Am multumit cerului si m-am bucurat de fiecare moment! Nasterea insa…a fost cam cu dichis, povestea intreaga am scris-o aici. Ce a urmat dupa, abia acum mi-am facut curaj sa scriu. Asadar, iata fata ascunsa a operatiei de cezariana! 

Disclaimer!  In cele ce urmeaza e vorba despre experienta mea, asa ca nu va speriati prea tare viitoare mamici, nu e standard!

1. Anestezia rahi a fost crunta! Intepata de 3 ori,  cu rabufniri ale anestezistului, cu schimb intre asistentele care ma tineau intr-o pozitie foarte incomoda dat fiind imensitatea burtii (fara lichid amniotic, de el “scapasem” cu interventii). Foarte aiurea experienta!!!

2. Am simtit tot! Mai putin durerea! Dar cum trageau de burta, cum umblau si asezau intestine si altele… ceea ce nu a fost prea placut! Bonusul a fost apasarea pe stomac cu care mi-a taiat respiratia de durere. A…si am si vazut cum “mestereau” in reflexia lampii. Groaznic!

3. Lumea din sala vorbea “vrute si nevrute”, asa ca…fara atmosfera de film. Nici nu imi puteam auzi gandurile de vorbaria lor.

4. Operatia in sine a durat 10 minute. Mai mult a fost anestezia. 

5. Mi-am vazut copilul de 2 ori in timpul operatiei. Odata nespalat cand urla cat il tineau plamanii pret de 3 secunde, apoi spalat si ceva mai linistit pret de 1 minut cand l-am si pupat. Revederea a fost dupa 2 zile.

6. Cand a inceput sa treca anestezia a durut groaznic! O combinatie de junghi si fier incins care m-a facut sa cer anestezic toata noaptea. Cand mi-a pus punga de perfuzie pe burta sa se retraga uterul am zis ca mor. “Nu mai pot! Mai bine raman cu burta!” Si am ramas!🙈

7. Am mers tinandu-ma de pereti cel putin 5 zile si numai dupa ce imi administrau analgezic. Practic ma taram pana la salonul bebelusilor unde ajungeam strabatand holuri, urcand cu liftul…o adevarata excursie!

8. Am ramas cu dureri de spate crunte, efecte adverse ale anesteziei. Ma durea atat de tare, ca nici sa alaptez nu puteam. A trecut in timp….dupa mult timp!

9. Cu totii avem gaze din cand in cand, doar ca pentru o femeie operata de cezariana ele sunt un fel de “bau bau”. Nu mai vorbesc de scaun si constipatie… A fost un fel de nastere naturala! Cu travaliu cu tot!

10. Sa port centura postnatala la doua luni de la operatie a fost o idee proasta care era sa ma readuca in spital! Operatia a suturat si ma durea…din nou! Nici acum, la aproape 8 luni de la operatie nu ma incumet sa port haine stramte,  nu mai zic de centura.

Concluzia? As mai trece de o mie de ori prin cele scrise mai sus fiindca nimic nu se compara cu iubirea imensa pe care o port acestui omulet pe care l-am purtat aproape zece luni in burtica mea. Si tot de atatea ori as lua aceeasi decizie de a naste prin cezariana pentru ca nimic nu e mai important decat sanatatea lui. Nimic!

Voi cu ce v-ati confruntat?

7 luni ca 7 zile

Dragul meu,

  Timpul se contracta! Cand iubesti nemasurat, cand te trezesti  cu zambetul cel mai drag in fiecare dimineata, cand descoperi fiecare particica din lumea asta cu ochi neinchipuit de curiosi, cand nu te mai saturi sa vezi doi dinti si sa ii masori de fiecare data, cand admiri fiecare gurita murdara de mancare si fiecare reactie la “degustare”,  cand admiri curiozitatea si incapatanarea de a explora fiecare masa, scaun, carte sau orice alt obiect.

 In general,  cand esti fericit, timpul se contracta si simti ca au trecut 7 zile cand de fapt au trecut 7 luni. Ai trecut intr-o etapa noua, copil iubit, si imi doresc sa fii sanatos si fericit ca acum. Sa te bucuri la fel de zgomotos, sa mananci la fel de caraghios(poate un pic mai mult😊), sa te joci cu la fel de multa insufletire, sa cercetezi cu aceeasi incapatanare, sa cresti mare, sanatos si norocos!

Tare mi-ar fi placut sa termin textul acesta de ziua ta, dar, vezi tu, timpul se contracta si cand pregatesti feluri de mancare, cauti retete si informatii, speli un omulet de cel putin trei ori pe zi, il schimbi de cel putin tot atatea ori, il alaptezi, il adormi si ii veghezi parte din somn, ii faci jocuri si jucarii, il plimbi si cate altele pe care le stiu mamele. Incerc din rasputeri sa imi respect planurile, doar ca uneori socoteala mea nu se potriveste cu a ta si mami iese pe minus. Nu-i bai, recupereaza, dar in timp! Acelasi timp despre care e vorba mai sus!

La multi ani,  puiul meu!

Cu toata dragostea, 

Mama❤

Unde se duc scarile rulante?